Denumirea oficială: Uniunea Comorelor
Localizare: Situată în vestul oceanului indian, în Nordul Canalului Mozambic
Suprafaţa: 1,862 km2
Populaţia: 578,000.
Grupuri etnice: Comorieni 97 %, arabi, malgaşi.
Culte: Musulmani sunniţi 99,3 %
Capitala: Moroni
Împărţire administrativă: 3 insule principale şi 4 municipii
Moneda: franc comorian
Limba oficială: Comoriană, arabă, franceză
Formă de guvernământ: republică prezidenţială
Uniunea Comorelor este membră a ONU, Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Uniunii Africane, Organizaţiei Cooperării Islamice, Ligii Arabe şi Comisiei Ocenului Indian. Din 10 aprilie 2010, Uniunea Comorelor a devenit cea de-a 179-a naţiune care a aderat la Protocolul Kyoto privind Schimbările Climatice.
Şeful statului: Ikililou Dhoinine. A câştigat ultimele alegeri prezidenţiale care au avut loc în decembrie 2010, cu 61,12% din voturi.
Parlamentul din Comore: Parlament unicameral. Adunarea este compusă din 33 deputaţi. Parlamentul rezultat în urma alegerilor din decembrie 2009 este format din 16 membri ai coaliţiei prezidenţiale „BAOBAB” 3 locuri aparţin aliaţilor partidului Baobab şi 9 locuri aparţin reprezentanţilor organelor legislative regionale ale insulelor cu statut de autonomie.
Prim-ministru: -
Partide şi grupări politice: deşi nu există un sistem de partide clasic, la ultimele alegeri s-au coagulat două mari curente politice în jurul principalilor doi candidaţi Convenţia pentru Reînnoirea Comorelor şi Gruparea Insulelor Autonome.
Ziua naţională: 6 iulie 1975
Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa, octombrie 2011
