Relaţii bilaterale

Republica Federală NIGERIA


Prezentare generală

Denumirea oficială: Republica Federală Nigeria (Federal Republic of Nigeria)


Scurt istoric

Teritoriile incluse în prezent în cadrul R.F. Nigeria au fost colonizate de Marea Britanie în mai multe etape. În 1947, în scopul diminuării tensiunilor etnice, Londra a introdus sistemul federal de administrare, teritoriul fiind împărţit în 3 regiuni: nord, vest şi est. După introducerea treptată a autoguvernării în cele trei unităţi federale, la 1 octombrie 1960 Nigeria a obţinut independenţa. Şeful noului stat a rămas, la vremea respectivă, regina Angliei, reprezentată la Lagos de un guvernator general. În urma adoptării unei noi Constituţii, la 1 octombrie 1963, Nigeria a devenit Republică Federală.

După independenţă, climatul intern a fost dominat de disputele dintre principalele etnii pentru asigurarea controlului asupra puterii centrale, ceea ce a condus la intervenţia armatei. Nigeria a fost guvernată de administraţii civile numai între 1960 -1966, 1979 -1983, şi ulterior, începând cu 1999. Pentru atenuarea tensiunilor interetnice, regimurile militare au modificat, în cinci rânduri, structura federaţiei: numărul statelor componente a crescut astfel de la 4 (în 1960) la 36, în prezent. După 1999, Nigeria a avut o administraţie civilă, care funcţionează pe principii democratice.

Capitala şi principalele oraşe: Abuja (cca. 1 milion de locuitori). Alte oraşe: Lagos – principalul centru economic (cca. 12 mil. locuitori), Ibadan (5 mil.), Kano (2,6 mil.).

Suprafaţa: 923.768 km²

Populaţia: 170 milioane locuitori (cel mai populat stat african), 50 % musulmani, 40 % creştini, 10 % religii tradiţionale (animişti).

Limba oficială: engleză ( sunt folosite şi limbile principalelor comunităţi etnice).

Ziua naţională: 1 octombrie, semnificând proclamarea independenţei (1960)

Forma de guvernământ: republică prezidenţială

Preşedintele: este şef al executivului şi comandant suprem al forţelor armate – este ales pe 4 ani, având dreptul la cel mult două mandate succesive. El este secondat de un Vicepreşedinte.

Cabinetul (guvernul federal) este compus din 30 miniştri şi 10 miniştri de stat, numiţi de preşedintele ţării, după confirmarea lor de către parlament.

Parlamentul federal (denumit Adunarea Naţională), ales pe 4 ani, este bicameral: Senatul, format din 109 membri (câte 3 reprezentanţi din partea celor 36 de state şi unul desemnat de capitala federală Abuja) şi, respectiv, Camera Reprezentanţilor, formată din 360 membri.


Situaţia politică internă

Gestiunea uriaşelor bogăţii naturale din Delta fluviului Niger (petrol şi gaze) şi competiţia dintre principalele trei etnii din Nigeria – Hausa, Yoruba şi Igbo - marchează intens opţiunile politice şi economice, precum şi climatul intern din această ţară. Din 2011, preşedinte este Jonathan Ebele Goodluck (Partidul Democratic al Poporului – PDP)


Economia

Bogată în petrol şi gaze naturale economia Nigeriei a fost împiedicată de instabilitatea politică, corupţia endemică, infrastructura inadecvată, şi un slab management la nivel macroeconomic, să se dezvolte corespunzător. Începând cu 2008 s-a trecut la un proces de implementare efectivă a reformelor în plan economic. Foştii conducători militari nu au reuşit să diversifice economia care a rămas, de departe, dependentă de sectorul petrolier, acoperind 95% din exporturi şi participând cu aproximativ 80% la acoperirea cheltuielilor bugetare.

În urma semnării unui acord stand-by cu FMI (august 2000), a fost obţinut acceptul privind restructurarea datoriei externe către Clubul de la Paris şi un credit de 1 miliard USD de la FMI, acestea fiind  condiţionate de implementarea reformelor în plan economic. Nigeria a ieşit din programul său cu FMI, în aprilie 2002, după ce a eşuat să îndeplinească condiţiile impuse privind respectarea cheltuielilor bugetare şi cele privind stabilizarea cursului de schimb. În noiembrie 2005, Clubul de la Paris a decis anularea unei părţi din datoriile Nigeriei (18 miliarde USD) în schimbul plăţii a 12 miliarde USD din datoria externă. Din anul 2008 guvernul şi-a îndreptat eforturile către implementarea reformelor economice, respectiv modernizarea sistemului bancar, eliminarea subvenţiilor, precum şi soluţionarea litigiilor privind distribuţia câştigurilor salariale din industria petrolieră. PIB-ul a crescut puternic în perioada 2007-2011, ca urmare a creşterii în sectoarele non-petroliere şi a schimbării trendului preţului la ţiţei pe piaţa mondială.

Preşedintele JONATHAN a acceptat, în structura guvernului federal o echipă economică, care include membri cu experienţă şi reputaţie şi a anunţat planurile de a spori transparenţa, diversificarea creşterii economice, şi îmbunătăţirea administrării în sectorul fiscal. Lipsa unei infrastructuri adecvate, explozia fenomenului de corupţie, la toate nivelele şi implementarea lentă a reformelor sunt impedimente esenţiale pentru o creştere economică corespunzătoare. Guvernul este în curs de a implementa măsuri concrete privind dezvoltarea de parteneriate public-private în sectoarele infrastructură rutieră, agricultură, şi energie. Sectorul financiar a fost restructurat de două ori, în ultimii 5 ani, iar guvernatorul Băncii Centrale a luat măsuri pentru respectarea strictă a disciplinei în domeniu inclusiv în ceea ce privesc cerinţele minime de capital şi plata datoriilor restante.

Producţia agricolă: cacao, alune, bumbac, ulei de palmier, porumb, orez, sorg, etc.

Industrie: petrol şi gaze, lemn, prelucrare cauciuc natural, prelucrare/transformare piei animale, ciment, alimentară, încălţăminte, îngrăşăminte chimice, produse chimice, produse ceramice, etc.

P.I.B: 478,5 miliarde USD (estimări 2013)

P.I.B/ locuitor: 2.800 USD (estimări 2013)

Datorie externă: 15,73 miliarde USD (estimări 2013)

Export: 95,55 miliarde USD (2013) / petrol brut, cacao, cauciuc natural. Parteneri: SUA, India, Olanda, Spania, Brazilia, Anglia, Germania, Japonia, Franţa.

Import: 55,98 miliarde USD (2012) / maşini şi echipamente, produse chimice, mărfuri manufacturate, alimente şi animale. Parteneri: China, SUA, India

Mai 2014

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice