Relaţii bilaterale

IRLANDA


Denumire oficială: Irlanda (Éire, Ireland).

Capitala şi principalele oraşe: Dublin (capitala), Cork, Limerick, Galway.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: insulă în NV Europei, suprafaţă totală 84.421 Km2, din care Irlanda de Nord (aparţine Marii Britanii) ocupă 14.139 km2. Din punct de vedere administrativ, Irlanda este împărţită în 26 districte.

Populaţie (2011): 4.588 252

Limbi oficiale: irlandeză (Gaelic), engleză, (ambele oficiale)

Ziua Naţională: Ziua Sf. Patrick (17 martie).

Religie: Româno-catolică 88%, Church of Ireland 3%, alte religii creştine 2%,

Moneda naţională: Euro (a înlocuit lira irlandeză, din ianuarie 2001)

Prefix telefonic internaţional: + 353

Scurt istoric: În perioada Evului Mediu, teritoriul irlandez a fost permanent marcat de conflicte religioase şi războaie cu Coroana britanică.  În anul 1801 Irlanda este declarată, în mod oficial, parte a Regatului Unit. În cursul secolului XIX şi începutul secolului XX mişcările pentru independenţă au luat amploare, conducând la crearea în 1922, a Statului Liber Irlandez, care în 1949 devine republică şi părăseşte Commonwhealth-ul. Irlanda este stat membru EU, ONU şi OSCE, dar nu este membru NATO.


Informaţii politice

Forma de guvernământ: Republică (democraţie parlamentară); Constituţia a fost adoptată în 1937.

Şeful statului: preşedinte, ales prin vot direct, mandat de 7 ani: Michael Daniel Higgins (noiembrie 2011)

Situaţia politică internă: La 26 februarie 2016 au avut loc alegerile generale pentru Camera Deputaţilor din Parlamentul irlandez (The Dáil) care deţine principalele prerogativele legislative, conform Constituţiei Irlandei. Structura Parlamentului Irlandei este de 158 deputaţi şi 60 de senatori.  Compoziţia celui de-al 32-lea Dáil: Fine Gael – 50 locuri, Fianna Fail – 44 locuri, Sinn Fein – 23 locuri, independenţi - 16 locuri, Partidul Laburist – 7 locuri, restul de 18 locuri fiind distribuit între diferite partide mai mici. Unul din locurile Fine Gael a fost alocat din start fostului Preşedinte al Camerei Deputaţilor (Ceann Comhairle of Dail Eireann), Sean Barrett.

Primul-ministru irlandez (Taoiseach) este Enda Kenny – din 2011, reales în mai 2016.

Legături către principalele site-uri oficiale


Profil socio-economic

Deşi evoluţia sa economică a fost puternic afectată de criza bancară internă şi de evoluţiile de pe principalele pieţe externe, Irlanda se numără, în continuare, printre cele mai competitive 10 economii din lume. Aproximativ 1240 de companii străine au ales să îşi stabilească afacerile în Irlanda: SUA (47%), Germania (14%), Marea Britanie (11 %), alte ţări europene (20%), Asia-Pacific (4%), alte ţări (4%), fiind generate peste 135.000 de locuri de muncă. Principala sursă de investiţii străine o reprezintă firmele americane. În 2004, Irlanda a devenit principalul exportator mondial de software, depăşind SUA. Principalele companii care au ales Irlanda drept sediu pentru investiţii sunt Google, Apple, Facebook, Wyeth Research, AXA Insurance, Amazon, Yahoo şi Siemens, Microsoft, Dell, Pfizer, Citigroup, Palm etc. Investiţiile străine sunt dispersate pe teritoriul întregii ţări (46 din 71 de proiecte de investiţii străine sunt localizate în afara Dublin-ului).

Creşterea economică a Irlandei în 2015 a întrecut toate aşteptările, conform datelor publicate de Oficiul Central de Statistică, PIB-ul Irlandei a crescut, în 2015, cu 7,8%, cea mai puternică rată anuală de creştere a PIB-ului irandez din anul 2000 până în prezent şi cea mai puternică rată de creştere din UE.

Principalii parteneri comerciali au fost la export: UE (53%), SUA (24%), Elveţia (5%) iar la import: (UE (60%), SUA (15%), China (6%).

Rata şomajului în 2015 s-a diminuat la 9,4%, de la 11,3%, cât înregistrase în 2014, cu perspective de îmbunătăţire la 8,4% în 2016.


Afaceri europene

Membră din 1973 când a aderat la Comunitatea Economică Europeană, Irlanda are o vastă experienţă de acţiune în UE. Irlanda nu este stat membru al Spaţiului Schengen, fiind parte a Zonei comune de călătorie cu Marea Britanie.

Domenii de interes pentru Irlanda în cadrul UE: competitivitatea, politica de coeziune, politica agricolă, cooperarea pentru dezvoltare, drepturile omului.


Reprezentarea în instituţiile europene

Reprezentarea în instituţiile europene

  • Consiliu: 7 voturi
  • Parlament European: 11 europarlamentari
  • Comitetul Regiunilor: 9 reprezentanţi
  • Comitetul Economic şi Social: 9 reprezentanţi


Relaţii internaţionale

Politica externă se conformează valorilor republicii Irlandei şi ale mediului extern cu care se identifică. Promovează o ordine internaţională bazată pe legi şi rezolvarea pe cale paşnică a disputelor. Această atitudine este determinată de consideraţia că instabilitatea dintr-o anumită regiune a globului poate însemna o ameninţare directă la securitatea şi stabilitatea internaţională.

Irlanda acordă o mare atenţie problemelor globale precum sărăcia, încălcarea drepturilor omului, degradarea mediului şi schimbările climatice, pandemiile de tip HIV, traficul cu fiinţe umane şi traficul de droguri. Probleme particulare care necesită soluţii internaţionale sunt considerate terorismul internaţional şi proliferarea armelor de distrugere în masă.

Irlanda este stat membru al ONU, OSCE, OCDE, nu este membru al NATO.

octombrie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice