Relaţii bilaterale

Regatul NORVEGIEI


Denumire oficială: Regatul Norvegiei (Kongeriket Noreg, în norvegiana modernă – norsk sau Kongeriket Norge în norvegiana standard – bokmål) sau Norvegia (Noreg în norvegiana modernă – norsk sau Kongeriket Norge în norvegiana standard – bokmål)  

Capitala şi principalele oraşe: Oslo (capitala), Bergen, Trøndheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen, Skien, Tromsø şi Molde.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 385.155 km². Teritoriul este împărţit în 19 unităţi administrativ-teritoriale, numite fylker. Insulele Svalbard, Jan Mayen în Oceanul Arctic, Insulele Bouvet şi Petru I în Antarctica sunt teritorii dependente.

Populaţia: peste 5 milioane de locuitori.

Limba oficială: norvegiana (norvegiana modernă – norsk şi norvegiana standard – bokmål). Sami, vorbită în regiunea de nord, de populaţia Sami, are un statut egal cu cel al limbii norvegiene.

Ziua naţională: 17 mai, data promulgării Constituţiei (1814).

Religie: În proporţie de 86%, norvegienii sunt protestanţi/luterani evanghelici. În sociatatea norvegiană, sunt, de asemenea, musulmani, ortodocşi, penticostali şi romano-catolici.

Moneda naţională: Coroana norvegiană (NOK)

Prefix telefonic internaţional: + 47

Scurt istoric: Teritoriul Norvegiei a fost locuit, din antichitate, de triburi germanice. Micile regate feudale au fost unite în 872 de regele Harald I Hårfagar (860-933). În secolele IX – XI, vikingii au organizat expediţii care i-au purtat pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord şi Mediteranei. La începutul secolului XI, a fost adoptat creştinismul iar în prima jumătate a secolului XVI, a avut loc reforma. În 1262, Norvegia şi-a extins dominaţia asupra Islandei. La stingerea dinastiei întemeiate de Harald I Hårfagar, regele Suediei, Magnus Eriksson, a devenit şi suveran al Norvegiei (1319-1371). În urma unei alianţe dinastice, între 1380 şi 1814, Norvegia a rămas legată de Danemarca printr-o uniune personală. Împreună cu Islanda, Suedia şi Finlanda, Norvegia a făcut parte, între 1397 şi 1523, din Uniunea de la Kalmar al cărei hegemon a fost Danemarca. Cedată de Danemarca Suediei, prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia a obţinut un statut autonom (20 octombrie 1814), rămânând legată de Suedia numai prin acelaşi monarh. La 7 iunie 1905, uniunea personală a fost denunţată, iar Norvegia s-a proclamat stat independent. În primul război mondial, Norvegia a fost neutră iar în cursul celui de-al II-lea Război Mondial, a fost ocupată de trupele Germaniei naziste (1940-1945).


Informaţii politice

Forma de guvernământ: monarhie constituţională. Puterea executivă este exercitată de Consiliul de Stat (numit şi Consiliul de Coroană, format din primul ministru şi cabinetul său), în numele Regelui.

Şeful statului: Regele Harald V de Schleswig-Holstein (din 1991). Funcţiile acestuia sunt, în mare parte, ceremoniale.

Prim-Ministru: Erna Solberg  (din octombrie 2013).

Ministrul afacerilor externe: Børge Brende (din octombrie 2013).

Situaţia politică internă: La guvernare se află o coaliţie formată din Partidul Conservator şi Partidul Progresului. În opoziţie sunt Partidul Laburist, Partidul Socialist de Stânga, Partidul Creştin-Democrat, Partidul Liberal, Partidul de Centru.

Parlamentul (Storting): este unicameral şi numără 169 membri. Alegerile legislative au loc o dată la 4 ani. Ultimele alegeri legislative au avut loc în data de 9 septembrie 2013, iar următorul scrutin legislativ se va desfăşura în septembrie 2017.

Actuala configuraţie a parlamentului include următoarele partide: în coaliţia de guvernământ, Partidul Conservator (26,8% şi 48 de locuri) şi Partidul Progresului (16,3% şi 29 de locuri); în opoziţie: Partidul Laburist (30,8% şi 55 de locuri), Partidul Creştin-Democrat (5,6 % şi 10 locuri), Partidul de Centru (5,5% şi 10 locuri), Partidul Liberal (5,2% şi 9 locuri), Partidul Socialist de Stânga (4,1% şi 7 locuri) şi Partidul Verde (2,8% şi 1 loc).

Legături către principalele site-uri oficiale


Profil socio-economic

Situaţia economică şi socială: Norvegia nu este afectată de turbulenţele economice la nivel global, beneficiind, în ultimii ani, de creşteri constante, solide şi durabile, datorate în principal exploatării raţionale a resurselor de petrol şi gaze naturale.

Politica guvernamentală are ca obiective principale: creşterea competitivităţii pentru afacerile norvegiene, educaţie, siguranţă şi bunăstare sporite pentru cetăţeni, eliminarea şomajului, dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, menţinerea unui ritm crescător de dezvoltare pe termen lung.

Industriile majore ale Norvegiei, care îi conferă poziţii de vârf pe piaţa europeană şi internaţională sunt: petrolul şi gazele naturale (în primele 5 locuri mondiale), construcţiile navale, hidroenergie, industria pentru energia solară, industria ICT şi industria de mediu.

Urmare strategiei de autoprotejare faţă de poluarea mediului de hidrocarburile energetice proprii, companiile obişnuiesc frecvent să îşi mute masiv producţiile instalaţiilor complexe, energointensive, poluante, cu necesar de forţă de muncă numeroasă, în alte zone ale globului (platforme petroliere maritime în Brazilia, Mexic, Azerbaidjan, Iran - construcţii de nave în Finlanda, România, Ucraina - producţia de panouri solare Singapore, Suedia etc.). În acest sens, exporturile de inginerie tehnică şi tehnologică sunt tipice pieţei norvegiene, ceea ce duce la un necesar crescând de forţă de muncă super calificată pentru realizarea proiectelor.

Principalele ramuri industriale: petrol, gaze naturale, energie, pescuit, shipping, producerea de bunuri.

Principalii parteneri comerciali: Marea Britanie, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Franţa, Suedia.


Relaţia Norvegiei cu Uniunea Europeană

Norvegia nu intenţionează să adere la UE. În general, Norvegia susţine acţiunea externă comunitară, aliniindu-se la majoritatea declaraţiilor UE privind politica externă. Principalele teme ale dialogului bilateral sunt: schimbările climatice, Extremul Nord, mai ales valorificarea potenţialului energetic al regiunii arctice, cooperarea regională, în special Dimensiunea Nordică şi Rusia, protecţia mediului înconjurător, mai ales reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, managementul conflictelor, cu precădere Balcanii de Vest, regiunea Caucazului, Orientul Mijlociu, combaterea crimei organizate; lupta împotriva terorismului etc.


Apartenenţa la Spaţiul Economic European (SEE)

Acordul SEE este principalul instrument juridic care reglementează cooperarea economică a Norvegiei cu UE. Este supranumit acordul „celor patru libertăţi”: de circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi capitalului.  

În baza Mecanismul Financiar al SEE şi Mecanismul Financiar norvegian, România beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă, pe durata întregului ciclu de cooperare (în general perioada este de 5 ani). Cele mai recente acorduri au fost semnate la București la 13 octombrie 2016, documente care prevăd granturi SEE și nrovegiene pentru perioada 2014-2021 în valoare totală de 502,5 milioane euro.


Relaţii internaţionale

Pentru asigurarea securităţii sale, Norvegia urmăreşte, în principal, consolidarea alianţei nord-atlantice, menţinerea unor relaţii bune cu SUA şi dezvoltarea cooperării nordice. Pe această linie, acordă o atenţie deosebită apartenenţei sale la NATO, mecanismelor de cooperare regională nordică, consolidării sistemului ONU şi respectării dreptului internaţional.

Principala prioritate de politică externă este protejarea intereselor sale economice în Extremul Nord unde, cu precădere, Norvegia este preocupată de exploatarea imenselor resurse de petrol şi gaze naturale de care dispune şi contrabalansarea influenţei Rusiei. Caută să imprime o politică activă în relaţia cu UE fără a evolua, însă, către statutul de membru. Din acest punct de vedere, consideră că SEE răspunde cerinţelor actuale de interacţiune cu UE.

Norvegia este un membru fondator, activ, al NATO. Norvegia completează flancul nordic al NATO, fiind o componentă importantă în apărarea Alianţei. De asemenea, Norvegia face parte din Organizaţia Naţiunilor Unite, Spaţiul Economic European şi este parte la Acordul European de Liber Schimb (AELS). Norvegia este membru în Consiliul Ministerial Nordic, Consiliul Artic, Consiliul Barents, Consiliul Statelor de la Marea Baltică, Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare etc.

Direcţia Europa Occidentală – Europa Centrală, octombrie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice