Relaţii bilaterale

Republica Orientală a URUGUAYULUI

 

Denumire oficială: În limba română: Republica Orientală a Uruguayului. În limba spaniolă: República Oriental del Uruguay.

 

Scurt istoric

Descoperit în 1516 de spaniolul Juan Dίaz de Solίs, actualul teritoriu uruguayan a fost colonizat abia după aproape două secole.

Între 1816-1828, Uruguayul devine obiect de dispută între spanioli şi portughezi.

Generalul Juan Antonio Lavalleja proclamă independenţa Republicii Orientale a Uruguayului la 25 august 1825.

Secolul XIX este marcat de războaiele civile între liberali (colorados) şi conservatori (blancos), iar pe plan extern de tentativele hegemonice ale vecinilor.

La începutul secolului XX (1900 -1915 - preşedinte José Batlle y Ordoñez –“Colorado”) se înregistrează un progres economic susţinut, bazat pe exportul de produse agricole către Europa. Este adoptată o legislaţie socială modernă, pornind de la care Uruguayul devine, în prima jumătate a secolului XX, cel mai democratic stat latinoamerican ("Elveţia Americii").

La 8 februarie 1973, forţele militare preiau controlul ţării.

La 30 noiembrie 1980, se organizează un referendum pentru aprobarea unui nou text constituţional, care ar fi urmat să asigure "instituţionalizarea" regimului militar. Votul este contrar, iar ulterior au loc ample manifestări ale societăţii civile, sub a căror presiune, la 25 noiembrie 1984, se organizează alegeri generale.

Candidatul Partidului Colorado, Julio Maria Sanguinetti, câştigă alegerile prezidenţiale şi preia funcţia la 1 martie 1985.

După o alternanţă a partidelor istorice (Naţional / Blanco - 1990-1994 şi Colorado - 1995-2004), alianţa politică de stânga Frontul Amplu câştigă alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004, pe cele din octombrie 2009 si noiembrie 2014.


Capitala şi principalele oraşe

Capitala este Montevideo, cu o populaţie 1.305.234 locuitori, care ajung la 1.968.324, dacă se ia în considerare întreaga arie urbană (estimare 2014). Montevideo este situat în sudul țării, în partea nordică a foarte largului estuar al râului Plata, la 193 km depărtare de Buenos Aires, situat în partea sudică. Coordonatele geografice sunt 34.5° S, 56°W. Clima este blândă, cu temperaturi medii anuale de 13° Celsius.

18 de Julio, principalul bulevard al orașului și unul dintre cele mai frumoase din America de Sud, leagă Piața Independenței, aflată la intersecția dintre Ciudad Vieja (cartierul istoric) și restul orașului, de cartierul Cordón.

 

Suprafaţa şi diviziuni teritoriale

Are o suprafaţă de 176.214 km2 (la care se adaugă 142.199 km2 ape teritoriale).

Teritoriul este împărţit administrativ în 19 departamente.

În conformitate cu Transparency International, Uruguay este a doua în lista celor mai puțin corupte țări ale Americii Latine, după Chile. Politica și condițiile de muncă sunt printre cele mai libere de pe continent.

 

Populaţia

Populaţia estimată în iulie 2013: 3.426.308 locuitori, din care 92% populaţie urbană.

Albi 95,4%, metişi 8%, negri 3,4 %, <1 % amerindieni.

Religii: romano-catolici 47%, alte religii creştine 11,1%, fără religie 17,2%, alte religii 24,6% (recensământul din 2006).

Populația este în proporție de până la 95% formată din descendenți europeni. Mai puțin de 2/3 din populație se declară Romano-Catolici.

Limba oficială: spaniola.

Ziua Naţională: 25 august – proclamarea independenţei.

Forma de guvernământ: republică prezidenţială, președintele îndeplinește și funcția de Prim-ministru al guvernului.

Sistemul politic – Uruguay este o democrație constituțională, unde președintele ales are rolurile de șef al executivului și de șef al statului.

Preşedintele Republicii este ales prin vot direct, durata mandatului fiind de 5 ani.

Acutalul şef al statului este Tabaré Ramón Vázquez Rosas care a mai deţinut funcţia de președinte al Uruguayului în perioada 2005–2010.

 

Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Generală, care este bicamerală, formată din 130 de parlamentari.

Senatul este compus din 31 de senatori. Frontul Amplu deţine majoritatea în Senat (16).

Camera Reprezentanţilor este formată din 99 deputaţi. Majoritatea sunt membri ai Frontului Amplu (50).

Alegeri parlamentare: au avut loc la 26 octombrie 2014.

Ministrul Relațiilor Externe este Rodolfo Nin Novoa (de la 1 martie 2015).

 

Divizia America Latină - octombrie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice