Relaţii bilaterale

Republica Socialistă VIETNAM

 

Prezentare generală

Relaţii diplomatice dintre România și R. S. Vietnam au fost stabilite la 3 februarie 1950. În cursul anului 2015 au fost organizate mai multe evenimente pentru marcarea a 65 de ani de relații diplomatice , la București și la Hanoi.

Relaţiile bilaterale sunt caracterizate de contacte politice şi sectoriale variate, precum vizita de stat a Preşedintelui României în Vietnam (2002), vizita oficială a Preşedintelui Vietnamului în România (2003), vizita oficială a preşedintelui Adunării Naţionale a R. S. Vietnam (2008), vizita oficială a ministrului Afacerilor Externe al R. S. Vietnam (2009) şi vizita Vice-preşedintelui Adunării Naţionale a R. S. Vietnam (2013), care au contribuit la consolidarea cooperării dintre cele două state.

România și R. S. Vietnam au o bună colaborare în cadrul ONU, al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei și în Asia-Europe Meeting (ASEM), inclusiv prin implementarea Iniţiativei Dunăre-Mekong.

La 27 iulie 2012, Uniunea Europeană şi R. S. Vietnam au semnat  Acordul de Parteneriat şi Cooperare (PCA). Totodată, este în curs de negociere un Acord de Liber Schimb între UE şi R. S. Vietnam.
 

Reprezentare diplomatică

Ambasade:  

  • Ambasada României la Hanoi; ES domnul Valeriu Arteni, însărcinat cu afaceri a.i., din  iunie 2012;
  • Ambasada Vietnamului la Bucureşti; ES domnul Tran Thanh Cong, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al R. S. Vietnam, din decembrie 2015;

Consulate onorifice:  

  • Consulatul onorific al României în Oraşul Ho Chi Minh


Cooperare economică şi în domeniul dezvoltării

Vietnamul este unul dintre principalii parteneri economici asiatici ai României, ocupând, totodată, unul din primele locuri în rândul partenerilor comerciali din ASEAN.

Dinamica schimburilor comerciale 

- milioane USD - 

ANUL

TOTAL

EXPORT

IMPORT

SOLD

2007

43,86

5,96

37,90

-31,94

2008

78, 87

12, 77

66,10

- 53, 33

2009

102, 87

17,11 

85,76

- 69, 95

2010

128,9

28,2

100,7

- 72,5

2011

112,9

15,87

97,01

-81,1

2012

12,500

91,037

105,710

-87,634

2013

91,71

30,71

61

-30,29

2014

138,45

48,94

89,51

-40,57

Structura exporturilor: maşini, aparate şi echipamente electrice, materiale textile, lemn, cărbune de lemn și articole din lemn, produse ale industriei chimice, materiale plastice, metale comune, produse din carne, instrumente și aparate optice, fotografice și cinematografice. Importurile sunt reprezentate în principal de: cafea, ceai, condimente, materiale textile, plastice şi cauciuc, produse alimentare, piei brute și articole din piele, metale comune și articole din metale comune, mobilier.

 

Cooperare cultural-ştiinţifică şi în sfera contactelor inter-umane

Programul executiv al Acordului de colaborare în domeniile culturii, ştiinţei, învăţământului şi sportului, pentru perioada 2010-2013, a fost semnat la Hanoi, la 8 aprilie 2010. Programul de colaborare între Ministerul Culturii, Sportului şi Turismului din R. S. Vietnam şi Ministerul Culturii din România, pentru anii 2016-2019 este în curs de negociere.

La Universitatea din Hanoi, în cadrul Facultăţii de Limbi Străine, a funcţionat, până în 1989, un lectorat de limbă română.

Peste 3.500 de vietnamezi au absolvit studii universitare şi post-universitare în România. În octombrie 1991, la Hanoi a fost înfiinţată Asociaţia de prietenie româno-vietnameză, la nivel central, cu numeroase filiale la nivel local, reunind, în principal, reprezentanţii absolvenţilor vietnamezi  ai învăţământului din România şi personalităţi ale vieţii politice, diplomatice, culturale, academice, ştiinţifice şi mass-media.

 

Direcţia Asia-Pacific, februarie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice