Relaţii bilaterale

CANADA

Denumirea oficială: Canada

Poziţie geografică: în jumătatea nordică a Americii de Nord, mai precis între meridianele 52 37' V şi 141V şi paralele 41 41' N şi 83 07' N.

Suprafaţă: 9.984.670 km2 - Canada este a doua ţară din lume ca suprafaţă. Vecini şi frontiere: la sud şi nord-vest - SUA (frontiera terestră canadiano-americană are 8.893 km, din care 2.477 km în Alaska); la vest – Oceanul Pacific; la nord – Oceanul Îngheţat; la est – Oceanul Atlantic (ţărmurile Canadei au o lungime totală de 202.080 km).

Climat: variază de la climat temperat, în sud, la climat arctic, în nord.

Relief: predominant câmpie, cu munţi în vest şi şes în sud-est.

Populaţie: 35.158.300 locuitori.

Ponderea sexelor: 49,5% bărbaţi, 50,5% femei

Ponderea populaţiei urbane: 81%.

Speranţa de viaţă la naştere: populaţia totală – 81,5 ani; bărbaţi – 78,9 ani; femei – 84,2 ani.

Alfabetizare: populaţia totală – 99%; bărbaţi – 99%; femei – 99%.

Compoziţie etnică: originari din Insulele Britanice – 28%, originari din Franţa – 23%, alţi originari din Europa – 15%, amerindieni – 2%, alţii, în majoritate originari din Asia, Africa, ţările arabe – 6%, persoane cu origine mixtă – 26%.

Religii: romano-catolicism – 42,6%, protestantism – 23,3% (cultul Bisericii Unite – 9,5%, anglicanism – 6,8%, baptism – 2,4%, luteranism – 2%), alte culte creştine – 4,4%, Islamism – 1,9%, alte culte sau culte nespecificate – 11,8%, fără religie – 16%.

Capitală: Ottawa (fondată în 1826) – 1.236.324 locuitori.  

Alte oraşe mari: Toronto (5.583.064 locuitori), Montréal (3.824.221 locuitori), Vancouver (2.313.328 locuitori), Calgary (1.214.839 locuitori), Edmonton (1.159.869 locuitori), Québec (765.706 locuitori), Winnipeg (730.018 locuitori), Hamilton (721.053 locuitori). Porturi: Vancouver, Halifax, Hamilton, Montréal, Port-Cartier, Québec, Saint John, Sept-Isles.

Organizare administrativă: 10 provincii şi 3 teritorii – Insula Prinţul Eduard (capitală: Charlottetown), Noua Scoţie (capitală: Halifax), Newfoundland şi Labrador (capitală: St. John’s), Noul Brunswick (capitală: Fredericton), Québec (capitală: Québec), Ontario (capitală: Toronto), Manitoba (capitală: Winnipeg), Saskatchewan (capitală: Regina), Alberta (capitală: Edmonton) şi Columbia Britanică (capitală: Victoria), respectiv Nunavut (capitală: Iqalit), Yukon (capitală: Whitehorse) şi Teritoriile de Nord-Vest (capitală: Yellowknife).

Limbi oficiale: Din 1969, atât engleza (vorbită de cca. 85,1%), cât şi franceza (30,7%).

Monedă: 1 dolar canadian (CAD) = 100 cenţi canadieni;1 CAD = 0,75 USD; 1 CAD = 0,70 Euro (la 25 noiembrie 2015)

Ziua naţională: 1 iulie (Ziua Canadei) – ziua formării „Dominionului Canada” (1 iulie 1867).

Constituţie: alcătuită din norme scrise şi nescrise, cutume, decizii judiciare şi tradiţii; partea scrisă a constituţiei constă din Legea Constituţiei din 29 martie 1867, care a creat o federaţie de patru provincii şi, totodată, din Legea Constituţiei din 17 aprilie 1982, care a transferat controlul formal asupra constituţiei din Regatul Unit în Canada şi a adăugat o Cartă Canadiană a Drepturilor şi Libertăţilor şi proceduri pentru amendamente constituţionale.

Sistem juridic: dreptul cutumiar cu excepţia provinciei Québec, unde prevalează dreptul civil fundamentat pe codul civil francez.

Sufragiu: universal, pentru toţi cetăţenii peste 18 ani.

Formă de guvernământ: Monarhie constituţională democratică, al cărei şef de stat este un suveran şi al cărei şef de guvern este un prim-ministru. Canada dispune de un regim parlamentar federal, ceea ce înseamnă că guvernul federal şi guvernele provinciale şi teritoriale îşi împart responsabilităţile şi competenţele guvernamentale.

Suveran: Regina Elisabeta a II-a, monarh, şef al Commonwealth, şef de stat oficial al Canadei, şef atât al puterii executive, cât şi al puterii legislative. Monarhia este ereditară. Suveranul este reprezentat, la nivel federal. prin guvernatorul general al Canadei, iar la nivel provincial, de locotenenţii-guvernatori. (Omologii locotenenţilor-guvernatori în teritorii sunt comisarii, aceştia din urmă fiind însă reprezentanţii guvernului federal şi nu ai suveranului în mod direct).

Guvernatorul general: Reprezintă regina în Canada şi îndeplineşte atribuţiile de şef de stat. Numit formal de către suveran, pentru un mandat în general de cinci ani, la propunerea prim-ministrului Canadei. Rolul guvernatorului general a devenit tot mai mult simbolic, îndatoririle sale – mai degrabă de ordin ceremonial – fiind definite prin convenţie constituţională.

Puterea executivă: Formată din suveran, prim-ministru, guvern şi ministere, puterea executivă implementează legile. Liderul partidului sau al coaliţiei care câştigă cele mai multe mandate în Camera Comunelor la alegerile generale este desemnat, de regulă, prim-ministru de către guvernatorul general. Partidul sau coaliţia menţionată alcătuieşte, în general, guvernul. Miniştrii sunt numiţi de către guvernatorul general la recomandarea prim-ministrului Canadei. Conform tradiţiei, miniştrii provin din rândurile deputaţilor sau, mai rar, ale senatorilor; există însă şi situaţii când demnitarii în cauză nu au statut de parlamentar. Partidul care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile generale devine "opoziţia oficială".

La nivelul provinciilor, sunt guverne formate pe baza aceloraşi principii electorale, existând deci situaţii în care premierul şi guvernul provincial să nu fie înrudiţi ideologic cu prim-ministrul şi guvernul şi federal.

Puterea legislativă: Puterea legislativă concepe legile. Parlamentul federal este o structură tripartită:

  • Suveranul (Coroana).
  • Senatul („Camera Superioară” sau „Camera Roşie”). Are aceleaşi puteri ca şi Camera Comunelor, cu excepţia celei de a iniţia proiecte de lege de natură financiară. Reprezintă interesele regiunilor Canadei, ale provinciilor şi ale teritoriilor acesteia, şi ale grupurilor sale minoritare. Numără 105 membri. Constituţia permite numirea unui număr suplimentar de 4 până la 8 senatori dacă „regina consideră potrivit”. Membrii săi sunt numiţi de către guvernatorul general la recomandarea prim-ministrului Canadei şi rămân în funcţie pînă la împlinirea vârstei de 75 ani. Preşedintele Senatului este numit de către guvernatorul general, la recomandarea Consiliului Privat al Reginei pentru Canada (grup alcătuit din miniştrii în exerciţiu, foşti miniştri şi alte personalităţi marcante, menit să-l consilieze pe suveranul Canadei mai ales pentru chestiuni de stat şi constituţionale); prin convenţie totuşi, această recomandare este, în general, formulată exclusiv de către prim-ministrul Canadei.
  • Camera Comunelor („Camera Inferioară” sau „Camera Verde”). Constituie principalul corp legislativ al parlamentului. În mare, numărul de locuri în Camera Comunelor este distribuit proporţional cu populaţia provinciilor şi a teritoriilor. Numărul de deputaţi dintr-o provincie sau dintr-un teritoriu trebuie să fie cel puţin egal cu numărul de senatori care reprezintă acea provincie sau acel teritoriu. Camera Comunelor are 308 locuri. Membrii săi sunt aleşi prin vot popular direct pentru mandate de maximum patru ani. Numai Camera Comunelor este autorizată să propună proiecte de lege privitoare la constituirea sau cheltuirea fondurilor publice. Preşedintele Camerei Comunelor este ales, la începutul fiecărei noi legislaturi, de către membrii Camerei Comunelor.

Fiecare provincie are propriul parlament unicameral – cu deputaţii aleşi prin vot direct – şi propria lege electorală.

Partidele politice provinciale nu sunt subordonate partidelor politice federale, chiar dacă au aceeaşi denumire.

 

Puterea judecătorească

În Canada, tribunalele sunt structurate pe patru niveluri.

Curtea Supremă a Canadei este plasată în vârful piramidei şi, conform rolului său de „curte generală de apel pentru Canada”, judecă apeluri atât din sistemul tribunalelor federale, în fruntea căruia se află Curtea de Apel Federală, cât şi din sistemul tribunalelor provinciale, în fruntea căruia se găseşte, în fiecare provincie, curtea de apel a provinciei respective. Prin urmare, Curtea Supremă a Canadei funcţionează ca un tribunal naţional şi nu doar federal de ultimă instanţă.

Imediat sub Curtea Supremă a Canadei se află Curtea de Apel Federală şi diferitele curţi de apel provinciale. Două din curţile de apel provinciale funcţionează, în acelaşi timp, drept curţi de apel ale celor trei teritorii din nordul Canadei.

Urmează apoi Curtea Federală, Curtea pentru Impozite a Canadei şi curţile superioare de jurisdicţie generală ale provinciilor şi ale teritoriilor. Curţile superioare de jurisdicţie generală ale provinciilor şi ale teritoriilor reprezintă pivotul sistemului judiciar canadian, deoarece sunt singurele curţi din sistem care au jurisdicţie inerentă în plus faţă de jurisdicţia pe care le-o conferă legile federale şi provinciale.

La baza ierarhiei, se găsesc curţile provinciale. Acestea sunt, în general, împărţite, în cadrul fiecărei provincii, în diverse secţii definite de obiectul jurisdicţiilor lor specifice; astfel, există, de obicei, o secţie de infracţiuni rutiere, o secţie de mici creanţe, o secţie a familiei, o secţie penală etc.

 


Alegeri

Atât la nivel federal, cât şi la nivel provincial şi teritorial, alegerile legislative au loc o dată la patru ani. Data scrutinului electoral la nivel federal nu este corelată cu datele scrutinelor electorale la nivel provincial sau teritorial, care, la rândul lor, nu sunt corelate între ele.

Alegerile municipale intră în jurisdicţia provinciilor şi a teritoriilor. De aceea, se desfăşoară la date diferite, în funcţie de provincia sau teritoriul care le organizează. Totuşi alegerile municipale dintr-o provincie sau dintr-un teritoriu au loc, de obicei, în aceeaşi zi. Spre deosebire de alegerile federale şi provinciale sau teritoriale, majoritatea alegerilor municipale se desfăşoară la o dată relativ fixă.

Sistem electoral: Sistem majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin

Simbol naţional: frunza de arţar. Fiecare provincie şi fiecare teritoriu au un simbol propriu.

Imn naţional: „O Canada”.
 


Situaţia politică internă

Şeful statului: Regina Elisabeta a II-a, regina Canadei (din 6 februarie 1952). Este reprezentată, la nivel federal, de către David Johnston, guvernatorul general al Canadei – numit la 1 octombrie 2010.

Preşedintele SenatuluiGeorge Furey (din 3 decembrie 2015), numit după convocarea, în decembrie 2015, a noului Senat rezultat în urma alegerilor din 19 octombrie 2015.

Preşedintele Camerei ComunelorGeoff Regan (din 3 decembrie), ales după convocarea, în decembrie 2015, a noii Camere a Comunelor, rezultată în urma alegerilor din 19 octombrie 2015.

Prim-ministru: Justin Trudeau, numit la 4 noiembrie 2015.

Ministrul afacerilor externe: Chrystia Freeland, numită la 10 ianuarie 2017.
 


Programul alegerilor legislative

Ultimul scrutin electoral la nivel federal s-a desfăşurat la 19 octombrie 2015.
 


Parlament

Rezultatele finale ale alegerilor generale din Canada, din 19 octombrie 2015

Rezultatele înregistrate au fost următoarele:

  • Partidul Liberal: 184 de locuri în Camera Comunelor (dintr-un total de 308); 39,5% din voturile exprimate;
  • Partidul Conservator: 99 de locuri în Camera Comunelor; 31,9%din voturile exprimate;
  • Partidul Neo-Democrat: 43 de locuri în Camera Comunelor; 19,7% din voturile exprimate;
  • Blocul Québechez (promotor al intereselor suveraniştilor francofoni din Québec): 10 locuri în Camera Comunelor; 4,7% din voturile exprimate;
  • Partidul Verzilor: 1 loc în Camera Comunelor; 3,4% din voturile exprimate.

Rezultatele alegerilor anticipate organizate în provincia Québec (7 aprilie 2014). Ca urmare a alegerilor anticipate organizate în provincia Québec, formaţiunea de guvernământ, Partidul Québechez (suveranist, de orientare centru-stânga) - PQ, a pierdut în favoarea opoziţiei oficiale, respectiv Partidul Liberal din Québec – PLQ, acesta obţinând un mandat complet de patru ani.

Preşedinta PQ şi şefă a guvernului, Pauline Marois, şi-a pierdut mandatul de deputat în Adunarea Naţională din Québec, demisionând în consecinţă de la conducerea PQ.

Conform Biroului Electoral Québec, PLQ a obţinut 42%, respectiv 70 de mandate (guvernare majoritară); PQ 25%, respectiv 30 de mandate (cele mai slabe rezultate în ultimii 40 de ani); Coaliţia «Un Viitor pentru Québec» (CAQ, preşedinte François Legault) 23%, respectiv 22 de mandate; iar formaţiunea Québecul Solidar (QS, preşedinte Andrés Fontecilla) 8%, respectiv 3 mandate.

Preşedintele PLQ, Philippe Couillard, a preluat funcţia de premier al provinciei Québec.

Alegeri anticipate în Provincia Ontario (12 iunie 2014). În urma alegerilor anticipate provinciale, liberalii conduşi de premierul în funcţie Kathleen Wynne au câştigat o victorie surprinzătoare, printr-o campanie de promovare a unui program politic de stânga, care a atras voturile electoratului indecis, fără însă a atrage votanţi din bazinul electoral tradiţional socialist al NDP sau de la Partidul Conservator.

Liberalii au câştigat alegerile cu 38,65% din totalul voturilor valabil exprimate şi au obţinut majoritatea mandatelor din adunarea legislativă provincială (58, dintr-un total de 107 locuri)[1].

Următoarele două partide politice care au intrat în Parlamentul provincial sunt Partidul Conservator, cu 31,25% din totalul voturilor şi 28 de mandate şi Noul Partid Democrat (New Democratic Party - NDP), cu un procentaj de 23,75% şi 21 de mandate.

Alegeri parlamentare anticipate în Provincia alberta (5 mai 2015) – Scrutinul parlamentar anticipat din Alberta a fost câştigat de NDP cu majoritate absolută, ceea ce a întrerupt guvernarea de 44 de ani a conservatorilor în această provincie.

Alegeri parlamentare în Provincia Newfoundland şi Labrador (30 noiembrie 2015) – În urma scrutinului, Partidul Liberal a învins partidul de guvernământ (Partidul Progresist Conservator), obţinând o majoritate absolută (31 din 40 de locuri în Adunarea Legislativă). Viitorul premier al provinciei este Dwight Ball.



Guvern

Componenţă: Guvernul actual este alcătuit din 29 de miniştri (exclusiv premierul), într-un număr care respectă un algoritm de repartizare a portofoliilor între anglofoni, francofoni, reprezentanţii provinciilor bogate, popoarele autohtone, precum şi între liberalii cu vechime în partid şi experienţă guvernamentală şi tinerii liberali aleşi în Parlament pentru prima oară.

Priorităţile principale în plan intern ale guvernului Trudeau: platforma electorală a lui Justin Trudeau s-a axat asupra lansării unor mari proiecte reformatoare ale Canadei, pornind de la infrastructură până la regândirea sistemului de impozitare, asumându-şi riscul unor deficite bugetare anuale, pentru o perioadă iniţială de trei ani, cu posibilitatea prelungirii acestora pentru încă doi ani.

Justin Trudeau a acordat o atenţie specială în campanie măsurilor de întărire a clasei mijlocii, prin reducerea impozitelor pentru aceasta şi instituirea unui impozit suplimentar de 33% pentru canadienii al căror venit anual depăşeşte 200.000 dolari canadieni.

Liberalii doresc şi o schimbare instituţională, prin reformarea în profunzime a Senatului federal şi aplicarea unor măsuri de eficientizare a funcţionării Camerei Comunelor. Noul guvern va avea în vedere şi lansarea unei dezbateri privind reforma sistemului electoral şi trecerea de la scrutinul uninominal într-un singur tur la cel proporţional pe liste.

În ceea ce priveşte securitatea internă – temă importantă a campaniei electorale şi de interes pentru cetăţenii canadieni – Justin Trudeau a promis amendamente care să instituie un echilibru între legislaţia în materie şi protejarea drepturilor şi a libertăţilor canadienilor.



Economie

Imagine de ansamblu

Societate industrială bogată, dotată cu tehnologie înaltă, Canada se aseamănă cu SUA în ceea ce priveşte sistemul economic orientat spre piaţă, structura producţiei şi nivelul ridicat de trai. Dezvoltarea impresionantă de după cel de-al doilea război mondial a sectorului manufacturier, minier şi al serviciilor a transformat Canada dintr-o economie semirurală într-una în esenţă industrială şi urbană. Acordul de Comerţ Liber SUA - Canada (FTA) din 1989 şi Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) din 1994 – care include şi Mexicul – au generat o creştere spectaculoasă a schimburilor comerciale şi a integrării economice a Canadei cu SUA, principalul ei partener comercial. Canada înregistrează un substanţial surplus comercial în relaţia cu SUA, în condiţiile în care, anual, trei sferturi din exporturile canadiene au ca destinaţie vecinul de la sud. Canada este cel mai important furnizor extern de energie, inclusiv petrol, gaz, uraniu şi energie electrică, al SUA. Mulţumită considerabilelor resurse naturale, forţei de muncă înalt calificate şi infrastructurii moderne de care dispune, Canada s-a bucurat de o solidă creştere economică din 1993 până în 2007. Afectată de criza economică globală, economia canadiană a intrat într-o recesiune puternică în ultimele luni ale anului 2008, Ottawa anunţând, în 2009, primul său deficit după 12 ani consecutivi de excedent bugetar. Principalele bănci canadiene au reuşit să traverseze criza financiară din perioada 2008 - 2009, de o manieră care le-a permis să intre apoi în categoria celor mai puternice instituţii de acest fel din lume, graţie tradiţiei practicilor prudente de creditare, proprie sectorului financiar, şi unei puternice capitalizări.

Scăderea preţului petrolului în a doua jumătate a anului 2014 a afectat semnificativ economia provinciilor în care industria de producţie petrol şi gaze este predominantă (Alberta, Saskatchewan, Newfoundland şi Labrador). Potrivit Bank of Canada, ajustarea economiei canadiene la şocul scăderii preţului petrolului şi reducerea cererii şi a preţurilor pentru materii prime vor mai dura câţiva ani.

Canada se situează pe locul al doilea între ţările membre ale G7, după SUA, din punctul de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor (42.734 USD). Canada a cunoscut în ultimii ani rate de angajare a forţei de muncă şi de creştere economică sensibil mai mari şi s-a confruntat cu o recesiune mai slabă şi de mai mică durată decât celelalte ţări membre ale G7.

Viabilitatea economiei canadiene a fost rezultatul unor politici macroeconomice implementate de guvernări succesive. Nivelul de îndatorare publică în Canada (datoria la scară naţională, raportată la produsul intern brut) nu este unul foarte ridicat (34Principalele instituţii financiare canadiene – care cumulează aproximativ 90% din piaţă şi continuă să fie considerate, între altele, locaţii de refugiu pentru fondurile internaţionale în perioade tensionate – îndeplinesc o serie de criterii specifice deosebit de stricte. În Canada, transformările macroeconomice au fost racordate cu politici microeconomice flexibile şi în continuă schimbare.

Industria nucleară canadiană generează anual peste 5 miliarde USD în electricitate şi câştiguri de aproximativ 1 miliard USD pe an din exporturile de uraniu şi susţine peste 30.000 de locuri de muncă.

Sectorul energiei, important motor de creştere economic în câteva provincii canadiene, a fost supus unei corecţii prin scăderea preţului petrolului, ceea ce a dus la amânarea investiţiilor.

Forţa de muncă:18.680.000 persoane, repartizate după ocupaţie astfel: agricultură – 2%; industria manufacturieră – 13%; construcţii – 6%; servicii – 76%; alte domenii – 3%

Rata şomajului:6,9%

Rata inflaţiei:2%

Producţia de energie: Locul al 6-lea în lume. Producţia de energie contribuie cu 6,7% la formarea PIB. Exporturile de energie reprezintă 25% din exporturile totale ale Canadei. 57% din energia produsă în Canada provine din hidrocentrale, 18%, din centrale pe cărbune, 15%, din centrale nucleare, 8%, din centrale pe petrol şi gaze naturale, iar restul, din surse regenerabile – în principal, din centrale eoliene.

Producţia de petrol: locul al 6-lea în lume.

Exporturi de petrol: locul al 10-lea în lume.

Rezerve de petrol: locul al 3-lea în lume (după Arabia Saudită şi Venezuela).

Producţia de gaze naturale: locul al 4-lea în lume.

Exporturi de gaze naturale: locul al 5-lea în lume.

Rezerve de gaze naturale: locul al 21-lea în lume.

Producţia de uraniu: locul al 2-lea în lume.

Producţia de hidroenergie: locul al 3-lea în lume.



Politica externă

Orientări principale ale noului guvern liberal Trudeau:

  • Promovarea unei politici externe eficiente
  • Redefinirea orientării multilaterale a Canadei, pentru repoziţionarea ţării ca leader în plan global
  • Continuarea angajamentelor asumate în cadrul NATO
  • Reorientarea implicării externe militare canadiene, prin retragerea avioanelor canadiene de vânătoare F-18 angajate în operaţiunile aeriene anti-DAESH din Siria şi Irak, şi direcţionarea contribuţiei canadiane pe alte componente precum instruirea luptătorilor locali din teren.
  • Consolidarea relaţiilor cu Statele Unite şi cu Uniunea Europeană
  • Continuarea politicii canadiene de sprijinire a aspiraţiilor democratice ale Ucrainei
  • Implicarea sporită a Canadei în susţinerea umanitară a refugiaţilor, inclusiv a celor sirieni.
  • O politică ambiţioasă în combaterea schimbărilor climatice
  • O politică echilibrată şi deschisă în Orientul Mijlociu, inclusiv prin consolidarea legăturilor cu state arabe din regiune

 

​Linkuri

 


[1] În Canada alegerile se desfăşoară într-un singur tur, la toate nivelurile de guvernământ (federal, provincial, municipal), după principiul „First-past-the-post” ori „The winner takes all”, fără a fi necesară obţinerea unei majorităţi absolute.

 

 

Ianuarie 2017

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice