Relaţii bilaterale

Republica FILIPINE

Denumire oficială: Republica Filipine (Republic of the Philippines, Repúblika ng Pilipinas); numele țării a fost dat în onoarea Regelui Spaniei, Filip al II-lea, în urma vizitei în Arhipelag a exploratorului spaniol Ruy Lopez de Villalobos, în 1543.

Capitala: Manila (12,94 milioane de locuitori)

Principalele oraşe: Davao City (1,63 milioane de locuitori), Cebu City (951.000 de locuitori), Zamboanga City (936.000 de locuitori).

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 300.000 km2 (locul 6 în lume), împărţită în 17 regiuni (Regiunea Ilocos, Valea Cagayan, Luzonul Central, Calabarzon, Mimaropa, Regiunea Bicol, Visayas de Vest, Visayas Central, Visayas de Est Peninsula Zamboanga Mindanao de Nord, Regiunea Davao, Soccskargan, Coraga, regiunea Autonomă Mindanao Mulsulman, Regiunea Administrativă Cordillera, Regiunea Capitalei Nationale); 80 de provincii și 39 de orașe cu administrație separată.

Clima: tropicală, cu două perioade ale musonului (noiembrie-aprilie, musonul de nord-est și mai-octombrie, musonul de sud-vest).

Ziua naţională: 12 iunie (1898, Ziua Independenţei de Spania; 4 iulie 1946 este ziua independenței de SUA).

Moneda: Pesos filipinez (PHP)

Populaţia: 102.624.209 locuitori (est. iulie 2016), locul 13 în lume; grupuri etnice: tagalog 28,1%, cebuano 13,1%, ilocano 9%, bisaya 7,6%, hiligaynon ilonggo 7,5%, bikol 6%, waray 3,4%, altele 25,3%.

Limbi oficiale: Filipino (având ca bază Tagalog) și Engleza; opt dialecte principale: Tagalog, Cebuano, Ilocano, Hiligaynon, Bicol, Waray, Pampango, Pangasinan.

Religii: romano-catolică 82,9%, evanghelică 2,8%, musulmani 5%, Iglesia ni Kristo 2,3%, alte religii creștine 4,5%.

Forma de guvernământ: republică prezidențială

Preşedinte: Rodrigo Duterte. Preşedintele ţării deţine şi conducerea executivului.

Vice-președinte: Leni Robredo.

Secretarul pentru afaceri externe: Alan Peter Cayetano.

Legislativul: Congres bicameral: Senatul – 24 membri, pe o perioadă de 6 ani, din care jumătate sunt aleşi la 3 ani și Camera Reprezentanţilor - 297 membri, aleşi pentru un mandat de 3 ani.

 

Situaţia economică

Republica Filipine este cel mai mare producător de cupru din Asia şi între primii 10 din lume; este al 8-lea producător de argint, crom, nichel, cobalt şi zinc. Economia se bazează pe industria uşoară şi agricultură, recoltele cele mai importante fiind: orez, porumb, nucă de cocos, banane, ananas, zahăr (din trestie de zahăr) şi porumb. Ca urmare a măsurilor iniţiate de guvern pentru a dezvolta surse locale de energie, importurile de ţiţei şi de produse petroliere au înregistrat reduceri. Prin punerea în exploatare a zăcămintelor de ţiţei din largul coastelor insulei Palawan se acoperă circa 10% din necesarul anual. Din resurse interne (ţiţei, hidroenergie şi geotermie) se asigură circa 47,1% din consumul anual al ţării. Cca. 10 milioane de filipinezi se locuiesc în străinătate (migranți, lucrători).

În ultimii ani, Republica Filipine a înregistrat o creştere economică susţinută, de 7,2% în 2013, de 6,1% în 2014, 6,3% în 2015 și 6,8% în 2016, fiind una dintre cele mai dinamice economii din regiune. 

Din 25 decembrie 2014, Filipine beneficiază de statutul GSP+ din partea UE. A fost semnat Acordul de Parteneriat și Cooperare, pe care România l-a ratificat la 15 mai 2014. În mai 2016 și februarie 2017 au avut loc runde de negocieri UE-Filipine privind Acordul de Liber Schimb.

 

Direcția Asia Pacific, august 2017 

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice