Relaţii bilaterale

Noua Zeelandă

Reprezentarea diplomatică

România gestionează relaţiile cu Noua Zeelandă prin Ambasada României la Canberra, cu sprijinul Consulatului Onorific al României la Auckland.

Noua Zeelandă gestionează relaţiile bilaterale cu România prin Ambasada Noii Zeelande de la Bruxelles. Aspectele legate de imigraţie privind cetăţenii români se rezolvă prin intermediul Ambasadei Noii Zeelande la Londra.

 

Scurt istoric:

România şi Noua Zeelandă au stabilit relaţii diplomatice la 13 octombrie 1969.

Interesele României în Noua Zeelandă au fost reprezentate, din anul 1970, de Consulatul General al României la Wellington. În anul 1981acesta a fost ridicat la rang de ambasadă, care a funcţionat până în februarie 1989.

 

Relaţiile politico-diplomatice:

Prim-miniştrii Noii Zeelande au vizitat România în 1975, 1979 şi în 2008 (cu prilejul Summit-ului NATO).

Reprezentanţi ai Parlamentului din Noua Zeelandă au participat la cea de-a 94-a Conferinţă a Uniunii Interparlamentare, organizată la Bucureşti, 9–14 octombrie 1995.

În octombrie 2001 şi martie 2013 au avut loc la Wellington consultări bilaterale româno-neo-zeelandeze la nivel de secretar de stat.

Primii Miniştri ai României şi Noii-Zeelande au avut o întrevedere bilaterală în iulie 2003, cu ocazia Conferinţei şi Summit-ului  pentru Guvernare Progresistă, desfăşurată la Londra.

Între miniştrii afacerilor externe ai României şi Noii Zeelande a avut loc o întâlnire bilaterală n noiembrie 2013, în marja Reuniunii miniştrilor de externe ASEM.

 

Relaţiile economice:

Relaţiile economice şi comerciale sunt relativ reduse, produsele principale la import fiind: peşte (congelat şi proaspăt), lână, zaharuri (lactoză, maltoză, glucoză şi fructoză, miere artificială, caramel), brânzeturi, substanţe minerale, piei prelucrate, lămpi şi alte produse de iluminat, iar la export: echipamente de transmisie, încălţăminte, jucării, produse textile din in, îmbrăcăminte, cauciucuri, mobilă, fier şi oţel.

 

Cadrul juridic:

1. Acord, prin schimb de scrisori, cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice, la rang de ambasade, între Republica Socialistă România şi Noua Zeelandă.

Semnat la Londra, 13.10.1969;

Intrat în vigoare: la data semnării;

Durata valabilităţii: nedeterminată.

2. Înţelegere, prin schimb de note verbale, privind deschiderea unui Consulat general al R. S. România la Wellington.

Semnată la Londra, 6.11/15.12.1969;

Intrată în vigoare: la data semnării;

Durata valabilităţii: nedeterminată.

3. Înţelegere între guvernul R. S. România şi guvernul Noii Zeelande privind acordarea de facilităţi în materie de vize pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu.

Semnată la Bucureşti, 25.02.1975

Intrata în vigoare: la data semnării;

Durata valabilităţii: nedeterminată.

4. Înţelegere între guvernul R. S. România şi guvernul Noii Zeelande privind acordarea de vize de intrare-ieşire, mai multe călătorii, valabile 3 ani, pentru personalul diplomatic aflat la post.

Semnata la Viena, 10.10/18.12.1975;

Intrată în vigoare: la data semnării;

Durata valabilităţii: nedeterminată.

5. Acord între Guvernul R. S. România şi Guvernul Noii Zeelande pentru cooperare ştiinţifică şi tehnologică.

Semnat la Bucureşti, 9.10.1979;

Intrat in vigoare: la data semnării;

Durata valabilităţii: 5 ani, cu prelungire automată pe o perioadă nedeterminată.

 

Direcția Asia-Pacific, septembrie 2016

Centrul de presă

Ţări - zone geografice