Denumire oficială: Republica Libaneză

Forma scurtă: Liban

Denumirea locală: Al Jumuhuriyah Al Lubnaniya

Poziţia geografică şi vecinii: Libanul este situat în Asia de Sud-Vest, pe ţărmul estic al Mării Mediteraneene. Se învecinează la nord şi est cu Siria, iar la sud cu Israelul.

Suprafaţa: 10.452 km².

Populaţia: 3.870.000 (2006 estimare)

Religia: Islam şi Creştinism

Etnic - 95 % din locuitori sunt arabi, iar 4% sunt armeni; confesional - 59% din populaţie este musulmană (şiiţi, suniţi, druzi, alawiţi şi ismaeliţi), iar 41% creştină (maroniţi, ortodocşi, greco - catolici etc).

Emigraţia: în afara graniţelor trăiesc peste 15 milioane de libanezi (America de Nord şi Sud, Australia, Africa, Europa, Orientul Mijlociu). Emigrarea a început în a doua parte a secolului al XIX-lea şi a continuat de-a lungul secolului trecut, îndeosebi în timpul războiului civil (1975 - 1989). O mare parte a emigranţilor menţin legătura cu ţara, acordând sprijin economic şi financiar.

Capitala: Beirut (1,8 milioane locuitori).

Alte oraşe importante: Tripoli, Zahleh, Saida, Sur.

Scurtă istorie a ţării: Libanul, leagănul civilizaţiei feniciene, a cunoscut succesiv cuceririle egipteană, asiro - babiloniană, macedoneană, romană şi arabă. După cruciade, în secolul al XVI-lea, a intrat sub dominaţia otomană, păstrându-şi însă un statut privilegiat. După primul război mondial, între 1920-1943, s-a aflat sub mandat francez.  La 22 noiembrie 1943, s-a proclamat stat independent.

În anul 1975, în Liban a izbucnit un război civil, care a opus forţele creştine formaţiunilor musulmane, ssuţinute de miliţiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969. Războiul civil libanez a avut următoarele consecinţe: peste 150.000 de morţi şi răniţi, sute de mii de familii strămutate; pagube materiale evaluate la 25 - 30 miliarde dolari; dislocarea structurilor de stat, înfiinţarea şi funcţionarea paralelă a unor instituţii administrative, militare şi de securitate; împărţirea ţării în zone aflate sub controlul diferitelor formaţiuni politice; prezenţa, pe teritoriul libanez, a trupelor altor state (Siria, Israel), a combatanţilor palestinieni şi a Gardienilor Revoluţiei din Iran. Războiul a încetat în urma Acordului de la Taef (Arabia Saudită) din octombrie 1989, în baza căruia autorităţile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri vizând  normalizarea situaţiei din ţară, printre care: reunificarea şi activarea instituţiilor administraţiei de stat; reluarea activităţii parlamentului şi stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaţilor de la 99 la 128, repartizarea lor egală între creştini şi musulmani, formarea comisiilor parlamentare); organizarea de alegeri legislative în 1992, 1996 şi 2000 extinderea autorităţii statale pe întreg teritoriul naţional; dezarmarea şi desfiinţarea miliţiilor.

Trupele siriene, intrate în Liban în iunie 1976, cu acordul Ligii Arabe, pentru a separa pe beligeranţi au rămas în această ţară şi după semnarea Acordului de la Taef, Libanul fiind practic sub tutelă siriană. Armata siriană a fost retrasă din Liban în aprilie 2005, în baza rezoluţiei 1559 a Consiliului de Securitate, după asasinarea fostului premier Rafic Hariri (14 februarie 2005). Alegeri generale din iunie 2005 au fost câştigate de către Alianţa „14 Martie”, fiind format guvernul condus de premierul Fouad Siniora.

Situaţia internă s-a agravat, atât din punct de vedere politic cât şi în planul securităţii, după asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri (14 februarie 2005) şi ulterioara retragere a forţelor militare siriene (aprilie 2005). În ultimii trei ani, Libanul s-a confruntat cu o serie de atentate care au vizat personalităţi politice, ziarişti, precum şi obiective militare şi civile din Liban. Acordul inter - libanez, încheiat la data de 21 mai 2008 la Doha, a permis alegerea preşedintelui, în persoana generalului Michel Sleiman, şi a atenuat sensibil tensiunea politică internă. Criza politică persistă, aspect dovedit de întârzierea formării noului guvern de uniune naţională, în condiţiile în care premierul Fouad Siniora a fost desemnat să încă de la începutul lunii iunie a. c.

În iulie 2006, o incursiune a Hezbollah în teritoriul israelian a provocat un conflict militar care a durat 34 de zile, soldat cu peste 1000 de morţi, 3500 de răniţi, peste 900.000 persoane dislocate şi pierderi materiale de aproximativ 3.6 miliarde dolari. Operaţiunile militare au încetat în baza Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate, care prevede, între altele, desfăşurarea armatei libaneze în sudul ţării, asistată de o forţă multinaţională - UNIFIL II (United Nations Interim Force in Lebanon). 

STRUCTURA DE STAT

Forma de guvernământ: republică parlamentară.

Sistemul economic este liberal, garantând iniţiativa particulară şi proprietatea privată.

Puterea în stat este împărţită, pe criterii confesionale, între creştini şi musulmani, în conformitate cu Constituţia din 1926, Pactul Naţional din 1943 şi Acordul de la Taef (octombrie 1989).

Preşedintele Republicii - general Michel Sleiman

Aparţine comunităţii creştine maronite şi este ales de Adunarea Naţională (Parlamentul) pe o perioadă de 6 ani, exercitând puterea executivă în stat. Michel Sleiman a fost ales la data de 25 mai 2008. 

Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Naţională, Parlament unicameral (128 membri, împărţiţi în mod egal între cele două comunităţi: creştină şi musulmană, aleşi prin vot direct pe o perioadă de 4 ani). Preşedintele parlamentului aparţine comunităţii musulmane şiite. Avocatul Nabih Mustapha Berry se află în această funcţie din 1992, fiind reinvestit în 1996, 2000 şi 2005.

Alegerile din iunie 2005 au fost câştigate de Blocul condus de Saad Hariri, liderul Curentului pentru Viitor, formaţiune majoritară în legislativ.

Puterea executivă este exercitată de către Consiliul de Miniştri, al cărui preşedinte aparţine comunităţii musulmane sunnite. Fouad Seniora a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Miniştri în iunie 2008.

Partide şi grupări politice

Scena politică din Liban este dominată de un număr mare de partide, mişcări şi grupări politice, unele din ele având caracter confesional sau de clan, cu programe şi obiective cu un spectru larg de orientări 

Principalele formaţiuni politice sunt:

a) Pentru comunitatea musulmană: Partidele şiite, reprezentate în Parlament, sunt Mişcarea  "Amal" („Speranţa”, partid laic, fondat în 1975, condus de Nabih Berry) şi "Hezbollah" ( fondat în 1984, condus de Hassan Nasrallah). În prezent, principala formaţiune politică sunită este Curentul pentru Viitor, format în 2005 de Saad Hariri.

b) Pentru comunitatea creştină: Partidul Kataeb (fondat în 1936 de Pierre Gemayel), Partidul Naţional Liberal, Blocul Naţional, organizaţiile Tanzim, Gardienii Cedrului, Marada. Aceste grupări au fost întotdeauna apreciate ca având o orientare de dreapta. Michel Aoun este liderul „Curentului Patriotic Liber”.

c) Laice: Partidul Socialist Progresist (aparţinând, comunităţii druze), Partidul Baath Arab Socialist , Partidul Comunist Libanez, Partidul Naţional Social Sirian.

Limba oficială: araba; Limbi uzuale: franceza şi engleza.

Ziua naţională: 22 noiembrie - proclamarea independenţei de stat (1943).

iulie  2008