Dacă sunteți cetățean român și, fiind în străinătate, ajungeți să fiți implicat într-un accident de circulație în urma căruia ați suferit vătămări corporale sau deteriorarea unor bunuri, este bine să știți următoarele:
- Anunțați imediat autoritățile locale de poliție;
- Căutați să beneficiați de prezența și de declarațiile unor martori care să ajute la descrierea împrejurărilor în care s-a produs accidentul;
- Însoțiți declarația făcută la poliție cu o listă a obiectelor care au fost deteriorate sau distruse;
- Solicitați autorităților de poliție emiterea unui raport (raportul poliției vă va fi de folos în cazul în care obiectele deteriorate sau distruse, inclusiv autoturismul erau asigurate);
- Dacă accidentul a avut urmări ușoare (avarierea autoturismului), notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și ale societății de asigurare a acestuia;
- Fiecare poliță de asigurare emisă de o societate de asigurare autorizată din România are înscris pe ea un număr de telefon la care se răspunde în regim de permanență; apelați numărul de telefon înscris pe poliță și urmați toate îndrumările ce vă sunt adresate;
- Păstrați documentele de plată până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare;
- Dacă accidentul a avut urmări grave (persoane rănite sau decedate), anunțați poliția locală, după ce ați acordat primul ajutor, iar apoi contactați ambasada sau consulatul României;
- Dacă purtați un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asigurați-vă, înainte de plecare, că ați introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor și consulatelor României din țările pe care urmează să le vizitați; aceste numere de telefon sunt disponibile pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Ce poate face personalul consular al României:
- Dacă în urma accidentului pașaportul dumneavoastră a fost distrus sau pierdut, vă poate elibera un titlu de călătorie pentru reîntoarcerea în țară;
- Poate contacta familia dumneavoastră, pentru a o anunța despre accident și pentru a îi transmite eventualele dumneavoastră solicitari;
- Vă poate recomanda avocați sau translatori locali, care să vă asigure reprezentarea în fața autorităților, pentru eventuale cereri sau proceduri penale ori civile în legătură cu incidentul în care ați fost implicat;
- Poate interveni pentru acordarea ajutorului medical necesar.
Ce nu poate face personalul consular al României:
- Nu poate interveni în urmărirea cazului dumneavoastră, decât în măsura în care legislația locală permite o astfel de intervenție și numai cu acordul și sprijinul autorităților locale;
- Nu poate desfășura anchete sau investigații în legătură cu accidentele petrecute pe teritoriul unui stat străin; numai autoritățile acelui stat au jurisdicție pentru cercetarea acestor fapte;
- Nu vă poate asigura reprezentarea juridică;
- Nu poate plăti cheltuielile de judecată sau costurile altor proceduri judiciare;
- Nu poate plăti costuri de transport;
- Nu poate plăti costuri de cazare la hotel sau cheltuieli medicale și nu poate acoperi angajamente rămase neonorate în sarcina dumneavoastră sau a persoanei decedate.
|