Informațiile prezentate în această secțiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conștient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume și să își asigure în mod individual măsurile de protecție necesare.
|
| |
|
Condiții de intrare și regim de ședere
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Slovenia.
Intrarea în Republica Slovenia este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate valabile cel puțin 6 luni de la data intrării pe teritoriul Sloveniei.
Pentru verificarea condițiilor particulare de intrare și ședere prevăzute de legislația națională vă recomandăm consultarea informațiilor oficiale furnizate de autoritățile slovene:
Amenințări teroriste
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Republica Slovenia nu poate fi exclusă din fața acestei amenințări.
Slovenia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul național.
Vă recomandăm să urmăriți în permanență anunțurile și recomandările făcute de autoritățile slovene și să accesați periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe.
Siguranță și criminalitate
Slovenia este o țară sigură din punctul de vedere al criminalității.
Infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, stații, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Recomandări generale:
- Păstrați în locuri sigure documentele și valorile personale, biletele de călătorie banii, cărțile de credit și nu le expuneți în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în mașini.
- Mașinile trebuie încuiate și asigurate cu sisteme de alarmă.
- În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstrați atenția asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
- Pentru ieșirile în orașe, în special în zonele aglomerate, lăsați documentele personale la hotel și păstrați numai o copie a actelor de identitate (pașaport, permis de ședere).
În cazul unor incidente care afectează siguranța persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactați poliția locală precum și cel mai apropiat oficiu consular român:
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenția imediată a autorităților slovene, trebuie apelate următoarele numere de urgență:
- 112 - Servicii de urgență (Pompieri si Salvarea)
- 113 - Poliție
Atenție! Dacă sunați din greșeală la 112, nu închideți! În caz contrar, vi se poate trimite o mașină în locul în care vă aflați, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
Sistemul medical
Asigurarea medicală este obligatorie în Republica Slovenia.
Vă recomandăm cu insistență să încheiați o asigurare medicală de sănătate sau să obțineți Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.
Dacă vă îmbolnăviți sau aveți un accident pe durata unei șederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.
Acest Card vă va permite să primiți asistența medicală necesară în timpul șederii dumneavoastră temporare în orice țară a Uniunii Europene.
Mai multe detalii găsiți la adresele : www.cnas.ro/ și www.ceass.ro/.
Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate țările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveți acces la serviciile de urgență atât din sistemul public de sănătate, cât și din cel privat (în funcție de tipul poliței de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificați coordonatele partenerului societății de asigurare în țara de destinație și de tranzit.
Vă recomandăm să vă încheiați, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate țările și poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgențe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viață s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedați în urma unor accidente sau din motive de boală.
În Uniunea Europeană nu aveți nevoie de vaccinări speciale.
Condiții privind traficul auto
În Republica Slovenia, circulația auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Pe tot parcursul anului este obligatoriu ca farurile să fie aprinse în permanență (faza de întâlnire). Funcționează sistemul priorității de dreapta. Este interzisă oprirea autoturismului pe banda de urgență.
Atenție! În cazul în care primiți o amendă și nu dispuneți de suma necesară, autoritățile competente slovene (poliția si / sau compania slovena care administrează autostrăzile - DARS) au dreptul să vă rețină actele până la plata amenzii.
În urma încălcării legislației privind siguranța traficului rutier autoritățile competente eliberează un proces verbal de amenda si un proces verbal de reținere a tuturor documentelor de identitate ale conducătorului auto și ale autoturismului.
În Republica Slovenia autoritățile polițienești pot fi prezente atât în uniformă cât și civili cu autoturisme corespunzătoare.
Atenție! În cazul în care, în urma unui control al poliției rutiere slovene, există suspiciuni privind proveniența legală a mașinii, aceștia au dreptul să rețină autovehiculul până la identificarea acestuia, perioada care poate dura până la 6 luni, fără drept de despăgubire.
Atenție! Începând cu data de 1 iulie 2009, pentru vinietele aferente utilizării rețelei de autostrăzi din Slovenia, sunt aplicate următoarele tarife:
Pentru autovehiculele de pana la 3,5 t:
- vinietele cu o valabilitate de 1 săptămână costă 15 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 lună pot fi achiziționate cu 30 de Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 an pot fi achiziționate cu 95 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 6 luni sunt desființate
Pentru motociclete:
- vinietele cu o valabilitate de 1 săptămână costă 8 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 lună costă 15 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 6 luni costă 25 Euro
- vinietele cu o valabilitate de 1 an costă 48 Euro
Pentru autovehiculele cu masa de peste 3,5 t se va utiliza in continuare sistemul valabil in prezent: plata la stația de taxare.
Vinietele pot fi achiziționate de la stațiile de carburanți din Ungaria, Croația, Austria, Italia – înainte de intrarea pe teritoriul Republicii Slovenia sau de la prima stație de carburanți de pe teritoriul Sloveniei. Informații suplimentare referitoare la punctele de vânzare a vinietelor se pot obține la adresa: https://www.dars.si/Dokumenti/Toll/Methods_of_payment/Vehicles_under_35_t/Vignette/Sales_points_309.aspx
Contravenția pentru nerespectarea legislației locale este de 300 euro sau 150 euro achitați în termen de 8 zile.
Starea generală a drumurilor și a infrastructurii este bună.
Parcarea este permisă numai în locuri rezervate, contra cost, iar tichetele trebuie afișate la vedere în interiorul mașinii.
În Republica Slovenia, centura de siguranță este obligatorie.
- Limitele de viteză admise:
- în localități -- 60 km/oră
- în afara localităților - 90 km/oră
- autostrăzi - 130 km/oră.
Depășirea limitelor de viteză poate atrage aplicarea unor amenzi intre 300 si 1000 de euro și suspendarea permisului de conducere în cazul în care șoferii au depășit cu 30 km/h limita de viteză.
- Folosirea telefonului mobil la volan:
Este interzisă.
Permisul de conducere românesc este valabil în Slovenia.
- Aparatele anti-radar și de detectare a radarului:
Conform legislației slovene, aparatele care interferează sau împiedică funcționarea dispozitivelor utilizate de către organismele autorizate în controlul traficului rutier sunt interzise.
Amenzile pentru încălcarea legislației privind siguranța traficului rutier pentru acest articol sunt cuprinse intre 400 euro si 800 euro pentru persoanele fizice.
- Informații pentru cazurile de accident de circulație:
În caz de accident ușor, notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și ale societății de asigurare a acestuia.
Dacă în urma accidentului sunt răniți, chemați poliția locală, după ce ați acordat primul ajutor. Adresați-vă pentru sprijin partenerului societății de asigurări din Republica Slovenia.
Păstrați documentele de plată până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare.
Telefoane utile în caz de urgență:
- 112 sau 911- Urgență (Pompieri si Salvare)
- 113 - Poliția
Utilizarea cărților de credit
În Republica Slovenia există un sistem bine dezvoltat și o rețea puternică de ATM-uri. Se acceptă plata cu cărți de credit/debit la majoritatea magazinelor, restaurantelor, stațiilor de benzină.
Reglementări vamale
Nu există controale la granițele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Republica Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum și Islanda, Norvegia și Elveția (ultimele trei nefiind membre ale UE).
Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate națională, la granițele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: țigări: 200 bucăți (1 cartuș) sau 100 țigări de foi sau 50 trabucuri sau 250 grame tutun; 1 litru băuturi alcoolice cu concentrația mai mare de 22 % sau 2 litri de băutură cu concentrația mai mica de 22 % sau 16 litri de bere, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.
Este interzisă scoaterea din Republica Slovenia a obiectelor de artă și cultură.
In Republica Slovenia este interzisă deținerea ilegală de arme de foc, iar intrarea/tranzitarea spațiului acestei tari cu arme de foc se poate efectua doar cu aprobarea scrisa a autoritatilor competente.
Posesia unei arme de foc pentru care nu a fost obtinuta aprobarea duce in mod automat la confiscarea ei si amendarea detinatorului, chiar daca acesta poseda un permis de port arma eliberat de un alt stat membru / nemembru al Uniunii Europene.
Sfătuim persoanele interesate sa se adreseze din timp organelor politienesti slovene pentru obtinerea autorizatiei de intrare / tranzitare cu arme de foc a Republicii Slovenia.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atât la intrare cât și la ieșire drogurile de orice tip și substanțele dopante.
Atenție! Nu luați cu dumneavoastră decât cantitățile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră rețeta medicului pentru medicamentele care depășesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de rețetă.
Regimul animalelor de companie
Pentru spațiul UE, aveți nevoie de pașaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar și trebuie să conțină informații despre vaccinarea antirabică.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Până în iulie 2011, se acceptă, de asemenea, și un tatuaj lizibil.
Ultima actualizare: 08 ianuarie 2010
Ambasada României în Republica Slovenă Coordonate
|