Informațiile prezentate în această secțiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conștient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume și să își asigure în mod individual măsurile de protecție necesare.
|
Condiții de intrare și regim de ședere
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Irlanda.
Intrarea în Irlanda este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate valabile cel puțin 6 luni de la data intrării pe teritoriul Irlandei.
Amenințări teroriste
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Irlanda nu poate fi exclusă din fața acestei amenințări.
Vă recomandăm să urmăriți în permanență anunțurile și recomandările făcute de autoritățile irlandeze și să accesați periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranță și criminalitate
Irlanda este o țară cu un nivel scăzut al criminalității.
Infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, stații, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
Recomandări generale:
- Păstrați în locuri sigure documentele și valorile personale, biletele de călătorie banii, cărțile de credit și nu le expuneți în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în mașini.
- Mașinile trebuie încuiate și asigurate cu sisteme de alarmă.
- În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstrați atenția asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
- Pentru ieșirile în orașe, în special în zonele aglomerate, lăsați documentele personale la hotel și păstrați numai o copie a actelor de identitate (pașaport, permis de ședere).
În cazul unor incidente care afectează siguranța persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactați poliția locală (Garda) precum și Ambasada României în Irlanda.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenția imediată a autorităților irlandeze, trebuie apelate următoarele numere de urgență:
- 112 – Servicii de urgență
- 999 – Intervenție poliție
Atenție! Dacă sunați din greșeală la 112, nu închideți! În caz contrar, vi se poate trimite o mașină în locul în care vă aflați, pentru a vedea dacă totul este în regulă!
Sistemul medical
Asigurarea medicală este obligatorie în Irlanda.
Este preferabil ca încheierea polițelor de asigurare să fie făcută în România, întrucât realizarea acestora în Irlanda este limitată.
Vă recomandăm cu insistență să încheiați o asigurare medicală de sănătate sau să obțineți Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.
Dacă vă îmbolnăviți sau aveți un accident pe durata unei șederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.
Acest Card vă va permite să primiți asistența medicală necesară în timpul șederii dumneavoastră temporare în orice țară a Uniunii Europene.
Mai multe detalii găsiți la adresele: www.cnas.ro și www.ceass.ro.
Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate țările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveți acces la serviciile de urgență atât din sistemul public de sănătate, cât și din cel privat (în funcție de tipul poliței de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificați coordonatele partenerului societății de asigurare în țara de destinație și de tranzit.
Vă recomandăm să vă încheiați, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate țările și poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgențe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viață s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedați în urma unor accidente sau din motive de boală.
În Uniunea Europeană nu aveți nevoie de vaccinări speciale.
Condiții privind traficul auto
- Circulația auto:
Circulația se desfășoară pe partea stângă a drumului.
- Starea drumurilor:
Starea generală a drumurilor și infrastructurii este bună.
- Centura de siguranță:
Folosirea centurilor de siguranță este obligatorie pentru toti pasagerii. Asigurarea auto este obligatorie.
- Folosirea telefonului mobil la volan:
Este interzisă.
- Aparatele anti-radar și de detectare a radarului:
Conform legislației irlandeze, sunt interzise utilizarea, deținerea sau importul aparatelor de detectare a radarelor.
- Parcarea:
Parcarea se poate face numai în locurile permise. În general, plata parcării se face prin introducerea de monezi în aparatele ce eliberează un tichet (conform timpului dorit de parcare). Tichetul trebuie afișat la vedere, în geamul autovehiculului. Neplata parcării atrage imobilizarea autovehiculului.
- Permisul de conducere:
Permisul de conducere valabil emis în România este recunoscut în Irlanda timp de un an de la data intrării in aceasta tara. Autovehiculele înmatriculate în România pot circula în Irlanda numai 6 luni, după care trebuie procedat la înmatricularea irlandeza. Persoanele care au domiciliul în Irlanda trebuie sa declare la organele vamale autovehiculele cu care intra în Irlanda, înmatriculate în alte state, în maxim 24 de ore de la momentul trecerii frontierei.
- Informații pentru cazurile de accident de circulație:
În caz de accident ușor, completați, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și ale societății de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniți, chemați poliția locală, după ce ați acordat primul ajutor. Adresați-vă pentru sprijin partenerului societății române de asigurări din țara respectivă care figurează pe Cartea verde. Păstrați documentele de plată până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare.
Reglementări vamale
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: țigări: 200 bucăți, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atât la intrare cât și la ieșire drogurile de orice tip și substanțele dopante.
Atenție! Nu luați cu dumneavoastră decât cantitățile de medicamente strict necesare!
Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră rețeta medicului pentru medicamentele care depășesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de rețetă.
Regimul animalelor de companie
Pentru spațiul UE, aveți nevoie de pașaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar și trebuie să conțină informații despre vaccinarea antirabică. În plus, se cere efectuarea tratamentului împotriva căpușelor și a teniei.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.
In plus, câinele și pisica dumneavoastră trebuie sa aibă testul negativ de anticorpi ai turbării menționat în pașaportul animalului și efectuat cu cel puțin 6 luni înainte de data trecerii frontierei. Detalii la http://www.ispca.ie/Pet-Passport.aspx.
Ultima actualizare: 5 august 2009
Ambasada României la Dublin Coordonate
|