România și Italia vor organiza în această toamnă un nou summit interguvernamental, în marja căruia va fi organizat și un forum al societății civile din cele două țări, care să contribuie la apropierea și la o mai bună cunoaștere a celor două popoare – anunțul a fost făcut astăzi de miniștrii de externe român, Cristian Diaconescu, și Italian, Franco Frattini, la finalul întrevederii avute cu ocazia vizitei oficiale pe care șeful diplomației italiene o efectuează la București, la invitația părții române.
„Dialogul bilateral se desfășoară în contextul și sub auspiciile unor relații privilegiate dintre România și Italia, relații marcate de parteneriatul strategic între cele două state și de o colaborare bilaterală cu mult peste media obișnuită”, a precizat ministrul Diaconescu în conferința de presă.
În cadrul convorbirilor, au fost abordate teme precum: dezvoltarea parteneriatului strategic lărgit, comunitatea de români, relațiile economice bilaterale, cooperarea dintre România și Italia în cadrul Uniunii Europene și a organizațiilor internaționale, în condițiile în care în acest an se sărbătoresc 130 de ani de relații diplomatice între cele două state.
Șeful diplomației române a subliniat importanța a două proiecte discutate cu omologul său: cooperarea bilaterală și regională în domeniul energiei, în sensul coordonării în interiorul Uniunii Europene, precum și în Parteneriatul Estic pe care Uniunea Europeană îl promovează în această perioadă. „Suntem bucuroși să constatăm, în ceea ce privește Balcanii de Vest și perspectiva europeană a acestei regiuni, că pozițiile exprimate de Italia și România sunt convergente, atât în ceea ce privește modalitățile de cooperare cu statele din zonă, cât și în ceea ce privește susținerea aspirațiilor acestor state pentru a deveni membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene”, a precizat ministrul Diaconescu.
În acest sens, ministrul Frattini a arătat: „Împărtășim aceleași idei cu România în ceea ce privește Balcanii Occidentali, România are un rol cheie în sud-estul european și este un exemplu bun pentru toate țările candidate, deoarece exemplul său este unul de succces. Sperăm ca peste câteva săptămâni să putem liberaliza vizele pentru trei țări importante din Balcani, înainte de toate Serbia, Muntenegru și Macedonia, evident, fără să uităm Albania și Bosnia- Herțegovina. Ne-am gândit împreună cum să întărim Inițiativa Central Europeană. Anul acesta România prezidează această inițiativă extrem de importantă și vom contribui cu idei la întărirea acestui instrument, pe care personal îl consider extrem de important”.
Cei doi demnitari vor participa, de asemenea, în cursul zilei de astăzi la Forumul economic organizat de organizația oamenilor de afaceri italieni din România – UNIMPRESA (ora 16.30, Hotel Athenee Palace Hilton, sala Diplomat. Presa are acces la Forum). În cadrul Forumului ministrul Diaconescu va susține o alocuțiune pe tema relațiilor economice bilaterale în noul context internațional, precum și a avantajelor/oportunităților pe care țara noastră le oferă investitorilor străini. Aceasta în condițiile în care Italia se află pe locul 2 între partenerii economici ai României și ocupă locul 6 în topul investitorilor în România în funcție de suma totală investită, cu cel mai mare număr de societăți străine în România (27.513 companii cu capital italian înregistrate la 30 aprilie 2009).
|