|
Relații diplomatice
România și Republica Federală Nigeria au stabilit relații diplomatice la 12 noiembrie 1966, la nivel de ambasadă. În 1968 s-a deschis Ambasada României la Lagos și a fost acreditat primul ambasador rezident. Din 2001, aceasta funcționează la Abuja (actuala capitală federală). Ambasadorul României este Marian Pârjol. Ambasada R. F. Nigeria la București a fost deschisă în 1974, fiind condusă, din 2008, de ES Mba Ama Mba.
Relații politice
După 1990, au efectuat vizite oficiale în România: ministrul de stat al MAE, miniștrii comerțului și turismului, petrolului și resurselor minerale, sporturilor, industriilor, educației, transporturilor, comunicațiilor, apărării, parlamentari, secretarii permanenți ai MAE si apărării, președintele Camerei de Comerț și Industrie Nigeria – România etc, iar în Nigeria : ministrul transporturilor (noiembrie 1994), secretarul de stat si directorul general coordonator din MAE român(1991), delegația grupului interparlamentar roman (1992).
In aprilie 2002, a efectuat o vizita oficiala in România vice-președintele Nigeriei, la invitația primului ministru roman.
De asemenea, au avut loc vizite oficiale la nivelul conducerii parlamentelor celor două țări, atât în România cât și în Nigeria.
Relații economice
a) Schimburi comerciale
In 2008, exporturile românești in Nigeria fost de 47,91 mil. $ SUA, in creștere cu 228 % față de 2007, iar importurile din Nigeria au fost de 1,36 mil.$ SUA. Exporturile Romaniei au constat din produse chimice, produse din sticla, ciment, rulmenți, produse metalurgice, frigidere/congelatoare, panouri de comanda pentru stații electrice, automobile Dacia Logan, nave transport mărfuri etc. S-au importat din Nigeria gaz propan, cacao boabe, lemn de esență tropicala.
b) Cooperarea economica : acțiuni in curs de derulare
- Finalizarea lucrărilor de retehnologizare/dezvoltare a atelierelor de reparații material rulant de la Ebute Metta ; partener roman MECANOEXPORT ;
- Linie transport energie electrica 330 KV intre Yola – Gombe – Jalingo(400 km in partea de Vest a tarii) si a unei linii de 132 KV , cu participarea filialei din Nigeria a DEXTRON LTD Ploiești
- Alte linii electrice precum si un proiect de distribuție energie electrica la Jos, o substație electrica la Ikeja Vest, servicii de consultanta pentru linii de înaltă tensiune si substații electrice ;
- Reabilitarea terminalelor petroliere de la Warri si Escavros de către PETROCONSULT Ploiești ;
- Consultanta in domeniul petrolului pentru Chevron Nigeria Ltd,
- Înlocuire rezervor sistem racire, demineralizare rezervor de apa si executarea unuia nou la rafinăria Port Harcourt ;
- Modernizare si relocare stație alimentare NDPC – Orego.
Intre 2003-2007, trei misiuni economice romane au efectuat anual vizite de lucru in Nigeria, iar in 1996, 2005 si 2007, România a fost vizitata de delegații nigeriene de la Ministerul Federal al Transporturilor și politia nigeriana
În luna aprilie 2009, o importantă delegație de oameni de afaceri nigerieni a vizitat România, prilej cu care s-au identificat importante oportunități de schimburi comercial, în principal în domeniile petrolului, agriculturii și industriei alimentare, electricitate etc.
Cadrul juridic
- Acord de colaborare culturala si științifică (1974), pe o perioada de 4 ani cu prelungire automata anuala.
- Program de aplicare a Acordului de colaborare culturala si științifică pe perioada 1997-2001, prelungit pana in prezent prin schimb de scrisori.
- Acord comercial (1991), valabil 5 ani , cu prelungire automata pe perioade de un an.
- Acord de cooperare între Camerele de Comerț și Industrie (1991).
- Acord privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale (1992), cu valabilitate nedeterminata.
- Acord de promovare și garantare reciprocă a investiților (1998, intrat in vigoare in 2005).Valabil 15 ani, cu prelungire automata pe perioada nedeterminata.
- Acord de cooperare intre Societatea Romana de Radio si Corporația Federala de Radio din Nigeria (2001).
La cea de a VI-sea Sesiune a Comisiei Mixte de Cooperare Economica si Tehnica (Abuja, noiembrie 2001, partea nigeriana a prezentat proiectele a trei noi documente de colaborare :
- Acord de cooperare in domeniul culturii si educației ;
- Program de schimburi culturale ;
- Acord de colaborare in domeniile științei si tehnologiei ;
Documentele se afla in analiza instituțiilor romane de resort.
Ca urmare a aderării la UE, România se afla in proces de aliniere a cadrului juridic al comerțului si cooperării economice cu Nigeria la cerințele acquis-ului comunitar, respectiv la prevederile Acordului de la Cotonou din anul 2000.
Relații culturale
In 1997, ministrul nigerian al informațiilor si culturii a vizitat România, iar in 1992, scriitorul Wole Soynka, laureat al premiului Nobel, a participat la primul Târg Internațional de Carte organizat la București.
La 1 decembrie 1997, s-a constituit, la Lagos, Asociația de prietenie România – Nigeria.
In baza Acordului de colaborare cultural-științifica si a programelor de aplicare,
România a acordat burse si a primit, totodată, la studii pe cont propriu valutar, un număr însemnat de nigerieni. În perioada 1980-1990, au absolvit institute de învățământ superior din tara noastră cca. 500 de tineri nigerieni, iar in prezent se află la studii cca 30. Pentru anul universitar 2008/2009, partea nigeriana a acordat 5 burse de studii superioare, urmând ca partea romana sa acorde un număr egal.
În Nigeria există o comunitate românească estimata la cca.35o de persoane, compusă, în principal, din femei căsătorite cu nigerieni si copiii lor, care au organizat Asociația rezidenților români. Exista, de asemenea, un grup relativ numeros de specialiști romani care lucrează pe baza de contracte la companii locale si străine. Colectivul ambasadei cultiva relatii apropiate cu membrii comunității românești, acordându-le asistenta consulara si notariala si invitându-i la toate acțiunile oficiale si neoficiale organizate de Oficiu.
Relații consulare
In 2001, a fost înființat Consulatul Onorific al Romaniei la Port Harcourt, iar ulterior consulate onorifice la Kano, Benin City si Lagos.
Intre România si Nigeria nu exista convenție consulara, astfel încât cetățenii celor doua tari, inclusiv cu pașapoarte diplomatice, au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul celuilalt stat.
Colaborarea in organizațiile internaționale
Intre România si Nigeria exista o buna colaborare in cadrul ONU si al altor organizații internaționale. In 2000, in Comisia pentru drepturile omului de la Geneva, Nigeria a devenit coautoare la proiectul de rezoluție inițiat de tara noastră pe tema noilor democrații. Din 2005, intre ministerele de externe roman si nigerian exista o înțelegere de sprijinire reciproca a candidaturilor reprezentanților celor doua tari in diferite instituții internaționale. In baza acesteia, România a susținut alegerea, la 25 martie 2008, a candidatului Nigeriei in Comitetul consultativ al drepturilor omului , cu înțelegerea ca aceasta va sprijini pe candidatul roman pentru un post de expert la CEDAV (New York, iunie 2008).
Direcția Orientul Mijlociu și Africa – august 2009
|