Informații generale privind obținerea vizelor de intrare în România și regimul călătoriilor în România
Viza este un document care permite deținătorului să se prezinte la un punct de trecere a frontierei române pentru a solicita tranzitul sau șederea temporară pentru o perioadă determinată în România. Reprezentanții poliției de frontieră române solicită, de regulă, fiecărui străin să dovedească îndeplinirea condițiilor de intrare și ședere în România. Dacă îndeplinirea acestor condiții nu este dovedită, străinului i se poate refuza intrarea în România, chiar dacă el deține o viză valabilă.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, viza română se acordă de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
Tipurile de vize acordate de România sunt următoarele:
-
Viza de tranzit aeroportuar (simbol A) - permite intrarea în zona internațională a aeroportului și staționarea până la îmbarcarea în avionul spre țara de destinație.
-
Viza de tranzit (simbol B) - permite intrarea pe teritoriul României, în scopul tranzitului pentru o durată care nu poate depăși 5 zile.
-
Viza de scurtă ședere (simbol C) - permite intrarea și șederea pe teritoriul României pentru o perioadă care să nu depășească 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data intrării (sau de la data primei intrări, în cazul vizei multiple), în scopul desfășurării uneia dintre următoarele activități: misiune oficială guvernamentală, turism, afaceri, vizită particulară, transport, participare la activități sportive, culturale, științifice sau academice. Dreptul de ședere al posesorului unei vize de scurtă ședere nu poate fi prelungit.
-
Viza de lungă ședere (simbol D) - permite intrarea și șederea pe teritoriul României pentru o perioadă care nu depășește 90 de zile, în scopul desfășurării următoarelor activități: activități economice, activități profesionale, activități comerciale (investiții), activități religioase sau umanitare, angajare în muncă, studii, reîntregirea familiei sau activități de cercetare științifică. Dreptul de ședere este de 90 de zile, dar poate fi prelungit prin solicitare adresată Oficiului Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative din România. Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, la formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reședință. Depășirea acestui termen atrage anularea vizei și obligația de părăsire a României.
Vizele de scurtă ședere și de tranzit se pot acorda, cu titlu de excepție, și de către organele politiei de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 415/2003 privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 64 din 7 martie 2003, și ale Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 105 din 13 aprilie 2006.
Dreptul de ședere pe teritoriul României conferit străinului prin viza de scurtă ședere nu poate fi prelungit.
Scopul călătoriei străinului care a intrat în România pe baza unei vize de scurtă ședere nu poate fi modificat pe durata prezenței sale în România.
Viza de lungă ședere se acordă numai cu avizul Ministerului Internelor și Reformei Administrative – Oficiul Român pentru Imigrări.
Viza de lungă ședere permite străinilor intrați pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de ședere temporară și să obțină un permis de ședere. Această solicitare se adresează Ministerului Internelor și Reformei Administrative – Oficiul Român pentru Imigrări.
Orice străin care dorește să solicite o viză de intrare în România trebuie să anexeze la formularul de cerere un document de călătorie valabil și acceptat de statul român, pe care să poată fi aplicată viza, precum și documentele prevăzute de lege pentru dovedirea scopului călătoriei, a duratei șederii, a mijloacelor de întreținere pe durata șederii și a posibilității reîntoarcerii în țara de origine sau continuării călătoriei în altă țară, după terminarea șederii în România.
Pentru informații detaliate vă rugăm să accesați următoarele link-uri:
-
Am nevoie de viză pentru a intra în România? Regimul călătoriilor în România.
-
Cum se acordă viza română de scurtă ședere și de ce documente am nevoie în cazul în care sunt cetățean al unui stat care NU figurează pe lista statelor ai căror cetățeni pot solicita viza numai în baza unei invitații avizată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative/Oficiul Român pentru Imigrări?
-
Cum se acordă viza română de scurtă ședere și de ce documente am nevoie în cazul în care sunt cetățean al unui stat care figurează pe lista statelor ai căror cetățeni pot solicita viza numai în baza unei invitații avizată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative/Oficiul Român pentru Imigrări?
-
Ești cetățean al următoarelor state: Federația Rusă, Albania, Moldova, Ucraina, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Serbia și Muntenegru? Poți beneficia de anumite facilități la obținerea unei vize de scurtă ședere!
-
Cum se acordă viza română de lungă ședere?
-
Unde ar trebui să solicit viza?
-
Formulare de vize
-
Taxele de vize
|