Euroregiunile sunt formate de cooperare sub-regională, care contribuie la dezvoltarea unor spaţii geografice largi care includ unităţi administrativ-teritoriale din mai multe state.

Colaborarea în cadrul euroregiunilor constă în crearea legăturilor directe între regiunile şi comunităţile aflate de o parte şi de alta a frontierelor de stat, în virtutea competenţelor autorităţilor locale, aşa cum sunt ele definite în legislaţia naţională. Promovarea cooperării transfrontaliere prin euroregiuni se bazează pe: 

• creşterea încrederii şi toleranţei, înţelegerii şi relaţiilor de bună vecinătate, în special în regiunile de graniţă unde există minorităţi;
• îmbunătăţirea eficienţei şi capacităţii de furnizare de servicii publice prin asocierea facilităţilor şi serviciilor între frontiere;
• gestionarea unor probleme care implică frontierele: mediu, dezastre naturale sau provocate de om;
• coordonarea politicilor de interes reciproc, cum ar fi domeniul planificării regionale, dezvoltarea urbană şi rurală;
• stabilirea organismelor de cooperare transfrontalieră pentru a se asigura că relaţiile transfrontaliere sunt susţinute şi îmbunătăţite.

Un rol catalizator în dezvoltarea euroregiunilor îl reprezintă alocarea de către UE şi alte organisme financiare internaţionale a unor sume considerabile destinate încurajării investiţiilor şi programelor de cooperare pentru euroregiuni.

Condiţiile pentru dezvoltarea optimă a unei euroregiuni sunt echilibrul economic minimal, elementele culturale comune şi moştenirea istorică. Plecând de la aceste criterii, o serie de instituţii europene au promovat dezvoltarea euroregiunilor.

Trebuie menţionat, în primul rând, rolul Consiliului Europei prin documentele sale în materie de cooperare transfrontalieră, precum şi prin activitatea Conferinţei Permanente a Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei (înfiinţată în 1975 şi transformată în 1994 în Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa).

Comunitatea Europeană a lansat în 1975 două instrumente de politică regională, unul financiar şi altul politic: Fondul European de Dezvoltare Economică şi Regională (FEDER) şi Comitetul de Politică Regională (CPR). Acestea se plasează într-o optică esenţialmente economică cu scopul de a sprijini regiunile aflate sub media comunitară ca nivel de dezvoltare.

Modelul de colaborare în cadrul euroregiunilor este susţinut de UE ca un exerciţiu de pregătire pentru aderare a ţărilor participante şi ca un micro-experiment pentru implementarea unor relaţii de natură comunitară între regiuni din statele candidate.

Proiectele UE pentru euroregiuni sunt finanţate prin fondurile structurale, în cadrul programului INTERREG (sprijinirea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale şi dezvoltării armonioase şi echilibrate a întregului spaţiu comun), precum şi prin fonduri publice ale comunităţilor locale şi prin fonduri private (fundaţii, ONG-uri, întreprinderi etc.).Pentru proiectele la care participă şi state candidate la aderarea la UE sunt alocate fonduri prin intermediul Programului PHARE-CBC (cross border cooperation), Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare (IPA) sau Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI).

Deşi atât Consiliul Europei, cât şi Uniunea Europeană sunt implicate în dezvoltarea politicilor regionale, trebuie remarcată diferenţa de orientare a celor două instituţii în acest domeniu. Astfel, dacă politica regională a UE are mai ales o finalitate economică, Consiliul Europei acordă o importanţă deosebită conservării patrimoniului cultural specific fiecărei regiuni, dialogului între culturi, grupuri etnice şi religii, precum şi dezvoltării instituţionale.

Modelul euroregional a favorizat o colaborare activă a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est într-un asemenea cadru, fiind îmbrăţişat şi de România prin participarea la constituirea şi dezvoltarea cooperării în formatul a unsprezece euroregiuni.

Unităţile administrativ teritoriale, organismele de drept public şi asociaţiile care fac parte din euroregiuni au la dispoziţie un instrument de cooperare teritorială nou, reglementat de Regulamentul nr. 1082/2006 privind instituirea Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT). GECT este o structură cu personalitate juridică, care poate acţiona în numele membrilor săi. Membrii GECT trebuie să fie situaţi pe teritoriul a minim două state membre UE, iar alte entităţi nemembre UE se pot asocia grupării, dacă dreptul intern al statului respectiv permit această asociere.

În România cadrul legal naţional care permite aplicarea directă a Regulamentului 1082/2006 este creat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 127/2007 privind GECT, aprobată de Guvernul României la 12 noiembrie 2007. Conform O.U.G 127/2007, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a fost desemnat autoritatea de notificare, de emitere a autorizării de funcţionare a grupărilor europene de cooperare teritorială şi de evidenţa acestora prin Registrul GECT.

Cadrul legislativ de desfăşurare a acţiunilor de cooperare transfrontalieră de către autorităţi şi comunităţi locale din ţara noastră este reprezentat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr.120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenţiei-cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale, adoptată la Madrid, la 21 mai 1980, România este parte la Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strassburg, la 15 octombrie 1985, şi ratificată de ţara noastră prin legea 199/1997.

Conform prevederilor Convenţiei de la Madrid, cooperarea transfrontalieră vizează întărirea şi dezvoltarea raporturilor de vecinătate între colectivităţi sau autorităţi teritoriale care depind de două sau mai multe părţi contractante, precum şi încheierea de acorduri şi înţelegeri în acest scop.

Colectivităţile, autorităţile sau organismele desemnate să exercite funcţiile regionale sunt, potrivit legislaţiei române, consiliile judeţene şi consiliile locale.

• Euroregiunea "Carpatica"
• Euroregiunea “Dunăre – Criş - Mureş – Tisa” (DCMT)
• Euroregiunea “Dunărea 21“
• Euroregiunea “Giurgiu – Ruse”
• Euroregiunea “Dunărea de Sud”
• Euroregiunea “Danubius”
• Euroregiunea “Dunărea de Jos”
• Euroregiunea “Prutul de Sus”
• Euroregiunea “Siret-Prut-Nistru”
• Euroregiunea „Dunărea de Mijloc – Porţile de Fier”
• Euroregiunea „Dunărea Inferioară”

DBVCR, 24 ianuarie 2009