Obţinerea documentelor din România

Certificate de naştere

  • Pentru obţinerea certificatelor de naştere, titularii se pot adresa ambasadei sau oficiului consular român cel mai apropiat.
  • Certificatele de naştere se eliberează numai la cererea titularilor lor.
  • Persoanele interesate trebuie să completeze cererea de obţinere a actului, la care se adaugă copia paşaportului românesc sau a unui alt act de identitate.
  • Ambasadele şi consulatele României transmit aceste cereri autorităţilor competente din România. Durata de procesare a acestor cereri este de aproximativ 3 luni.
  • Ambasadele şi consulatele României deţin formularele corespunzătoare cererilor de obţinere a acestor documente. Acestea sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate gratuit, în vederea completării.
  • Persoanele care au nevoie de aceste acte într-un termen mai scurt, pot solicita eliberarea lor prin intermediul unui mandatar din România, care se va adresa direct autorităţilor române competente (Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei, în cazul actelor de stare civilă ). Mandatarul trebuie să fie în posesia unei procuri autentificate de ambasada sau consulatul României din ţara în care locuieşte solicitantul actului sau, dacă nu este autentificată de ambasadă, trebuie să fie autentificată de un notar local şi legalizată sau apostilata de autorităţile statului respectiv, conform legislaţiei acestui stat şi convenţiilor internaţionale aplicabile.