Asistența consulară

Ce puteți face în caz de îmbolnăvire

Călătoriile în străinătate nu sunt întotdeauna ferite de riscul îmbolnăvirii sau de cel al suferirii unor accidente care afectează starea sănătăţii. Condiţiile climatice, de mediu, prezenţa unor boli sau epidemii, a unor medii alergogene pot influenţa orice persoană, chiar dacă starea sănătăţii la plecarea din România este bună. Asigurarea de călătorie care include şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces este cea mai bună protecţie pentru astfel de situaţii. De aceea, recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătorersc în străinătate să încheie poliţe de asigurare de călătorie care includ şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces. Recomandăm ca aceste poliţe de asigurare să acopere întreaga durată a călătoriei, din ziua plecării din România până în ziua întoarcerii.

Atunci când vă planificaţi o călătorie în străinătate, vă recomandăm să aveţi în vedere următoarele:

  • Informaţi-vă despre situaţiile de risc de boală din zonele pe care doriţi să le vizitaţi;
  • Consultaţi un medic specialist şi solicitaţi-i recomandările de prevenţie a unei îmbolnăviri;
  • Asiguraţi-vă că vaccinările recomandate de medic sunt făcute la timp;
  • Asiguraţi-vă că deţineţi medicaţia recomandată de medic pentru afecţiunea pe care o aveţi, dacă tratamentul este necesar şi pe durata călătoriei;
  • Încercaţi să aflaţi cum şi unde se pot obţine îngrijiri medicale în ţara pe care o veţi vizita; ambasadele şi consulatele României deţin liste cu spitalele şi unităţile medicale specializate care pot oferi asistenţă medicală;
  • Încheiaţi o poliţă de asigurare de călătorie, care să acopere şi cheltuieli medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces;
  • Includeţi în bagaje o trusă sanitară de călătorie care să conţină materiale medicale de prim ajutor.

Dacă vă aflaţi în străinătate şi vă îmbolnăviţi sau suferiţi un accident care necesită acordarea de asistenţă medicală, vă recomandăm următoarele:

  • Luaţi legătura imediat cu cea mai apropiată unitate medicală;
  • Dacă nu aveţi acces la unităţile medicale, luaţi legătura cu ambasada sau consulatul României; personalul consular vă poate recomanda unităţile medicale din apropiere;
  • Explicaţi medicului situaţia dumneavoastră de sănătate, eventuale afecţiuni anterioare, restricţii la medicaţie etc.;
  • Prezentaţi medicului poliţa de asigurare medicală sau de călătorie;
  • Dacă nu cunoaşteţi limba locală, solicitaţi prezenţa unui translator sau solicitaţi să fie contactată ambasada sau consulatul cel mai apropiat al României.

 

Centrul de presă