Introducere

UE

Cu titlu general, la nivelul Uniunii Europene sancţiunile, denumite şi măsuri restrictive, sunt stabilite în cadrul Politicii externe si de Securitate Comune, conform obiectivelor prevăzute în Capitolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană, în special art. 24. Măsurile restrictive pot fi impuse de UE fie pentru punerea în aplicare în ordinea juridică comunitară a sancţiunilor decise de Consiliul de Securitate al ONU, fie ca măsuri autonome ale UE. Scopul adoptării măsurilor restrictive autonome ale UE este de a determina schimbări în activităţile sau politicile care privesc încălcări ale dreptului internaţional sau ale drepturilor omului, precum şi politici care nu respectă statul de drept şi principiile democratice.

 
La nivelul Uniunii Europene, Consiliul Uniunii Europene decide aplicarea sancţiunilor internaţionale (măsuri restrictive) în cadrul Politicii Externe de Securitate Comune (PESC). Conform art. 351 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) coroborat cu art. 24 şi 29 din TUE, Uniunea Europeană preia integral în ordinea sa juridică sancţiunile stabilite de Consiliul de Securitate al ONU în baza cap. VII din Carta ONU. Uniunea Europeană poate adopta şi măsuri sancţionatorii autonome, în completarea celor onusiene sau independent de acestea, conform art. 75 şi 352 din TFUE. 
 
Sancţiunile Consiliului Uniunii Europene impuse prin Decizii şi detaliate prin Regulamente sunt obligatorii pentru statele membre care trebuie să creeze cadrul juridic şi instituţional pentru implementarea eficientă a acestora.
 
Regimurile sancţionatorii ale UE se aplică atât în contextul luptei împotriva terorismului cât şi pentru corectarea conduitei neconforme a elitelor conducătoare a unor ţări.