Sancţiuni internaţionale

Introducere

Instituirea de regimuri sancţionatorii la nivel internaţional reprezintă un instrument important pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale. Sancţiunile se adoptă cu scopul de a determina schimbarea unor activităţi sau politici neconforme cu anumite standarde de conduită împărtăşite de comunitatea internaţională.

O dată cu încheierea Războiului Rece, sancţiunile adoptate în cadrul ONU, şi, ulterior, de către Uniunea Europeană au început să fie din ce în ce mai frecvent folosite ca instrument „intermediar” între negocieri şi acţiune coercitivă, ce urmăreşte inducerea comportamentului dorit cu evitarea recursului la forţa armată. Odată cu utilizarea lor tot mai frecventă, caracteristicile sancţiunilor s-au modificat sub presiunea necesităţii evitării efectelor colaterale ale acestora şi a eficientizării impactului lor asupra grupurilor ţintă. 

Astfel, necesitatea protejării segmentelor celor mai vulnerabile ale populaţiei din statele supuse măsurilor restrictive a determinat evitarea impunerii unor regimuri complete de interdicţii, de tipul celor prevăzute iniţial în art. 41 al Cartei ONU. Progresiv, au fost identificate măsuri restrictive specifice, precum embargourile de arme, interdicţiile de călătorie, îngheţarea fondurilor unor persoane sau entităţi. De asemenea, în textul documentelor ce instituie regimuri sancţionatorii au fost incluse prevederi privind excepţiile umanitare de la aplicarea acestui tip de sancţiuni.

Aceste schimbări în caracteristicile sancţiunilor au fost motivate şi de necesitatea eficientizării lor ca instrumente politice în slujba diplomaţiei, în sensul de a afecta direct şi nemijlocit acele grupuri, printre care, cel mai adesea, elitele conducătoare, a căror conduită se urmăreşte a fi influenţată.

Tipurile de sancţiuni utilizate la nivel internaţional de către ONUUE şi OSCE sunt economice (restricţii la import, export, investiţii, embargouri privind armele), financiare (îngheţarea fondurilor şi a celorlalte resurse economice), restricţii de călătorie, restricţii de transport (rutier, aerian, maritim), sancţiuni culturale, sportive, diplomatice.

În elaborarea şi implementarea acestor sancţiuni individualizate se urmăreşte respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în special a dreptului persoanelor sau entităţilor sancţionate la un proces echitabil şi a accesului acestora la căi de atac efective. De asemenea, se urmăreşte ca măsurile să fie proporţionale cu scopul urmărit şi să fie însoţite de un regim de excepţii care să ţină cont de nevoile de bază ale celor sancţionaţi.