Prima Pagina

Regatul SPANIEI

 

Legăturile tradiţionale dintre România şi Spania, popoare cu afinităţi istorice şi de latinitate, sunt foarte bune, bazate şi pe o strânsă cooperare la nivel european în domenii de interes comun precum viitorul Europei, energia, mediul, sau vecinătatea estică. În ultimele două decenii, caracterul distinctiv al relaţiei bilaterale s-a diversificat şi ca urmare a prezenţei pe teritoriul spaniol a unei semnificative comunităţi româneşti.

Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880, iar relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie / 5 iulie 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, Însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco și la  22 mai 1946 a recunoscut guvernul Spaniei în exil. La 5 ianuarie 1967 a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari. La 21 ianuarie 1977 s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări.

Intensificarea contactelor politico-diplomatice din ultimii ani, atât la nivel înalt, cât şi la nivelul miniştrilor sectoriali, prezenţa în creştere a investitorilor spanioli în economia românească şi semnificativa prezenţă a comunităţii româneşti în Spania denotă raporturile privilegiate dintre România şi Spania, ridicate la nivel strategic de către Premierii spaniol şi român, cu prilejul întrevederii de la Madrid, din 22 iulie 2013.
 

Cele mai recente vizite:

La nivel de şef de stat:

  • în România: 2003 - vizita Regelui Juan Carlos I şi a Reginei Sofia; iulie 2009 - vizita bilaterală a Principilor de Asturia (actualul Rege, Felipe al VI-lea şi Regina Letizia)
  • în Spania: vizita oficială a Preşedintelui Klaus Iohannis, 12-14 iulie 2015.

La nivel de şef de guvern: 

  • în România: 2012, cu prilejul participării Preşedintelui Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, la Congresul PPE de la Bucureşti, acesta a fost primit de Preşedintele şi de Prim-ministrul României.
  • în Spania: 2013, 2018

La nivel de ministru de externe:

  • în România: 18 octombrie 2017
  • în Spania: 28-29 octombrie 2015.

 

Reprezentare diplomatică 

Misiuni ale României:  

Ambasada României în Regatul Spaniei: ambasador extraordinar şi plenipotenţiar: Gabriela Dancău (a prezentat scrisorile de acreditare la 22 septembrie 2016).

Ambasada Regatului Spaniei în România: ambasador extraordinar şi plenipotenţiar: Manuel Larrotcha Parada.
 

Cooperarea economică

Valoarea schimburilor comerciale la 31 decembrie 2018 a fost de 4,3 miliarde euro, în creștere cu 10,22% față de anul 2017, având o pondere de 2,86% în totalul comerțului exterior al României. Exporturile românești au totalizat 2,1 miliarde euro, înregistrând o creștere de 12,18% față de anul anterior. Importurile de produse spaniole în România au atins valoarea de 2,2 miliarde euro, înregistrând o creștere de 8,42% față de anul anterior. Deficitul comercial pe relația cu Spania a fost de 176 milioane euro în anul 2018.

La 28 februarie 2019, Spania ocupă locul 8 în clasamentul țărilor de proveniență a capitalului străin investit în România (1,7 miliarde EUR), cu 5.993 de companii cu participare de capital spaniol și o pondere de 2,64% în totalul capitalului străin, cu investiții preponderente în sectorul energiei (31%), construcțiilor (26%), industriei (15%) și sectorului imobiliar (19%). 
 

Cultură şi educaţie

Relaţiile culturale româno-spaniole au fost fondate şi dezvoltate mai ales în baza afinităţilor lingvistice între cele două state. Cele două centre culturale, Centrul Cultural Spaniol Cervantes (1995) şi Institutul Cultural Român din Madrid (2006) dezvoltă programe ample de promovare culturală în statele partenere.

Începând cu anul 2007, se derulează în unităţi şcolare din Regatul Spaniei Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR). Proiectul are ca principal obiectiv predarea cursului opţional de limbă, cultură şi civilizaţie românească elevilor români înscrişi în sistemul educaţional din Spania, acolo unde prezenţa românească este relevantă. Unităţile de învăţământ din Spania asigură buna funcţionare a proiectului şi pun la dispoziţie sălile de curs şi infrastructura necesară.

În anul școlar 2017-2018, cursul LCCR a fost predat în 13 comunități autonome: Madrid, Andaluzia, Aragon, Asturias, Cantabria, Catalonia, Castilla-la Mancha, Insulele Canare, La Rioja, Murcia, Navarra, Ţara Bascilor, Comunitatea Valenciană, fiind implicați în proiect 66 de profesori, care predau cursul LCCR unui număr de peste 7500 elevi, din 362 școli. Proiectul a fost extins în majoritatea Comunităților Autonome și introdus pentru prima dată în Ţara Bascilor.

De asemenea, în Spania există patru lectorate de limbă română susţinute de Institutul Limbii Române (ILR), la universităţile din Granada, Sevilla, Salamanca şi, începând cu anul universitar 2015-2016, la Barcelona, primul în regiunea catalană.

În plus, în Spania există catedre de limbă română înfiinţate de partea spaniolă fără sprijinul ILR: Centrul de limbi străine al Universităţii din Alcala de Henares, Universitatea Centrală din Barcelona, Escuela Uficial de Idiomas (Departamento de rumano - catedra de limba română), Madrid, Universitatea Naţională pentru Educaţie la Distanţă, Universitatea din Santiago de Compostela, Universitatea din Alicante.

În România funcţionează lectorate de limbă spaniolă în baza unor Memorandumuri de Înţelegere încheiate între universităţile beneficiare şi Agenţia Spaniolă de Cooperare pentru Dezvoltare (AECID). Pentru anul universitar 2018-2019, au fost numiți lectori de limbă spaniolă la Universitatea de Vest Timișoara și la Universitatea București. De asemenea, în România există 10 licee / şcoli cu secţiuni de predare în limba spaniolă.
 

Comunitatea românilor din Spania

Conform ultimelor date statistice date publicităţii de către Observatorul Permanent pentru Imigraţie (OPI), având ca moment de referinţă data de 31 decembrie 2017, care iau în evidenţă numai străinii cu card de rezidenţă sau certificat de înregistrare, rezidenţii români erau în număr de 1.030.054 persoane, în uşoară creştere (2,4%) faţă de cifra înregistrată cu un an înainte. Comunitatea românească este cea mai numeroasă comunitate de străini din Spania, urmată de cea marocană şi britanică. Conform datelor OPI, rezidenţii de origine română reprezintă 20% din totalul rezidenţilor străini.

Comunitatea românească din Spania este activă, puternică şi bine integrată în mediul spaniol, având un rol deosebit de important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi reprezentând un important contribuitor la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi a celei româneşti. Numărul afiliaţilor români la sistemul de securitate socială spaniol rămâne, în continuare, cel mai mare din totalul de cotizanţi străini şi aproape jumătate din numărul de cotizanţi europeni aflaţi pe teritoriul Spaniei.

Mediul asociativ: În prezent, în Spania există aprox. 90 de asociaţii de români active, principalele obiective declarate ale acestora fiind facilitarea integrării românilor în societatea spaniolă şi păstrarea identităţii lingvistice şi culturale româneşti.

Lăcaşe de cult: În noiembrie 2007 a fost înfiinţată, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Paris, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, condusă de Preasfinţitul Timotei Lauran, întronizat la 25 mai 2008 la Alcalá de Henares (Comunitatea Madrid).

În Spania există în prezent aprox. 100 parohii ortodoxe. Românii de alte orientări religioase beneficiază, în prezent, de serviciile următoarelor biserici şi culte: greco-catolice, romano-catolice, penticostale, adventiste, baptiste şi evangheliste.

Începând cu 1 ianuarie 2014, autorităţile spaniole au liberalizat complet accesul pe piaţa muncii pentru cetăţenii români.

 

Aprilie 2019