Centrul de presă

Conferinţa „Jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie. 4 ani de la hotărârea CIJ în cauza 'Delimitarea maritimă în Marea Neagră' ”

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
04.02.2013

Ministerul Afacerilor Externe şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au organizat astăzi, 4 februarie 2013, cu prilejul lansării dezbaterii publice privind acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, conferinţa „Jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie. 4 ani de la Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie în cauza Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)”. Lansarea dezbaterii publice referitoare la posibilitatea acceptării de către România a competenţei obligatorii a CIJ a fost anunţată de către ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, la 24 septembrie 2012, la New York, cu prilejul participării la masa rotundă ministerială „Mijloace paşnice de soluţionare a diferendelor. Rolul Curţii Internaţionale de Justiţie şi al Curţii Permanente de Arbitraj”, desfăşurată cu ocazia deschiderii lucrărilor Reuniunii la nivel înalt pe tema statului de drept, context în care ministrul afacerilor externe a subliniat că „România este un ferm susţinător al Curţii”.

Lucrările Conferinţei au fost deschise de către decanul Facultăţii de Drept, conf. dr. Flavius Antoniu Baias şi de secretarul de stat Bogdan Aurescu. „Acest moment al pronunţării hotărârii CIJ trebuie să fie marcat, în fiecare an, prin astfel  de manifestări, nu numai pentru dezvăluirea aspectelor teoretice şi practice pe care le-a ridicat susţinerea intereselor în faţa Curţii şi apoi pronunţarea Hotărârii, ci şi pentru transmiterea mai departe generaţiilor de studenţi – din rândul cărora se pot recruta potenţialii viitori diplomaţi – a faptului că România reîncepe să se manifeste din nou ca o forţă diplomatică în aria internaţională a acestui tip de relaţii, care, împărtăşind eleganţa pe care o presupune diplomaţia, nu fac altceva decât să fie un adevărat război care apără interesele pe arena internaţională, un război cu armele inteligenţei, nu ale forţei”, a declarat conf. dr. Flavius Baias.

Peter Tomka, Preşedintele CIJ, a transmis, cu această ocazie, un mesaj video, prin care a evidenţiat importanţa Curţii de la Haga în reglementarea diferendelor interstatale şi, în acest context, semnificaţia acceptării jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie în baza art. 36 alin. 2 din Statutul CIJ: „Acest concept – supremaţia dreptului  - necesită existenţa unor instanţe imparţiale şi independente – în care disputele să poată fi soluţionate şi drepturile să poată fi afirmate. În relaţiile internaţionale jurisdicţia unei instanţe depinde de consimţământul statelor (…). Statele pot face o declaraţie în conformitate cu articolul 36 alin. 2  din Statut în sensul că recunosc ca obligatorie, în raport cu orice stat care acceptă aceeaşi obligaţie, jurisdicţia Curţii în toate disputele de ordin juridic”. Totodată, Peter Tomka a reamintit Hotărârea CIJ în cauza Delimitarea maritimă în Marea Neagră: „În Hotărârea sa, pronunţată cu patru ani în urmă, pe 3 februarie 2009, Curtea, în mod unanim – şi, ar trebui să adaug, în unicul caz din istoria sa în care niciun judecător nu a formulat o opinie separată sau o declaraţie – a stabilit traseul liniei de delimitare între platoul continental şi zonele economice exclusive ale României şi Ucrainei. Importanţa hotărârii transcende contextul strict bilateral.  Curtea a profitat de această oportunitate pentru a distila o evoluţie de mulţi ani a jurisprudenţei sale privind delimitările maritime, începând cu hotărârea din 1969 în cazul privind Platoul Continental în Marea Nordului, şi a prezenta metodologia sa în privinţa delimitării în termeni clari şi accesibili”.

În cuvântul său introductiv, Bogdan Aurescu a evocat experienţa pozitivă a României la CIJ în contextul procesului privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina), ţara noastră devenind respectată, pe plan mondial, pentru modul în care susţine dreptul internaţional. „La patru ani de la adoptarea Hotărârii Curţii de la Haga, care a însemnat pentru statul român cea mai mare extindere de jurisdicţie suverană de după 1918, doresc să remarc în mod special cât de important este pentru un stat ca România să ştie să folosească în mod adecvat instrumentele „inteligente” ale dreptului internaţional pentru a-şi atinge interesele naţionale, obiectivele majore de politică externă. Echipa care a lucrat în acest caz este mulţumită şi de faptul că în zona câştigată la Haga au fost descoperite şi resurse importante de hidrocarburi, mai substanţiale decât credeam noi atunci când s-a finalizat procesul. Iar Curtea Internaţională de Justiţie este fără îndoială cel mai sofisticat mecanism de soluţionare a diferendelor internaţionale, prin urmare dezbaterea lansată astăzi în ce priveşte acceptarea jurisdicţiei obligatorii este foarte oportună.”, a precizat secretarul de stat, fost Agent al României la CIJ în cazul menţionat.

Hotărârea CIJ în speţa privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina), pronunţată pe data de 3 februarie 2009, a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pentru 9700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă, adică 79,34% din suprafaţa de 12.200 km² aflată în dispută între România şi Ucraina, fiind prima hotărâre din istoria CIJ pronunţată în unanimitate.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat şi importanţa procesului de reflecţie pe marginea acceptării de către România a jurisdicţiei obligatorii a CIJ, arătând care este semnificaţia depunerii unei astfel de declaraţii pentru politica externă a unui stat: „În primul rând, este un semnal că statul respectiv consideră ca fiind dezirabilă soluţionarea disputelor juridice pe care le-ar avea cu alte state de către Curtea Internaţională de Justiţie, prin aplicarea dreptului internaţional. Este aşadar o proclamare a încrederii sale în dreptul internaţional şi mai ales în rolul Curţii ca promotor şi garant al supremaţiei dreptului în relaţiile internaţionale. De asemenea, reprezintă expresia hotărârii unui stat de a-şi fonda politica externă pe respectarea strictă a dreptului – pentru că un stat care face o astfel de declaraţie trebuie să fie pregătit să-şi apere interesele prin mijloace juridice, în faţa celei mai importante instanţe internaţionale”.

De asemenea, în cadrul conferinţei au mai prezentat intervenţii prof. dr. Raluca Miga Beşteliu şi Ion Gâlea, director general pentru afaceri juridice în MAE, fiind prezentate avantajele acceptării de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, precum şi practica altor state în materie. De asemenea, a avut loc o sesiune substanţială de întrebări şi răspunsuri.


Informaţii suplimentare

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cu sediul la Haga, este organul principal judiciar al ONU şi una dintre cele mai prestigioase, importante şi respectate instanţe internaţionale. A fost înfiinţată în 1945, în baza Cartei ONU. Până în prezent, pe rolul Curţii au fost înregistrate 152 de cazuri.

Exprimarea consimţământului statelor de a apărea în faţa instanţei de la Haga trebuie să fie consensuală, expresă şi neechivocă. Statutul CIJ reglementează, printre modalităţile prin care un stat poate accepta jurisdicţia acesteia, depunerea unei declaraţii la Secretarul General al ONU, în baza art. 36 alin.2 din Statut, prin care un stat se angajează să supună jurisdicţiei CIJ toate diferendele juridice care ar apărea în raporturile sale cu un alt stat, cu condiţia ca acesta din urmă să fi acceptat, printr-o declaraţie asemănătoare, această jurisdicţie.

Astfel, declaraţia privind recunoaşterea ca obligatorie a jurisdicţiei Curţii este un act unilateral al statului prin care, pe de o parte, acesta obţine dreptul de a aduce în faţa instanţei un alt stat care a acceptat jurisdicţia Curţii printr-o declaraţie similară şi, pe de altă parte, prin care îşi asumă obligaţia de a apărea în faţa instanţei internaţionale în cazul în care un alt stat (care a depus acest tip de declaraţie) ar iniţia proceduri împotriva sa.

Declaraţia este un act reversibil, statul care a depus-o putând-o retrage în orice moment. De asemenea, declaraţia se poate face pe termen limitat şi poate fi însoţită de rezerve, prin care statul respectiv poate scoate anumite categorii de litigii de sub jurisdicţia Curţii.

Până în prezent 69 de state, dintre care 22 de state membre UE, au recunoscut printr-o astfel de declaraţie, jurisdicţia obligatorie a Curţii.