Participarea României la EXPO 2010 Shanghai,…

Cadrul instituţional şi de reglementare în domeniul expoziţiilor mondiale

Expoziţiile mondiale sunt expresia concretă a curentului de gândire care a născut mişcarea olimpică sau Liga Naţiunilor, de peste 150 de ani ele evoluând prin a reflecta schimbările sociale. Primele expoziţii mondiale sunt promotoarele revoluţiei industriale, ilustrată prin mega-maşini (motorul cu aburi, maşini pneumatice, motorul electric), proiecte arhitectonice gigantice ce îmbină sticla şi oţelul (Cristal Palace – Londra 1851 "Great Progress", Turnul Eiffel – Paris 1889 "Celebration of the Centennial of the French Revolution") şi sisteme enciclopedice de clasificare.

La data de 22 noiembrie 1928 a fost semnată, la Paris, Convenţia privind expoziţiile internaţionale, pe care România, ca membru fondator, a ratificat-o prin Decretul nr. 2581/1930, intrând în vigoare la data de 17 ianuarie 1931.

Biroul Internaţional pentru Expoziţii (BIE) are în prezent 154 de state membre.

Prin Convenţia privind expoziţiile internaţionale se reglementează înfiinţarea Biroului Internaţional al Expoziţiilor (BIE), organ administrativ ce supervizează şi asigură aplicarea acestei convenţii şi se stabilesc regulamente de bază privind clasificarea expoziţiilor, drepturile şi obligaţiile organizatorilor şi ale participanţilor şi frecvenţa cu care se pot desfăşura aceste manifestări. În conformitate cu Convenţia BIE, expoziţiile internaţionale se încadrează în două categorii:

  • Expoziţii înregistrate (mondiale): durata între 6 săptămâni şi 6 luni şi o durată de cel puţin 5 ani între două astfel de evenimente;

  • Expoziţii recunoscute (internaţionale): durata între 3 săptămâni şi 3 luni, o temă specifică ce trebuie definită, suprafaţa de maximum 25 ha, o singură astfel de expoziţie putând fi organizată între doua expoziţii înregistrate.

România face parte, din anul 2005, din Comitetul Director al BIE.