Prima Pagina

Pronunţarea hotărârii CJUE în cauza C-157/12, Salzgitter Mannesmann Handel

Tip: 
Ştire
Data: 
26.09.2013

În data de 26.09.2013, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunţat în cauza C-157/12, Salzgitter Mannesmann Handel, ca urmare a unei cereri preliminare formulate de o instanţă germană, cu privire la interpretarea articolului 34 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială[1].

Cererea preliminară a fost adresată CJUE ca urmare a litigiului dintre societatea germană Salzgitter Mannesmann Handel GmbH („Salzgitter”) şi societatea română SC Laminorul SA („Laminorul”), cu privire la o cerere de încuviinţare a executării în Germania a unei hotărâri pronunţate de o instanţă română prin care Salzgitter a fost obligată la plata sumei de 188 330 de euro către Laminorul.

Prima acţiune formulată de Laminorul la Tribunalul Brăila împotriva Salzgitter a fost respinsă de această instanţă, pe motiv că nu a fost îndreptată împotriva adevăratului cocontractant al societăţii Laminorul. Această hotărâre a rămas definitivă („prima hotărâre”).

Laminorul a introdus o nouă acţiune la aceeaşi instanţă, formulată împotriva Salzgitter şi întemeiată pe aceeaşi situaţie de fapt. Întrucât nu s-a prezentat nimeni pentru a reprezenta societatea germană, Tribunalul Brăila a pronunţat o hotărâre în lipsă prin care a obligat-o la plata sumei de 188 330 de euro către Laminorul („a doua hotărâre”). Această hotărâre a fost declarată executorie în Germania.

Salzgitter a invocat ca motiv de refuz al executării hotărârii pronunţate de instanţa română faptul că respectiva hotărâre este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior de aceeaşi instanţă, într-un dosar având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

În cadrul observaţiilor sale scrise, Guvernul României a argumentat că prevederile articolului 34 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu se aplică în cazul unor hotărâri ireconciliabile pronunţate în acelaşi stat membru, ci doar în cazul unor hotărâri ireconciliabile pronunţate fiecare într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi, într-un litigiu având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Curtea a arătat că sistemul Regulamentului nr. 44/2001 se bazează pe încrederea reciprocă în administrarea justiţiei la nivelul Uniunii, care impune nu numai ca hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru să fie recunoscute de plin drept în alt stat membru, ci şi ca procedura care vizează recunoaşterea executării hotărârilor menţionate în acest din urmă stat membru să fie eficientă şi rapidă. În plus, motivele de neexecutare prevăzute de regulament nu vizează să creeze căi de atac suplimentare împotriva hotărârilor naţionale care au rămas definitive.

Având în vedere că lista motivelor de neexecutare este exhaustivă, acestea trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte şi nu se pretează la o interpretare prin analogie, potrivit căreia ar fi vizate şi hotărârile pronunţate în acelaşi stat membru.

În concluzie, Curtea a statuat că articolul 34 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu acoperă şi cazul unor hotărâri ireconciliabile pronunţate de instanţele din acelaşi stat membru.

 

[1] Potrivit acestui articol, „O hotărâre nu este recunoscută […] dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi într-o cauză având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, cu condiţia ca hotărârea pronunţată anterior să întrunească condiţiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat.”

 

Centrul de presă