EXPO Milano 2015

EXPO Milano 2015, Italia


Oraşul Milano a fost ales să găzduiască expoziţia universală din 2015 cu ocazia celei de-a 143-a Adunări Generale a BIE din 31 martie 2008.
 

Tema generală:

Expo Milano 2015 se va desfăşura în perioada 1 mai - 31 octombrie 2015 şi are ca temă generală „Hrănirea planetei, energie pentru viaţă”.

Manifestarea expoziţională, cu o temă extrem de actuală, va reprezenta un loc unic de întâlnire pentru participanţii oficiali şi pentru cei peste 20 de milioane de vizitatori aşteptaţi, care vor descoperi şi experimenta prezentări dedicate atât tradiţiei, cât şi creativităţii şi inovaţiei din diferite domenii.

Tema hranei permite iniţierea unor dezbateri comune dedicate găsirii soluţiilor pentru provocările colective la care umanitatea este chemată să răspundă, inclusiv dreptul la o alimentaţie sănătoasă, sigură şi eficientă. 

Cele 4 elemente centrale ale expoziţiei – alimente, energie, planetă, viaţă – se regăsesc printre priorităţile guvernamentale ale României: agricultură, energie, infrastructură, inovaţie/creativitate.

 

Ţări participante:

La Expo Milano 2015 şi-au anunţat participarea până în prezent  peste 140 de state, dintre care peste 120 au desemnat comisarii generali. România este cel de-al 5-lea stat înscris formal la această manifestare expoziţională şi cel de-al 81-lea stat semnatar al contractului de participare.

 

Alocarea spaţiului  expoziţional:

Pavilionul României, cu indicativul S30, va fi construit pe o suprafaţă de 887 mp., în zona centrală a expoziţiei.

În cadrul sitului expoziţional a fost practic finalizată alocarea spaţiilor către ţările participante, dintre care peste 60 au ales varianta construirii pavilionului naţional (self-built).

La data de 16 decembrie 2013 organizatorii Expo Milano 2015 au pus la dispoziţie loturile către participanţii oficiali situaţi în jumătatea de est a sitului expoziţional, dintre care menţionăm: Elveţia, Franţa, Germania, China, Japonia, precum şi România.