Afaceri europene

Centrul Infoeuropa


  Infoeuropa


Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe este un oficiu de informare, promovare si diseminare a problematicii europene, care asigură cadrul necesar primirii de informaţii relevante din domeniul afacerilor europene tuturor celor interesaţi, precum şi un spaţiu de manifestare pentru acţiunile cu tematică specific europeană.

Misiunea Centrului Infoeuropa constă în:

  • Organizarea, găzduirea şi derularea de activităţi de informare pe teme europene. Sala de conferinţe a Centrului permite desfăşurarea de întâlniri şi evenimente publice de către instituţii din spectrul guvernamental sau nonguvernamental care au ca temă domeniul afacerilor europene.
  • Distribuirea de materiale către instituţiile interesate de problematica europeană; Centrul pune la dispoziţia solicitanţilor materiale de informare în format electronic şi print (CD-uri, broşuri) provenite de la instituţiile europene.
  • Încheierea de parteneriate inter-instituţionale, în scopul promovării valorilor, principiilor şi bunelor practici, precum şi a politicilor europene.

Centrul Infoeuropa are ca obiective specifice:

  • Dezvoltarea în spaţiul public a unei perspective raţionale de abordare a procesului de integrare europeană prin formarea unei percepţii publice clare asupra rolului MAE, încheierea de parteneriate cu societatea civilă, mediul de afaceri, mediul academic, mass-media, comunicarea impactului pe care îl au politicile Uniunii Europene asupra cetăţenilor, în scopul co-interesării cetăţenilor de tematica afacerilor europene.
  • Îmbunătăţirea informării publice cu privire la organizarea şi funcţionarea Uniunii Europene.
  • Înţelegerea corectă de către cetăţenii români a rolului Uniunii Europene, a legislaţiei europene, a valorilor şi principiilor Uniunii, a drepturilor şi obligaţiilor care derivă din calitatea de cetăţean european, a conţinutului şi implicaţiilor rolului României ca stat membru UE.

Centrul Infoeuropa a fost deschis în anul 1999 de Delegaţia Comisiei Europene în România pentru a facilita publicului românesc informarea necesară unei dezbateri pertinente privind pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, Centrul Infoeuropa a fost preluat de Departamentul pentru Afaceri Europene prin hotărârea de Guvern nr. 1320/2007.  

Începând cu 1 februarie 2013, Centrul Infoeuropa a trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, fiind preluat din fosta structura a Ministerului Afacerilor Europene.

Astfel, din anul 2007 şi până în prezent, Centrul Infoeuropa a asigurat informarea publică privind politicile UE atât prin intermediul conferinţelor/evenimentelor tematice organizate, cât şi prin metode complementare: mass-media, site-ul instituţei sau răspuns la solicitările formulate în baza Legii 544/2001.

 



CONTACT:

CENTRUL INFOEUROPA - Ministerul Afacerilor Externe

Doris Theodora MIRCEA
Reprezentant special, Coordonator al Centrului Infoeuropa
E-mail: doris.mircea@mae.ro

Alina FOTIN
Consilier afaceri europene
E-mail: alina.fotin@maeur.ro

Roxana DAMIAN
Expert principal
E-mail: roxana.damian@maeur.ro


Adresa:
Calea Victoriei, nr. 88, sector 1, Bucureşti
Telefon: 0374. 463.827

 

Centrul de presă

În prim plan

Conectat la M@E