Prima Pagina

Pronunţarea Hotărârii CJUE în cauza C-475/12, UPC DTH Sàrl

Tip: 
Ştire
Data: 
06.05.2014

La 30.04.2014, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat hotărârea în cauza C-475/12, UPC DTH.

Cauza UPC DTH are ca obiect o cerere de decizie preliminară adresată CJUE de o instanţă din Ungaria, în contextul unui litigiu între UPC DTH Sàrl (societate de drept luxemburghez) şi Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii şi Media din Ungaria („NMHH”), în legătură cu o procedură de supraveghere a pieţei maghiare a comunicaţiilor electronice îndreptată împotriva UPC.

 

  • ​Situaţia de fapt

UPC este o societate stabilită în Luxemburg care furnizează abonaţilor cu reşedinţa în alte state membre UE pachete de servicii de programe de radio şi de televiziune prin satelit.

Litigiul principal priveşte legalitatea unei amenzi aplicate UPC de către NMHH, din cauza refuzului acestei societăţi de a comunica NMHH informaţiile cu privire la raportul contractual dintre UPC şi unul dintre abonaţii săi. Această cerere de informaţii fusese formulată în cadrul unei proceduri de supraveghere a pieţei declanşate împotriva UPC ca urmare a unor plângeri ale abonaţilor.

În cadrul litigiului, sunt puse în discuţie şi competenţele materiale şi teritoriale ale autorităţilor luxemburgheze, respectiv maghiare în ceea ce priveşte procedurile de supraveghere aplicabile activităţilor, desfăşurate de pe teritoriul luxemburghez, de difuziune de programe de radio şi de televiziune destinate unor persoane care locuiesc pe teritoriul statului maghiar.

 

  • Întrebările adresate CJUE

Problemele juridice pe care instanţa de trimitere le-a supus atenţiei CJUE privesc, pe de o parte, interpretarea Directivei 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (Directiva-cadru), în vederea stabilirii naturii şi conţinutului activităţii exercitate de UPC şi, pe de altă parte, aplicabilitatea principiului liberei prestări a serviciilor, consacrat de articolul 56 TFUE, în cazul serviciilor care fac obiectul litigiului principal.

 

  • Hotărârea CJUE

CJUE a arătat că:

„Articolul 2 litera (c) din Directiva 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE, trebuie interpretat în sensul că un serviciu care constă în furnizarea cu titlu oneros a unui acces condiţionat la un pachet transmis prin satelit care conţine servicii de programe de radio şi de televiziune intră în sfera noţiunii „serviciu de comunicaţii electronice” în sensul dispoziţiei menţionate.

Faptul că acest serviciu include un sistem de acces condiţionat în sensul articolului 2 literele (ea) şi (f) din Directiva 2002/21/CE nu are efecte în această privinţă.

Operatorul care furnizează un serviciu precum cel în cauză în litigiul principal trebuie considerat, din perspectiva Directivei 2002/21, furnizor de servicii de comunicaţii electronice.

În împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, un serviciu care constă în furnizarea, cu titlu oneros, a unui acces condiţionat la un pachet de programe transmis prin satelit care conţine servicii de programe de radio şi de televiziune constituie o prestare de servicii în sensul articolului 56 TFUE.

Procedurile de supraveghere referitoare la servicii de comunicaţii electronice precum cel în discuţie în litigiul principal sunt de competenţa autorităţilor statului membru în care locuiesc destinatarii respectivelor servicii.

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că:

  • nu se opune ca statele membre să impună întreprinderilor care furnizează pe teritoriul lor servicii de comunicaţii electronice precum cel în discuţie în litigiul principal obligaţia de a înregistra aceste servicii, în măsura în care respectă cerinţele definite la articolul 3 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice (Directiva privind autorizarea) şi
  • se opune, în schimb, ca întreprinderile care doresc să furnizeze servicii de comunicaţii electronice precum cel în discuţie în litigiul principal într‑un alt stat membru decât cel pe teritoriul căruia sunt stabilite să fie obligate să creeze în acest stat o sucursală sau o entitate juridică distinctă de cea situată în statul membru de emisie”.

Observaţiile depuse de Guvernul României în această cauză s-au înscris în linia argumentaţiei CJUE.

 

Centrul de presă