Prima Pagina

Pronunţarea Hotărârii CJUE în cauza C-438/13, BCR Leasing

Tip: 
Ştire
Data: 
18.07.2014

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat ieri, 17 iulie 2014, Hotărârea în cauza C-438/13, BCR Leasing, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel București.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC BCR Leasing IFN SA („BCR Leasing”), pe de o parte, și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția generală de administrare a marilor contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția generală de soluționare a contestațiilor, pe de altă parte, având ca obiect contestarea obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată („TVA”) dedusă şi necolectată, pentru bunurile care au făcut obiectul unui contract de leasing financiar, reziliat, nerestituite către societatea de leasing.

 

Situaţia de fapt

Potrivit cererii preliminare formulate de instanţa de trimitere, reclamanta, o societate comercială pe acţiuni, organizată ca Instituţie Financiară Nebancară (IFN), al cărei obiect principal de activitate îl constituie leasingul financiar, a achiziţionat în perioada 01.09.2008-31.12.2010 bunuri mobile de la diverşi furnizori, pentru care a dedus integral TVA şi cu privire la care a încheiat contracte de leasing financiar cu mai multe persoane fizice şi juridice.

Ulterior, în perioada septembrie 2008 - decembrie 2010, reclamanta a reziliat mai multe contracte de leasing financiar, încetând de la data rezilierii să mai emită facturi şi să mai colecteze TVA de la utilizatori. Potrivit respectivelor contracte, în cazul rezilierii, ca urmare a neplăţii ratelor de către utilizatori, aceştia erau obligaţi să înapoieze bunul societăţii în trei zile de la data rezilierii. O parte dintre utilizatori nu au restituit bunurile care făceau obiectul contractelor de leasing, iar în cele mai multe cazuri reclamanta nu le-a putut recupera în termenul de trei zile, prevăzut în contract.

Ca urmare a unei inspecţii fiscale cu privire la modul de evidenţiere, înregistrare şi declarare TVA, organele de inspecţie au constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia ca, la expirarea termenului limită prevăzut în contract pentru restituirea bunurilor de către utilizatori, pentru bunurile nerecuperate şi care nu se aflau în gestiunea sa, să emită o autofactură, care să ateste realizarea operaţiunii de livrare către sine a bunurilor şi colectarea de TVA aferentă acestora, potrivit dispoziţiilor Codului fiscal în vigoare la acea dată.

 

Întrebarea adresată CJUE

Problema juridică pe care instanţa de trimitere o supune atenţiei CJUE este dacă, într-o situaţie precum cea din speţa de faţă, imposibilitatea societăţii de leasing de a reuşi recuperarea de la utilizator a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, în pofida demersurilor întreprinse de societatea respectivă în scopul recuperării acestor bunuri și în pofida lipsei oricărei contraprestații ulterioare rezilierii amintite, poate fi considerată o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros, care să nască obligaţia de rambursare a diferenţei de TVA decontat şi necolectat în sarcina societăţii de leasing.

 

Hotărârea CJUE

CJUE a arătat că:

Articolele 16 și 18 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că imposibilitatea societății de leasing de a reuși recuperarea de la utilizator a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, în pofida demersurilor întreprinse de societatea respectivă în scopul recuperării acestor bunuri și în pofida lipsei oricărei contraprestații ulterioare rezilierii amintite, nu poate fi considerată o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros în sensul acestor articole.

 

Centrul de presă