Prima Pagina

Pronunţarea Hotărârii Curţii în cauza C-143/13, Matei

Tip: 
Ştire
Data: 
03.03.2015

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat in data de 26 februarie 2015, Hotărârea în cauza C-143/13, Matei, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Specializat Cluj.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul şi doamna Matei, pe de o parte, și SC Volksbank România SA, pe de altă parte, cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzelor incluse în contracte de credit de consum care prevăd, pe de o parte, un „comision de risc” perceput de Volksbank și care o autorizează, pe de altă parte, pe aceasta din urmă, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii.

Situaţia de fapt

Potrivit cererii preliminare formulate de instanţa de trimitere, împrumutații au încheiat două contracte de credit cu Volksbank.

Condițiile speciale ale celor două contracte, prevedeau că, printr-o clauză referitoare la caracterul variabil al ratei dobânzii, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutaților noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”. Iar o clauza din condițiile generale, intitulată „comisionul de risc”, prevedea că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutații datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului.

Împrumutații, au sesizat Judecătoria Cluj‑Napoca, solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzelor vizate și, prin urmare, constatarea nulității acestora, care printr‑o hotărâre din 12 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea.

Sesizat atât de împrumutați, cât și de Volksbank cu recurs împotriva acestei hotărâri, Tribunalul Specializat Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

Având în vedere faptul că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, și dat fiind faptul că, în conformitate cu articolul 2 alineatul [2] litera (a) din Directiva 2008/48, definiția dată de Directiva 2008/48/CE prin articolul 3 litera (g) noțiunii de cost total al creditului pentru consumator, care include toate comisioanele pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit de consum, este inaplicabilă pentru determinarea obiectului unui contract de credit garantat printr‑o ipotecă, atunci noțiunile de «obiect» și/sau «preț» din cuprinsul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE pot fi interpretate în sensul că aceste noțiuni – «obiectul» și/sau «prețul» unui contract de credit garantat printr‑o ipotecă – cuprind, printre elementele ce formează contraprestația instituției de credit, și [DAE] a acestui contract de credit garantat printr‑o ipotecă, formată în special din dobânda fixă sau variabilă, comisioane bancare și alte costuri incluse și definite în contractul de credit?”

Hotărârea CJUE

În raţionamentul său Curtea a reţinut că, în ceea ce privește clauzele contractuale care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii, trebuie să se ridice problema previzibilității pentru consumator a majorărilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua în funcție de criteriul referitor la „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară”, chiar dacă această din urmă formulare este în sine clară și inteligibilă din punct de vedere gramatical.

În al doilea rând, în ceea ce privește clauzele care prevăd „comisionul de risc”, se pune problema dacă în contractul de împrumut vizat se indică în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat, în plus față de asumarea riscului de nerambursare, despre care se susține că este deja garantat printr‑o ipotecă. Curtea consideră că lipsa de transparență privind menționarea, în contractele în discuție, a motivelor care justifică aceste clauze pare a fi confirmată de aspectul că, în prezenta cauză, creditorul a propus împrumutaților înlocuirea denumirii clauzelor menționate cu cea de „comision de administrare credit” fără a modifica însă conținutul acestora.

Curtea a arătat că, în ceea ce priveşte includerea în noţiunile de „obiect principal”şi/sau „preţ”, clauzele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii, nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de Directiva 93/13. De asemenea, clauzele care prevăd un „comision de risc” perceput de creditor, Curtea consideră că acestea nu intră în niciuna dintre cele două categorii de excluderi prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 şi că revine instanței naţionale sarcina de a aprecia dacă, aceste clauze stabilesc una dintre prestațiile esențiale prevăzute de contractele în discuție sau dacă au mai degrabă un caracter accesoriu în raport cu clauzele care definesc esența însăși a raportului contractual.

În concluzie, CJUE a declarat că:

Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea.”