Discursuri

Alocuţiunea ministrului afacerilor externe cu prilejul vernisajului expoziţiei 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane

Vorbitor: 
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe
Data: 
30.06.2015
Eveniment: 
Vernisajul expoziției aniversare “135 de ani de relaţii diplomatice România-SUA”
Locaţia: 
Biblioteca Naţională a României

 

Domnule ministru Vulpescu,
Domnule Însărcinat cu Afaceri,
Doamnelor si domnilor,
Excelenţele voastre, doamnelor si domnilor ambasadori,
 

Sunt deosebit de onorat şi vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia noastră de a participa la deschiderea acestei expoziţii remarcabile, care celebrează şi documentează 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii, de la momentul naşterii «oficiale» a acestora, 14 iunie 1880, până la nivelul ridicat reflectat de Parteneriatul Strategic bilateral, care ocupă un loc central în arhitectura de politică externă a României.

 De asemenea, doresc să mulţumesc Ambasadei SUA la Bucureşti, împreună cu care am iniţiat la începutul acestui an un calendar de acţiuni în vederea marcării pe parcursul întregului an 2015, a acestui moment politic şi simbolic, în acelaşi timp, important pentru relaţia noastră bilaterală. Vreau să mulţumesc şi partenerilor noştri speciali în organizarea acestei expoziţii: Biblioteca Naţională, gazda desăvârşită a acestui eveniment, Comisia Fulbright, National Geographic România şi Esquire România, dar și curatorului expoziției, doamna Irina Hasnaş. Aş dori să transmit tuturor cu acest prilej aprecierea noastră deosebită pentru contribuţia valoroasă la realizarea acestei expoziţii, care ilustrează admirabil legăturile profunde, continuitatea şi amplitudinea interacţiunii şi dialogului dintre cele două ţări, naţiuni şi culturi.

 

Doamnelor şi domnilor,                                                                                

România şi Statele Unite ale Americii împărtăşesc o istorie comună de legături strânse între popoarele noastre, un angajament pentru democraţie, o relaţie strategică durabilă, dar şi voinţa de a răspunde provocărilor şi ameninţărilor comune.

Acest adevăr, care este reflectat în paragraful introductiv al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, din la 13 septembrie 2011, pe care sunt onorat să o fi negociat pentru România - un document de referinţă, parte integrantă a acestei expoziţii - sintetizează remarcabil esenţa relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. În cei 135 de ani de existenţă, relaţiile diplomatice şi parteneriatul dintre România şi SUA au reflectat şi s-au construit, au renăscut şi s-au amplificat în jurul idealurilor, valorilor şi a intereselor naturale de securitate, politice şi economice, împărtăşite de cele două state.

Istoria consemnează ca moment al stabilirii relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări data de 14 iunie 1880, prin numirea unei personalităţi a vremii, Eugene Schuyler, în calitate de agent diplomatic şi consular al SUA în România. Unul dintre primii deţinători ai titlului de doctor în filozofie, acesta era un cunoscător al limbii române, el publicând de altfel mai multe texte despre literatura română în prestigioasa revistă americană „The Nation”. Câteva luni mai târziu, la 18 noiembrie 1880, la Washington, în faţa preşedintelui S.U.A. Rutherford B. Hayes, a fost notificată dobândirea şi recunoaşterea internaţională a independenţei României de către trimisul special al principelui Carol, colonelul Sergiu Voinescu. Aceasta a fost, de fapt, prima misiune diplomatică a unui român în S.U.A., iar colonelul Voinescu a fost primul diplomat român primit oficial la Casa Albă.

De la acest moment istoric, generaţii de diplomaţi români şi americani, oameni politici, militari, personalităţi istorice, culturale şi academice sau membri ai comunităţilor româno-americane, şi-au adus propria contribuţie la dezvoltarea relaţiei privilegiate dintre statele noastre, aşa cum o cunoaştem astăzi: o relaţie de prietenie profundă, un parteneriat strategic îndreptat spre viitor, valoros şi solid, în cadrul familiei transatlantice comune. Sprijinul substanţial acordat de SUA, după căderea Cortinei de Fier, consolidat în urma lansării în 1997 a Parteneriatului Strategic, cu prilejul vizitei preşedintelui Bill Clinton la Bucureşti, a reprezentat un adevărat catalizator pentru eforturile spre progres şi modernizare şi pentru schimbările democratice, economice şi sociale profunde ale României, încununate prin aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană.  

În calitate de aliați în cadrul NATO, România şi SUA împărtăşesc un angajament comun de nestrămutat pentru securitatea comună şi articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, iar trupele române îşi servesc, alături de partenerii americani, țara cu distincție în cadrul misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, dincolo de interacţiunea bilaterală strânsă în teatrele de operaţii sau în combaterea ameninţărilor de securitate emergente, de la terorism şi ameninţări cibernetice la războiul hibrid, există o cooperare bilaterală excelentă în cadrul bazelor româneşti de la Mihail Kogălniceanu, Cincu şi Deveselu.

Contribuţia semnificativă a României la securitatea Alianţei Nord-Atlantice prin intermediul Bazei Militare Deveselu, unde va fi operaţionalizată Facilitatea de Apărare Antirachetă până la finele anului curent, reprezintă, de altfel, unul dintre proiectele cele mai importante ale dimensiunii politico-militare a Parteneriatului Strategic. Sunt deosebit de onorat că am avut prilejul să conduc echipa care a negociat Acordul privind amplasarea elementelor scutului antirachetă la Deveselu,  care şi astăzi, de asemenea, este expus aici în original. Acest proiect ilustrează angajamentul ferm şi durabil al SUA pentru securitatea României.

În acelaşi timp, cele două state cooperează îndeaproape în cadrul organizațiilor internaționale pentru gestionarea provocărilor la adresa securităţii şi stabilităţii internaţionale, de la proliferarea armelor de distrugere în masă la soluţionarea crizelor şi conflictelor, la securitatea energetică şi dezvoltarea durabilă. De asemenea, împărtăşesc un interes comun şi acţionează pentru consolidarea relaţiilor transatlantice şi sprijinirea procesului de reformă şi a aspiraţiilor europene şi euro-atlantice ale statelor partenere din Balcanii de Vest, din zona Mării Negre şi pentru apărarea valorilor comune ale comunităţii transatlantice în această regiune de importanţă strategică deosebită pentru comunitatea euro-atlantică.

Rezultatele şi progresele palpabile înregistrate în aplicarea Declaraţiei Comune mă îndreptăţesc să privesc cu încredere şi optimism viitorul relaţiilor noastre. Suntem pregătiţi să explorăm, împreună cu partenerii noştri americani, toate oportunităţile pentru aprofundarea colaborării bilaterale în fiecare dintre cele zece domenii de cooperare din Declaraţia Comună, de la palierul politico-militar şi de securitate până la consolidarea relaţiilor economice bilaterale, inclusiv în perspectiva viitorului Acord de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, la amplificarea interacţiunii comunităţii ştiinţifice şi academice din cele două state şi includerea României în Programul Visa Waiver.

Dincolo de dimensiunea politico-militară şi de securitate, semnificativ ilustrată în cadrul expoziţiei, printre componentele de o importanţă deosebită ale cooperării bilaterale din cadrul Parteneriatului Strategic se numără domeniile ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării, educaţiei, culturii, relaţiilor interumane.

Dorim să consacrăm aceste domenii într-o dimensiune aparte a Parteneriatului Strategic. În acest sens, expoziţia aniversară reflectă câteva momente de relevanţă pentru istoria, dar şi prezentul acestor componente.

Prin cercetarea efectuată de gazdele noastre pentru documentarea evenimentului de astăzi, au rezultat ecouri din presa vremii despre participarea României la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939, având ca temă “The World of Tomorrow”, când România, aflată în plin proces de afirmare a identităţii sale naţionale, urmărea, prin intermediul industriei, al culturii şi tradiţiilor sale, să se remarce la nivel internaţional. Personalităţi ale arhitecturii americane şi-au exprimat admiraţia faţă de participarea românească, coordonată la acel moment de comisarul general, academicianul Dimitrie Gusti.

O altă mărturie istorică şi simbolică importantă a legăturii culturii româneşti cu spaţiul american o reprezintă, de asemenea, colecţia volumelor româneşti aflate în posesia bibliotecilor din SUA, cea existentă în Biblioteca Congresului SUA fiind cea mai mare din afara României. Aş dori să mă opresc, în acest context, asupra unui aspect mai puţin cunoscut, anume descoperirea făcută de academicianul Virgil Cândea în 1984, legată de principele Dimitrie Cantemir. Este cunoscut faptul că prima recunoaştere ştiinţifică a sa s-a datorat operei sale „Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman”, care a circulat în manuscrise şi ediţii tipărite în spaţii foarte largi. Argumentul cel mai clar al răspândirii operei lui Cantemir este descoperirea textului original latin, revizuit de autorul însuşi, la Biblioteca Universităţii Harvard, care îl adăposteşte şi astăzi. De asemenea, este demn de menţionat faptul că preşedintele Thomas Jefferson cunoştea opera domnitorului Moldovei şi avea în biblioteca sa primul volum din cele două traduceri franceze ale "Istoriei creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman", publicată la Paris în 1743.

Alături de această racordare la spaţiul american din punct de vedere simbolic a culturii române, o serie de personalităţi de origine română şi-au desăvârşit studiile, şi-au desfăşurat activitatea în SUA sau şi-au legat creaţia de mediul cultural, academic, ştiinţific, artistic american. Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă Mircea Eliade, savant, profesor de marcă şi titular al catedrei de istoria religiilor, din 1958 până în 1986, la Universitatea din Chicago.

Destinele unor personalităţi de seamă ale culturii noastre au, în diverse modalităţi care ar merita să facă obiectul unei cercetări aprofundate separate, legături cu spaţiul american, pentru a nu-i aminti decât pe Nicolae Iorga - prezent în expoziţie cu vizita sa în SUA din 1930, în urma căreia a publicat volumul „America şi românii din America”, marcând, alături de cartea criticului de artă Petru Comarnescu, „Homo Americanus” din 1933, o cotitură în receptarea culturii americane în România -, pe George Enescu, pe Constantin Brâncuşi - de la a cărui primă expoziţie în America, La Photo Secession Gallery din New York, decisivă pentru cariera sa internaţională şi influenţa asupra curentelor artistice de avangardă, s-au împlinit anul trecut 100 de ani -, pe Vasile Pârvan sau Martha Bibescu.

Lista artiştilor români, a cercetătorilor, universitarilor şi oamenilor de ştiinţă a căror activitate este strâns legată de spaţiul cultural american, este deosebit de bogată, o selecţie ilustrativă din colecţiile Bibliotecii Naţionale pentru această „reciprocitate” de afinităţi fiind expusă în vitrinele care ne întâmpină în spaţiul expoziţional. În acest peisaj imagologic, în cel mai sens larg al său, putem include şi fotografiile cuprinzând peisaje şi oameni din România, apărute în prestigioasa revistă National Geographic, expoziţia aniversară incluzând de altfel şi o interesantă componentă foto, cu sprijinul National Geographic România și Esquire România. Anul trecut, National Geographic Traveler a realizat un top 20 al celor mai frumoase locuri de vizitat în noul an, printre acestea numărându-se şi Maramureşul, iar ultimii ani au constatat un număr din ce în ce mai mare de fotografii despre România publicate în National Geographic.

 

Stimaţi invitaţi,

Aş dori să mai punctez un singur alt capitol al colaborării bilaterale - schimburile educaţionale şi academice, şi aş vrea să reliefez rolul Comisiei Fulbright româno-americane care, prezentă încă din anii ’60 în România, a facilitat accesul studenţilor, profesorilor, cercetătorilor, experţilor români şi americani la cele mai prestigioase şi diverse programe de pregătire şi formare universitară şi instituţională. Bursierii acestui prestigios program, derulat de Administraţia SUA, la iniţiativa senatorului J. William Fulbright, se numără astăzi printre personalităţile politice şi culturale importante, sunt lideri în domeniul afacerilor sau reprezentanţi de marcă ai societăţii civile, iar contribuţia lor poate să fie esenţială la dezvoltarea legăturilor între ţările noastre. De altfel, componenta expoziţională a evenimentului de astăzi a beneficiat de sprijinul curatorului Irina Hasnaş, fost bursier Fulbright în specializarea muzeologie.

Acum mai mult ca oricând, este necesară o abordare pragmatică şi integrată, care să permită identificarea domeniilor viabile şi de interes pentru ambele părţi. Noul ciclu de politici publice în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării început în 2014, Strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare, principalele sale instrumente - dar şi alte evoluţii relevante din educaţie sau politicile de dezvoltare - au introdus transformări importante în sistemul românesc de cercetare şi inovare. Marile infrastructuri de cercetare localizate în ţară, începerea experimentelor de frontieră în cadrul proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), recenta admitere a României în Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), sunt argumente consistente pentru integrarea cercetării româneşti în fluxul activ al cercetării mondiale şi, de aceea, îmi exprim încrederea cu acest prilej în viitoarele proiecte de colaborare româno-americane în domeniile de vârf ale inovaţiei şi tehnologiei.

Închei exprimând aprecierea pentru Parteneriatul Strategic bilateral şi încrederea că în viitor va continua să ocupe acelaşi loc privilegiat în arhitectura politicii externe a României, pentru că aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului Strategic, durabil şi pe termen lung, aşa cum prevede Declaraţia Comună din 2011, mai extins şi mai profund, aşa cum este scris în Acordul privind Apărarea Antirachetă, corespunde în cel mai înalt grad interesului naţional al României şi al cetăţenilor români.

Vă mulţumesc!