Discursuri

Intervenţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în cadrul Conferinţei “Minorităţile etnice din Europa – Provocări şi perspective”

Vorbitor: 
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe
Data: 
08.07.2015
Locaţia: 
Timișoara


Doamnelor și domnilor,

Este pentru mine o deosebită plăcere să iau parte astăzi la această conferință despre minoritățile naționale din Europa – provocări și perspective. Pentru că diversitatea culturală reprezintă o sursă, dar şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi. Acesta este unul dintre crezurile Convenţiei-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, în numele căreia sunt conturate principiile generale ale politicii statelor, în materie de protecţie a minorităţilor naţionale.

Potrivit aceleiaşi convenţii, o societate pluralistă şi cu adevărat democratică este nu doar cea care respectă drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, ci şi cea care creează condiţiile pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea acestei identităţi. Astfel sunt asigurate condiţiile menţinerii şi dezvoltării societăţilor multiculturale.

Minorităţile naţionale reprezintă factorul primar al diversităţii culturale, tocmai prin trăsăturile specifice identitare, diferite de ale majorităţii. Filosofia politicilor statelor în materie de protecţie a minorităţilor naţionale trebuie să se raporteze tocmai la dezideratul cultivării acestei identităţi distincte, pentru a contribui la promovarea diversităţii culturale a societăţii, care, la rândul său, asigură climatul sănătos pentru buna convieţuire şi coexistenţă între ”majoritate” şi ”minoritate”.

Diversitatea culturala la nivelul unei societăţi, prin prezervarea şi promovarea identităţii  - fie că este ea culturală, lingvistică sau religioasă - a membrilor unei minorităţi naţionale, şi integrarea în societatea căreia îi aparţin membrii minorităţilor naţionale nu se exclud reciproc, ci sunt doar feţele ale aceleiaşi monede, în antiteza cu orice politică de asimilare, respectiv de segregare.

Interculturalitatea, ca expresie a dialogului interactiv între culturi, între comunităţi cu valori culturale diferite, contribuie fără îndoială la definirea unui spaţiu de convieţuire paşnică, tolerant, integrator, dinamic, creator și, aș spune, progresist deopotrivă.


Doamnelor şi domnilor,

În acest an se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Convenţiei Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, principalul instrument european în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. El orientează politicile în materie ale statelor părţi în vederea asigurării unei reglementări şi aplicări eficiente şi de substanţă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Convenţia Cadru este un instrument programatic și pragmatic care, în primul rând, evidenţiază măsurile pe care statele trebuie să le ia în scopul protejării existenţei minorităţilor naţionale pe teritoriul lor, pentru a asigura diversitatea culturală la nivelul societăţilor din care fac parte şi, în egală măsură, integrarea, în opoziţie cu segregarea, acestora în societate. În al doilea rând, subliniază dimensiunea cooperării internaţionale în materie de asigurare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, ca parte a drepturilor fundamentale ale omului, cu respectarea principiilor dreptului internaţional care guvernează relaţiile între state. În al treilea rând, consacră dimensiunea individuală a drepturilor persoanelor care aparțin minorităţilor naţionale, politicile statelor vizând promovarea şi protejarea dreptului fiecărui individ, care se autoidentifică aparţinător al unei minorităţi naţionale, la identitate etnică, lingvistică, culturală, religioasă.

Diplomaţia română a contribuit substanțial la negocierea Convenţiei Cadru, având în vedere interesul nemijlocit al României în materie - ca patrie pentru un număr de 20 minorităţi naţionale -  iar politicile sale de protecţie a minorităţilor naţionale de pe teritoriul său, definite încă din anii 90, au fost croite urmând filosofia Convenţiei. De altfel, România este şi primul stat care a ratificat Convenţia Cadru, la 29 aprilie 1995, fiind, totodată, printre statele care au semnat Convenţia pe 1 februarie 1995, când aceasta a fost deschisă spre semnare.

Ca parte la acest instrument internaţional, România, prin politicile promovate în materie, a arătat că este fidelă dezideratului de a asigura un nivel de protecţie cât mai ridicat pentru membrii celor 20 minorităţi naţionale de pe teritoriul său. România va rămâne consecventă acestui deziderat, în particular, şi celui al respectării drepturilor fundamentale, în general.

România marchează aniversarea în acest an a celor 20 de ani de la adoptarea Convenţiei Cadru prin organizarea unei serii de conferinţe dedicate problematicii minorităţilor naţionale, conferinţa inaugurală, cu caracter academic, având loc la Cluj-Napoca, pe 30 aprilie 2015. Conferinţa care are loc în aceste zile la Timişoara vine în completarea acestei serii de evenimente şi folosesc această ocazie pentru a mulţumi, la rândul meu, co-organizatorilor pentru ideea organizării unei dezbateri pe marginea provocărilor şi perspectivelor minorităţilor etnice în Europa.

În ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că modelul de interculturalitate promovat de România răspunde pe deplin atât imperativului conservării şi afirmării esenţei identitare, cât şi dezideratului definirii unui spaţiu cultural integrator, tolerant, fundamentat pe dialogul interetnic, pe cunoaşterea şi respectul reciproce.


Dragi colegi,

Scopul politicilor în domeniul minorităţilor naţionale este unul dual: anume, de a proteja identitatea specifică  - culturală, lingvistică, etnică -  a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi de a asigura convieţuirea armonioasă între majoritate şi minorităţi, precum şi între minorităţile însele. Astfel, atenţia se îndreaptă nu numai asupra necesităţii de a proteja identitatea specifică a persoanelor care aparțin unei minorităţi naţionale, dar şi asupra necesităţii integrării lor în societăţile căreia îi aparțin. Politicile astfel definite contribuie la crearea unor societăţi tolerante, bazate pe dialogul intercultural, care, prin definiție, previne conflictul. Promovarea unor politici care, dimpotrivă, ar duce la segregarea între minoritate şi majoritate nu ar avea, cu siguranţă, acelaşi rezultat.

În cele mai recente Linii directoare privind integrarea societăţilor diverse, Înaltul Comisar al OSCE pentru minorităţile naţionale arată că ”pentru a sprijini procesul de integrare, [sunt necesare] politici menite să creeze o societate în care diversitatea este respectată şi în care toate persoanele, inclusiv toţi membrii grupurilor etnice, lingvistice, culturale sau religioase contribuie la construirea şi menţinerea unei identităţi civice comune şi inclusive”[1]. “Separaţia între comunităţi şi grupuri nu este, în general, o bază solidă pe care să se poată construi o societate funcţională, cu perspective pozitive de stabilitate durabilă. Integrarea implică interacţiune, nu doar tolerarea unei pluralităţi de culturi”[2]. Aceasta este una dintre tezele fundamentale pe care le promovează Liniile Directoare amintite și aceasta este și esența diferenței între multiculturalism și interculturalism.

Apelul din preambulul Convenţiei la diversitatea culturală ca sursă pentru îmbogăţirea societăţilor este preluat şi elaborat în cuprinsul părţii operative a Convenţiei. De exemplu, art. 6 alin 1 din Convenţie, arată că statele părţi au obligaţia de a încuraja spiritul de toleranţă şi dialogul intercultural şi de a lua măsuri eficiente pentru promovarea respectului reciproc, a înţelegerii şi a cooperării între toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de apartenenţa lor etnică, culturală, religioasă sau lingvistică. Scopul acestei prevederi convenţionale este de a promova toleranţa, dialogul intercultural  pentru consolidarea coeziunii sociale, prin eliminarea barierelor între persoanele aparţinând grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, prin încurajarea organizaţiilor interculturale şi a mişcărilor care urmăresc promovarea respectului reciproc şi a înţelegerii şi, respectiv a integrarea acestor persoane în societate concomitent cu păstrarea identităţii acestora[3].

Aceasta este esenţa multiculturalismului: recunoaşterea, protejarea, promovarea diversităţii la nivelul unei societăţi pe baza identităților distincte (lingvistice, religioase, etnice). Cu toate acestea diversitatea prin ea însăşi, deşi necesară, nu este suficientă pentru dezvoltarea unei societăţi tolerante şi integrate sau pentru asigurarea cunoaşterii reciproce între aceste „identităţi distincte”. În acest scop, „identităţile distincte” ale minorităţilor şi ale majorităţii trebuie să interacţioneze, trebuie să dialogheze unele cu altele. Pentru că interacţiunea conduce la înţelegere reciprocă, la acceptarea identităţilor distincte, prevenind izolarea acestora şi degenerarea societăţii într-una conflictuală.

Multiculturalismul, ca instrument valoros care reorientează politicile de asimilare şi de definire a unei culturi omogene a majorităţii în politici de respect şi de promovare a „identităților distincte”, cu toate că este absolut necesar în edificarea unei societăţi democratice, nu poate să atingă acest obiectiv de unul singur. De aceea, eu cred că inter-cultururalismul ca interacţiune, ca dialog activ între multiplele culturi şi identităţi la nivelul unei societăţi reprezintă, de fapt, elementul definitoriu al societăţilor tolerante, integratoare, adică ale societăţilor cu adevărat diverse sub aspect cultural.

În consecinţă, pentru atingerea scopului lor, politicile în domeniul diversităţii culturale trebuie să urmărească, pe de o parte, protejarea şi promovarea diverselor „identităţi distincte”, adică multiculturalismul, iar pe de altă parte, interacţiunea între aceste „identităţi distincte”, adică interculturalismul. Această „interacţiune culturală” pune în valoare măsurile privind protejarea elementelor distincte sub aspect identitar ale persoanelor aparţinând minorităţilor  şi are ca finalitate integrarea acestora în societăţile în care trăiesc, ca membri ai „naţiunii civice”.

Dacă ar fi să ne întrebăm în ce măsură a reuşit România să aplice cu succes astfel de politici, am concluziona că România a reuşit să dezvolte de-a lungul timpului, cu importanta contribuţie a membrilor minorităţilor naţionale, un sistem de protecţie a drepturilor acestora, care depăşeşte standardele internaţionale în domeniu. Un sistem care s-a dovedit eficient în protejarea şi promovarea identităţii culturale, lingvistice sau religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de pe teritoriul României, fapt ce reiese pe deplin din analizele diferitelor mecanisme de monitorizare stabilite în baza convenţiilor relevante ale Consiliului Europei, inclusiv în baza Convenției Cadru. Acest sistem este astăzi considerat un veritabil model european şi internaţional în materie de protecţie a drepturilor minorităţilor.

România a înţeles că diversitatea culturală – adică multiculturalitatea și interculturalitatea, ca scopuri în sine ale politicilor în domeniul minorităţilor, reprezintă valori esenţiale ale democraţiei, ale societăţilor bazate pe respect și pe convieţuire paşnică.

Cadrul juridic care permite afirmarea şi promovarea elementelor care compun identitatea specifică a minorităţilor naţionale reprezintă, în egală măsură, garanţia promovării multi-culturalismului, el însuşi premisă a diversităţii culturale şi a interculturalităţii.

În mod concret, România protejează dreptul fiecărui individ, care îşi declară în mod liber apartenenţa la o minoritate naţională, de a folosi limba maternă în relaţia cu autorităţile administrative şi în justiţie, de a învăţa limba maternă, de a primi educaţie în limba maternă, de a avea serviciul religios în limba maternă, de a avea acces la media în limba maternă, de a participa la viaţa publică şi în procesul de luare a deciziilor în chestiuni de relevanţă pentru societatea în ansamblul său, nu doar pentru minoritatea în cauză. Cadrul juridic relevant este alcătuit din numeroase norme de drept incidente în toate domeniile vieţii sociale.

Fără îndoială vorbim despre un cadru juridic perfectibil, la fel ca și aplicarea lui. Vorbim despre necesitatea de adaptare continuă a sistemului vizând protejarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităţilor naţionale la realităţile sociale în continuă schimbare, dar principiile de bază sunt ferm ancorate în ordinea juridică a României.

România a învăţat din propria sa experienţă provocările la care trebuie să răspundă politicile în domeniul minorităţilor naţionale, şi a înţeles fără îndoială că societăţile cu o democraţie solidă sunt cele bazate pe toleranţă, respect reciproc, diversitate culturală, dialog interetnic și intercultural, în beneficiul societăţii în ansamblul său. În Raportul APCE privind Identităţile şi diversitatea în cadrul societăţilor interculturale[4], România este evidenţiată printre statele care promovează politici inovative, planuri de acţiune pentru diversitatea culturală şi dialog în diverse domenii (artă, media, internet şi reţele sociale), având o natură generală sau interdisciplinară.

De asemenea, conform ultimei evaluări a Comitetului Consultativ al Convenţiei cadru (din martie 2012), ”de la ratificarea Convenției cadru, autoritățile [române] au continuat eforturile pentru protejarea minorităților naționale și au menținut o abordare incluzivă de comunicare cu reprezentanții minorităților naționale”. Totodată, în opinia Comitetului se arată că au fost depuse eforturi numeroase pentru a promova dialogul intercultural între majoritate și minoritățile naționale și între diversele minorități naționale.


Doamnelor şi domnilor,

Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora este și un domeniu de cooperare internaţională, aşa cum se arată, de altfel, şi în primul articol din Convenţia Cadru.

Comisia de la Veneţia, în Raportul său din 2001 privind tratamentul acordat minorităţilor naţionale de către statul înrudit, şi Înaltul Comisar OSCE pentru minorități naționale au afirmat rolul esenţial al cooperării între statele interesate pentru avansarea cauzei minorităţilor înrudite. Astfel, pentru a cita din Înaltul Comisar al OSCE, ”tratatele bilaterale pot reprezenta instrumente utile în ceea ce priveşte minorităţile naţionale în sensul în care oferă un mijloc prin care statele în mod legitim pot schimba informaţii şi exprima preocupări, pot urmări interese şi idei şi avansa protejarea unor anume minorităţi pe baza consimţământului statului în a cărui jurisdicţie acestea se găsesc”.

Prin urmare, statul înrudit are faţă de minoritatea sa de pe teritoriul altui stat doar un interes în asigurarea protejării drepturilor membrilor acesteia, dar nu un drept sau o responsabilitate faţă de aceştia. De aici rezultă și necesitatea cooperării internaționale în acest domeniu.

Cooperarea, dialogul, consimţământul sunt singurele conduite conforme dreptului internaţional care au fost acceptate în relaţiile dintre state în ceea ce priveşte protejarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Nu acțiunea unilaterală, nu măsurile care nu sunt convenite cu statul pe al cărui teritoriu se află minoritatea respectivă reprezintă opțiuni firești și eficiente pentru asigurarea protecției acestei minorități.

Comisia guvernamentală româno–germană pentru minoritatea germană din România, care funcţionează, iată, de peste două decenii în această formă, este de departe un model de bună practică în domeniu şi afirm acest lucru inclusiv având în vedere poziţia mea anterioară de co-preşedinte al părţii române în cadrul acestei comisii. Dialogul deschis şi onest între cele două părţi, precum şi proiectele derulate în baza deciziilor adoptate la nivelul Comisiei au servit nemijlocit atât cauzei minorităţii germane din România, cât şi interesului societăţii române în ansamblul său.

Comisia guvernamentală a fost înfiinţată în mai 1992, ca instrument de concretizare a prevederilor articolelor 15 şi 16 ale Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind colaborarea şi parteneriatul în Europa.

Comisia este un instrument privilegiat de aprofundare a relaţiei strategice bilaterale româno-germane, prin care Guvernul României şi Guvernul Germaniei prezintă proiecte în scopul păstrării identităţii minorităţii germane din România, din punct de vedere cultural, lingvistic, social şi al prezervării patrimoniului material.

Faptul că aceasta Comisie tocmai a încheiat cea de-a XVIII-a sa sesiune, desfăşurată în acest an în cadrul aniversar al împlinirii a 135 de ani de relaţii bilaterale româno-germane, este o dovadă, dincolo de orice dubiu, că există un dialog susţinut între România si Germania pe subiectul minorităţii germane, într-un format comun agreat. Suntem satisfăcuți de faptul că prin dialog, printr-o abordare consensuală, cele două părți au reușit să promoveze proiecte menite să sprijine în multiple planuri persoane aparținând minorității germane.

Întâlnirile anuale, reflectate inclusiv în documentul semnat astăzi de co-preşedinţii comisiei, un document suplu care se concentrează pe progresele înregistrate an de an pentru promovarea și conservarea identităţii germane, şi pe identificarea soluţiilor adecvate pentru consolidarea măsurilor în favoarea minorităţii germane este, de asemenea, un instrument extrem de eficient. Sunt, de asemenea, evidențiate într-un mod transparent, finanţările acordate de ambele părţi proiectelor de interes pentru minoritatea germană.

Dar ceea ce este cu adevărat important este  faptul că aceste proiecte nu se adresează în mod exclusiv persoanelor care aparțin minorității germane din România, dar și persoanelor care aparțin majorității, altor minorități naționale. Ceea ce contribuie la articularea unei societăţi bazate pe dialog intercultural, care generează cunoaştere reciprocă, respect şi acceptarea celuilalt.

Discuţiile din cadrul Comisiei depăşesc cadrul care se referă doar la aspecte de interes direct pentru minoritatea germana din România. Se referă, de exemplu, la aspecte privind asistenţa socială şi dezvoltarea serviciilor sociale în interesul comunităţii locale. Ca o constanta a activităţii sale, Comisia este preocupata de identificarea  unor proiecte care nu sunt exclusiv în beneficiul cetăţenilor români de etnie germană, ci în interesul tuturor cetăţenilor români, de orice etnie, tocmai pentru a contribui la o "convieţuire armonioasă si prosperă", pentru a cita din chiar protocolul semnat azi de cei doi co-preşedinţi.

Nu în ultimul rând, în cadrul Comisiei au fost promovate proiecte prin care Guvernul României co-finanţează acţiuni derulate în domeniul culturii scrise, manifestări culturale desfăşurate de instituţii muzeale şi teatrale; activităţi de cercetare, conservarea patrimoniului material.

Urmărind priorităţile Comisiei de-a lungul celor peste două decenii de existenţă, devine evident modul în care aceasta a răspuns unora dintre cele mai sensibile aspecte ale istoriei minorităţii germane din România. Prin reparaţiile pe care Guvernul României le acordă etnicilor germani care au avut de suferit în timpul regimului comunist, România a demonstrat că îşi asumă trecutul, chiar şi când acesta este unul dureros. Astăzi, prin măsurile pe care Guvernul român le adoptă în vederea susţinerii, inclusiv în plan financiar, a proiectelor vizând etnicii germani, în domeniile economic şi investiţional, cultural, educaţional şi social, acesta pune la dispoziţia minorităţii germane cadrul pentru a contribui în prezent la dezvoltarea societăţii româneşti. Nu în ultimul rând, Comisia se preocupă în mod prioritar de viitorul minorităţii germane în România, prin aplecarea spre aspectele de interes care se referă la tineri. În acest sens, doresc să menţionez exemplul elocvent, care se bucură deja de succes, anume învăţământul profesional de tip dual, de care beneficiază nu doar tinerii aparţinând minorităţii germane sau cei care vorbesc limba germană, ci întreaga societate românească.


Doamnelor şi domnilor,

Modelul convieţuirii româno-germane sau germano-române, în general, reprezintă un exemplu al modului în care aspectele esenţiale ale politicilor în materie de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale se transpun în realitate. Doresc să subliniez rolul semnificativ pe care l-au avut, în tot acest timp, organizaţiile reprezentative ale minorităţii germane din România. Gândul meu se îndreaptă aici spre Forumul Democrat al Germanilor din Români, şi folosesc și acest prilej pentru a retransmite mesajul meu de felicitare cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare.

Integrarea membrilor minorităţii germane în societatea românească şi dialogul stabilit la nivelul societăţii între etnia majoritară şi cea minoritară nu au făcut decât să contribuie la consolidarea dialogului intercultural, la cunoaşterea şi respectul reciproc şi, în egală măsură, la avansarea şi perfecţionarea politicilor României în materie de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

România contează pe acest tip de dialog între majoritate şi minoritate, politicile sale în materie de protecţie a minorităţilor naţionale vor urmări în continuare, necondiţionat, conservarea, dezvoltarea şi promovarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a acestora.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție!

 

 

[1]  Liniile directoare Ljubljana pentru integrarea societăților diverse, OSCE, noiembrie 2012, pg. 4 (la http://www.osce.org/ro/hcnm/110494?download=true)

[2]  Idem, pg. 22                        

[3]   Raportul Explicativ la art. 6 alin. 1 din Convenţia cadru privind protecţia minorităţilor naţionale.

[4]   Doc 13522/5 iunie 2014, Comitetul pentru Cultură, Ştiinţă, Educaţie şi Media; raportor Carlos COSTA NEVES, Portugalia, PPE