Prima Pagina

Pronunţarea Hotărârii CJUE în cauza C-172/14, ING Pensii

Tip: 
Ştire
Data: 
16.07.2015

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat joi, 16 iulie 2015, Hotărârea în cauza C-172/14, ING Pensii, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată, în temeiul articolului 267 TFUE, de către Înalta Curte de Casație și Justiție din România (Î.C.C.J.).

Trimiterea preliminară vizează interpretarea articolului 101 alin. (1) lit. c) TFUE privind interzicerea acordurilor între întreprinderi (în particular, prin împărţirea pieţelor sau a surselor de aprovizionare) ce au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne.

Litigiul principal, în cadrul căruia a fost formulată întrebarea preliminară, a avut ca obiect cererea de anulare a unei decizii prin care Consiliul Concurenţei a amendat 14 societăţi care administrau fonduri de pensii private, printre care ING Pensii, pentru participarea la mai multe acorduri (înţelegeri) încheiate în perioada de aderare inițială la fondurile de pensii private, prin care au agreat modalitatea de repartizare a persoanelor care au semnat două acte de aderare la fonduri de pensii private diferite (denumite “dubluri”).

 

Situaţia de fapt şi întrebarea adresată CJUE

Consiliul Concurenţei a decis că prin înţelegerile de repartizare a dublurilor încheiate, 14 administratori de pensii private, printre care ING Pensii,  au încălcat art. 101 TFUE şi art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996.

ING Pensii a contestat această decizie la Curtea de Apel Bucureşti. Ca urmare a respingerii acţiunii de către Curtea de Apel Bucureşti, ING Pensii a formulat recurs la (Î.C.C.J.), susţinând că acordul (înţelegerea) în discuţie s-a rezumat la repartizarea „dublurilor” ce reprezentau mai puţin din 1,5% din piaţa relevantă, ceea ce nu ar afecta concurenţa în cadrul acesteia din urmă. De cealaltă parte, Consiliul Concurenţei a susţinut că efectele anticoncurenţiale ale acordurilor cu pricina nu ar fi condiţionate de numărul de clienţi împărţiţi efectiv.

În acest context, Î.C.C.J. a dispus suspendarea judecăţii şi sesizarea CJUE cu o întrebare preliminară care a ridicat problema relevanței numărului de persoane vizate de acorduri de împărțire a clienților din perspectiva uneia dintre condițiile enunțate la articolul 101 alineatul (1) TFUE, potrivit căreia, pentru a intra în domeniul de aplicare al acestei dispoziții, o înțelegere trebuie, printre altele, să poată afecta semnificativ concurența în cadrul pieței interne în sensul prevederilor articolului 101 alineatul (l) litera (c) din TFUE.

 

Hotărârea CJUE

Curtea a verificat în ce măsură acordul litigios intră sub incidenţa art. 101 alin. (1) TFUE, raportându-se la toate condiţiile aplicării acestuia. Curtea a apreciat că acordurile în discuţie restrâng concurenţa, întrucât o repartizare a clienţilor indică prin natura sa o restrângere gravă, semnificativă a concurenţei. Curtea a avut în vedere cuprinsul înţelegerii litigioase, obiectivul urmărit prin fondurile de pensii private în cauză, contextul economic şi juridic în care s-au înscris acordurile în discuţie, în acest din urmă caz ţinând cont de natura serviciilor afectate, precum şi de condiţiile reale de funcţionare a pieţei relevante şi structura acesteia din urmă.

În ceea ce priveşte condiţia vizată expres de întrebarea preliminară, Curtea a precizat că afectarea schimburilor comerciale între statele membre se realizează în momentul în care un acord între întreprinderi ar exercita o influenţă semnificativă, directă sau indirectă, actuală sau potenţială asupra comerţului intracomunitar. În acest sens, Curtea a amintit că, potrivit jurisprudenţei sale constante, un acord de repartizare a clientelei determină, prin însăşi natura sa, „consolidarea împărţirii pieţelor la nivel naţional, împiedicând astfel întrepătrunderea economică dorită de TFUE”. Or, în speţă, acordul încheiat între societăţile de administrare a fondurilor de pensii a făcut mai dificilă pătrunderea pe piaţa românească a societăţilor stabilite în afara teritoriului românesc care doreau să ofere în egală măsură servicii pe piaţa relevantă.

În concluzie, Curtea a clarificat că articolul 101 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că “acorduri de împărțire a clienților precum cele încheiate între fonduri de pensii private în cauza principală constituie o înțelegere care are un obiect anticoncurențial, fără ca numărul de clienți vizați de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiției referitoare la restrângerea concurenței în cadrul pieței interne”.

Concluzia Curţii este în linia observaţiilor formulate de Guvernul României.