Prima Pagina

Hotărârea CJUE în cauza C-354/14, Capoda

Tip: 
Ştire
Data: 
07.10.2015

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat miercuri, 06 octombrie 2015, hotărârea în cauza C-354/14, Capoda, cerere de decizie preliminară formulată, în temeiul articolului 267 TFUE, de Tribunalul Cluj, pentru interpretarea articolului 34 TFUE, precum și a articolului 31 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivă‑cadru) și a articolului 1 alineatul (1) literele (t) și (u) din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor.


Situaţia de fapt şi întrebările adresate CJUE

Capoda, societate română, care comercializează în România produse și piese de schimb care permit repararea, întreținerea și funcționarea autovehiculelor pe care le achiziționează de la societăți cu sediul în alte state membre, a fost sancţionată contravenţional de Registrul Auto Român (RAR) pentru comercializarea de produse care nu au făcut obiectul unei omologări sau al unei certificări în conformitate cu legislația națională.

Capoda a solicitat anularea deciziei RAR la Judecătoria Cluj‑Napoca, în cadrul unei acţiuni în care instanța a decis că aceste piese trebuiau să fie exceptate, conform legislaţiei române, de la procedura de omologare sau de certificare. În recursul formulat de RAR, Tribunalul Cluj a anulat hotărârea primei instanţe, considerând că documentele furnizate de Capoda nu dovedeau că piesele în litigiu ar fi fost omologate de RAR și nici nu atestau calitatea lor de origine, întrucât este vorba despre documente întocmite de distribuitori, iar nu de producători.

Capoda a solicitat revizuirea deciziei date în recurs pe motiv că aplicarea unei proceduri de omologare sau de certificare în cazul pieselor în litigiu este contrară liberei circulații a mărfurilor Tribunalul Cluj a decis să suspende judecata şi a adresat CJUE 2 întrebări preliminare, care au fost analizate împreună de instanţa UE, prin care instanța de trimitere a solicitat, în esență, să se stabilească dacă articolul 34 TFUE și articolul 31 alineatul (1) din Directiva 2007/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează comercializarea într‑un stat membru de piese de schimb noi pentru vehicule rutiere – în speță, pompe de apă și filtre de combustibil – de aplicarea unei proceduri de omologare sau de certificare în acest stat membru, cu excepția cazului în care se demonstrează, printr‑un certificat de omologare sau de certificare, că aceste produse au fost deja supuse unei asemenea proceduri într‑un alt stat membru sau că este vorba despre piese de origine sau piese de schimb de calitate echivalentă, în sensul acestei reglementări, un document întocmit în această privință de către distribuitor nefiind însă considerat suficient.


Hotărârea CJUE

Potrivit CJUE, articolul 1 din Directiva 2007/46 instituie un cadru armonizat, care cuprinde dispozițiile administrative și cerințele tehnice generale pentru omologarea tuturor vehiculelor noi care fac parte din domeniul său de aplicare, precum și a sistemelor, a componentelor și a unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, cu scopul de a facilita înmatricularea, vânzarea și punerea în exploatare a acestora în interiorul Uniunii. De asemenea, această directivă conţine dispoziții privind vânzarea și punerea în exploatare a pieselor și a echipamentelor destinate vehiculelor omologate în conformitate cu această directivă.

Articolul 31 alineatul (1) din Directiva 2007/46 prevede că statele membre permit vânzarea, oferirea spre vânzare sau punerea în exploatare a pieselor sau a echipamentelor care pot prezenta un risc important pentru buna funcționare a sistemelor care sunt esențiale pentru siguranța vehiculului sau pentru performanțele sale în materie de protecție a mediului numai dacă aceste piese sau echipamente au fost autorizate de către o autoritate de omologare, în conformitate cu alineatele (5)-(10) ale acestui articol.

Întrucât Comisia nu a adoptat nicio listă cu piesele sau echipamentele care fac obiectul autorizării în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol, care trebuie să fie incluse în lista din anexa XIII la această directivă, aşa cum prevăd alineatele (2) și (11) ale articolului 31 din Directiva 2007/46, este necesară raportarea la alineatul (12) al acestui articol 31, care prevede că, atât timp cât nu a fost luată o decizie a Comisiei privind includerea unei piese sau a unui echipament în lista care figurează în anexa XIII la această directivă, statele membre pot menține dispoziții de drept intern referitoare la piesele sau echipamentele care pot reprezenta un risc considerabil pentru buna funcționare a sistemelor esențiale pentru siguranța vehiculului sau a performanțelor sale în materie de protecție a mediului.

Examinând dacă legislaţia României referitor la vânzarea și la punerea în exploatare a acestor piese, la care face trimitere articolul 31 alineatul (12) din această directivă, este conformă cu dreptul Uniunii și în special cu articolul 34 TFUE, Curtea a reaminitit că, chiar şi în absența unor măsuri de armonizare de drept al Uniunii, produsele fabricate în mod legal și comercializate într‑un stat membru trebuie să poată fi comercializate într‑un alt stat membru fără a fi supuse unor controale suplimentare. Pentru a fi justificată, o reglementare națională care impune astfel de controale trebuie să intre sub incidența uneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 36 TFUE sau a uneia dintre cerințele imperative recunoscute de jurisprudența Curții și, în ambele cazuri, să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia

CJUE a precizat că o reglementare, care impune aplicarea unei proceduri de omologare sau de certificare produselor în discuție în litigiul principal, poate constitui o măsură cu efect echivalent în sensul articolului 34 TFUE, dacă această reglementare nu prevede și excepții de la respectivele proceduri de natură să asigure că produsele fabricate în mod legal și comercializate în celelalte state membre sunt exceptate de la acestea.

Curtea a precizat că revine autorităților naționale competente sarcina de a demonstra că acest obstacol poate fi justificat, ținând seama de produsele care pot fi vizate, de obiectivele protecției siguranței rutiere și protecției mediului, care constituie, potrivit jurisprudenței, motive imperative de interes general ce pot justifica o măsură cu efect echivalent cu o restricție cantitativă, și că el este nu numai necesar, ci și proporțional cu asemenea obiective.

În ceea ce privește problema dacă dreptul Uniunii se opune ca anumite documente, cum ar fi cele furnizate de Capoda, să nu fie considerate suficiente pentru a demonstra că piese precum cele în discuție în litigiul principal sunt deja omologate sau certificate sau că este vorba despre piese de origine sau de schimb de calitate echivalentă, în sensul dreptului național, exceptate, în acest temei, de la procedura de omologare sau de certificare de către RAR, Curtea a precizat că revine statelor membre, în absența unei reglementări de drept al Uniunii, sarcina de a determina mijloacele de probă care pot fi utilizate în această privință, sub rezerva principiilor echivalenței și efectivității.

Sub această rezervă, CJUE a stabilit că dreptul Uniunii nu se opune, în consecință, ca numai certificatele emise de producător, iar nu cele emise de distribuitor, să permită în principiu atestarea faptului că este vorba despre piese deja omologate sau certificate sau despre piese de origine sau de schimb de calitate echivalentă, în sensul dreptului național. Potrivit interpretării date de CJUE, articolul 3 punctul 26 din Directiva 2007/46, care definește noțiunea „piese sau echipament de origine” în sensul acestei directive, prevede că se consideră, dacă nu se dovedește contrariul, că piesele sunt de origine în cazul în care producătorul lor o certifică.

În concluzie, CJUE a statuat că „Articolul 34 TFUE și articolul 31 alineatele (1) și (12) din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivă‑cadru) trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează comercializarea într‑un stat membru de piese de schimb noi pentru vehicule rutiere – în speță, pompe de apă și filtre de combustibil – de aplicarea unei proceduri de omologare sau de certificare în acest stat membru, în măsura în care această reglementare prevede, pe de altă parte, excepții de natură să asigure că piesele produse în mod legal și comercializate în celelalte state membre sunt exceptate de la acestea sau, în lipsa lor, în măsura în care piesele în cauză sunt de natură să creeze un risc important pentru buna funcționare a sistemelor care sunt esențiale pentru siguranța vehiculului sau pentru performanțele sale în materie de protecție a mediului și în care această procedură de omologare sau de certificare este strict necesară și proporțională în raport cu obiectivul protecției siguranței rutiere sau al protecției mediului. Condițiile în care trebuie să se facă dovada faptului că astfel de piese au fost deja omologate sau certificate sau reprezintă piese de origine sau de calitate echivalentă intră, în absența unei reglementări de dreptul Uniunii, în sfera dreptului statelor membre, sub rezerva principiilor echivalenței și efectivității.”

Concluzia Curţii este în linia observaţiilor formulate de Guvernul României.