Discursuri

Discursul ministrului Bogdan Aurescu la ediția a VI-a Dialogurilor@MAE, cu tema „Apărarea împotriva rachetelor balistice. Contribuţia României la un proiect transatlantic strategic”

Vorbitor: 
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe
Data: 
08.10.2015
Locaţia: 
Bucureşti, sediul MAE

Este o plăcere să vă urez bun venit la această a VI-a ediție a Dialogurilor, la Ministerul Afacerilor Externe. Este o ediție specială întrucât am plăcerea să îl am alături pe domnul Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate.

Good afternoon Frank and a warm welcome to Romania once again! Thank you for accepting to debate together on such an important topic!

Prezenţa la Bucureşti a lui Frank astăzi reconfirmă, aș putea spune fără niciun fel de dubiu, nivelul excelent al relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic cu SUA și, în același timp, reconfirmă obiectivul operaţionalizării Facilităţii de la Deveselu până la finalul acestui an. Ne bucurăm că Frank vine în mod constant în România, ceea ce ne permite să discutăm îndeaproape despre foarte multe subiecte, dar mai ales despre proiectul antirachetă, despre progresul său, despre modul în care acest proiect, dar și altele pe care le implementăm împreună cu SUA, contribuie la securitatea internațională. Vreau să spun încă de la început, ca fost negociator șef pentru România al acordului antirachetă, cât de mult am apreciat atmosfera discuțiilor din cadrul celor șapte runde de negocieri și mai ales contribuția personală a lui Frank la finalizarea acestui proiect, Frank fiind un negociator foarte bun, în același timp și flexibil, și constructiv, iar rezultatul pe care l-am obținut dovedește acest lucru.

După cum am menţionat, este o ediţie specială a Dialogurilor pentru că subiectul apărării împotriva rachetelor balistice capătă din ce în ce mai multă atenţie, pe fondul proliferării ameninţărilor pe această dimensiune, dar și pe fondul creșterii interesului unor actori statali şi non-statali de a dobândi această tehnologie, ceea ce generează, în mod evident, riscuri la adresa securităţii şi stabilităţii internaţionale. Este, așadar, în interesul Alianţei Nord-Atlantice să își consolideze apărarea colectivă prin adăugarea acestei capabilităţi de apărare împotriva rachetelor balistice. Este un proiect care, după cum știți, se bazează în mod esenţial pe Abordarea Adaptivă în Etape a SUA în Europa  - acest European Phased Adaptive Approach  sau EPAA, cum îl denumim noi în mod obișnuit  - care reprezintă principala contribuţie la sistemul NATO antirachetă. După cum știți, România participă în cadrul EPAA prin Baza militară Deveselu care devine operaţională la sfârşitul anului și care anul viitor urmează a fi integrată în sistemul NATO antirachetă.

Operaţionalizarea Abordării Adaptive în Etape se efectuează, așa cum îi spune numele, în etape. Prima etapă a fost încheiată în 2012, prin desfășurarea unei nave tip Aegis în estul Mării Mediterane şi prin operaționalizarea radarului de la Kurecik, din Turcia. Pe baza acestor elemente şi a altor contribuţii voluntare naţionale din partea altor Aliaţi  - de la radare până la sisteme antirachetă - Summit-ul de la Chicago din 2012 a declarat capabilitatea operaţională interimară a sistemului NATO. Cea de-a doua etapă la care participăm prin Baza de la Deveselu presupune, în afară de operaţionalizarea până la sfârşitul anului a acestui site, şi dislocarea a patru nave tip Aegis în Spania, în portul Rota. Integrate în NATO, elementele acestei etape - la care se adaugă și altele, precum și contribuţiile voluntare ale Aliaților - permit atingerea unui nivel de acoperire şi de protecţie extins față de momentul declarării capabilităţii interimare la Chicago în 2012. Etapa a treia, așa cum este iarăși cunoscut, presupune operaţionalizarea facilităţii antirachetă Aegis Ashore din Polonia.
 

Doamnelor şi domnilor,

Acum două zile am avut ocazia să particip, împreună cu Frank de altfel, la Conferinţa multinaţională pentru apărarea împotriva rachetelor balistice, de la Sevilla din Spania, ocazie cu care am prezentat contribuția și perspectiva României la domeniul apărării antirachetă. Această conferinţă este un forum foarte interesant și de prestigiu care permite atât participarea oficialilor guvernamentali, cât şi a reprezentanţilor industriei de profil, forum pe care  și România l-a găzduit anul trecut.

Din perspectiva ţării noastre, participarea la apărarea antirachetă reprezintă un proiect de nivel strategic, în materializarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite, pe care, de asemenea, am avut onoarea să o negociez. Această participare reprezintă un nivel superior al relaţiei bilaterale cu SUA pe dimensiunea politico-militară și de securitate şi, în acelaşi timp, consolidează profilul României în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Astfel, România sprijină dezvoltarea unui sistem NATO de apărare antirachetă care să se bazeze pe elementele principale pe care cele 4 Summit-uri Aliate, care s-au desfășurat în ultimul timp, le-au decis, respectiv solidaritatea în cadrul NATO, indivizibilitatea securităţii Aliate și acoperirea integrală a teritoriului Aliat. Pentru România, operaţionalizarea sistemului antirachetă aduce doar avantaje, adică întărirea securității naţionale, atât direct, prin protecţia pe care o asigură teritoriului naţional, cât şi indirect, sistemul având un important rol de descurajare. Rolul de descurajare va contribui la diminuarea riscurilor de atac împotriva României și, pe viitor, împotriva teritoriilor Aliate. Reamintesc că, în virtutea calităţii de membru NATO şi a obligaţiilor pe care le implică Articolul 5 din Tratatul de la Washington, România împărtăşeşte responsabilităţi egale cu Aliaţii săi în ceea ce privește securitatea euro-atlantică.

Implementarea în România a acestei Abordări Adaptive în Etape se face, așa cum am menționat deja, pe baza Acordului privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice. Am avut onoarea să negociez acest acord pe parcursul celor şapte runde, documentul fiind semnat la Washington, pe 13 septembrie 2011, în aceeaşi zi cu adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic, ceea ce nu este deloc întâmplător. Doresc să subliniez încă o dată rolul important pe care Frank Rose l-a avut pe tot parcursul negocierilor și vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru că au fost negocieri complexe, dar rezultatul este benefic ambelor ţări, dar şi securităţii euro-atlantice.

În urma ratificării Acordului, au fost negociate alte 14 Aranjamente de implementare și Amendamente la aranjamentele existente care erau deja încheiate în baza Acordului privind activităţile forţelor Statelor Unite pe teritoriul României din 2005 sau, cum l-am numit noi, Acordul de cooperare în domeniul apărării - Defense Cooperation Agreement. Ca expresie a angajamentului nostru comun pentru a operaționaliza cât mai rapid acest proiect, negocierea şi semnarea acestor 14 Aranjamente de implementare s-a terminat în iulie 2014. În paralel, au început lucrările de construcţie la facilitatea de la Deveselu și s-au derulat într-un ritm intens. Prin urmare, la sfârşitul acestui an, facilitatea devine operaţională, încununând cu succes un proiect strategic româno-american şi finalizând și cea de-a doua etapă a Abordării Adaptive în Etape.

Am mai spus acest lucru și vreau să vă repet și acum: pentru un negociator este un privilegiu să vadă că un proiect început de la zero devine realitate tangibilă. Este un succes, pot spune, al diplomației române, alături de celelalte instituții din sistemul național de apărare, mai ales Ministerul Apărării Naționale, care a implementat și continuă să implementeze acest proiect, un proiect care, încă o dată subliniez, întărește securitatea națională a României.   

Aș dori să mă refer, foarte pe scurt, și la necesitatea și actualitatea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice. Încep prin a spune că România a apreciat în mod deosebit încheierea dosarului nuclear iranian, prin Planul Comun Cuprinzător de Acțiune. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că soluţionarea acestui dosar complex nu are nicio legătură cu programul balistic iranian care continuă să se dezvolte. De altfel, un argument în acest sens este și faptul că sancțiunile privind programul balistic iranian sunt menținute de către Consiliul de Securitate ONU, prin rezoluţia care a omologat Planul Cuprinzător de Acțiune în dosarul nuclear iranian, pentru încă opt ani.

Mai mult decât atât, ne confruntăm cu un interes crescut și din partea altor actori statali şi non-statali care doresc să dobândească tehnologie balistică. Asemenea mijloace pot să fie folosite pentru proiecţia forţei, pentru ameninţare cu forţa sau pur şi simplu pentru a exercita presiuni. Să ne închipuim ce s-ar întâmpla dacă astfel de tehnologii ar fi dobândite de o serie de actori non-statali care sunt foarte activi astăzi în Siria sau în Irak. Dacă ar exista o astfel de situație, fără îndoială că acești actori nu ar ezita să utilizeze rachete balistice, indiferent de consecinţele actului lor, așa cum nu au ezitat deja să utilizeze arme chimice în Siria sau în Irak.

În plus, evoluțiile de securitate fluide și uneori imprevizibile din ziua de astăzi ne obligă să fim din ce în ce mai vizionari în ce privește construcția arhitecturii Aliate de apărare. Dezvoltările tehnologice, accesul extins la piața globală, voința unor lideri sau grupări de a beneficia de avantaje militare nu trebuie să fie trecute cu vederea. Acum mai puțin de doi ani nu anticipam în niciun fel amploarea evoluțiilor de securitate cu care se confruntă Europa la est sau în sud, în Orientul Mijlociu. În acest context, vreau să subliniez din nou rolul de descurajare pe care acest proiect îl are. Apărarea împotriva rachetelor balistice face parte din mix-ul de capabilităţi al Alianţei Nord-Atlantice, care asigură descurajarea factorilor de risc.

Apărarea antirachetă, simt nevoia să o subliniez încă o dată, este pur defensivă, este un aspect esenţial. În ciuda acuzelor că sistemul antirachetă este îndreptat împotriva Rusiei, atât comunicatele finale ale summit-urilor NATO, cât şi declaraţiile SUA şi ale României subliniază cu claritate faptul că acest proiect nu este decât unul defensiv și care vizează ameninţări cu eventuale atacuri ostile din afara spaţiului euro-atlantic.

În acelaşi timp, dezvoltarea capabilităţii de apărare împotriva rachetelor balistice a fost efectuată transparent, Rusia fiind invitată anterior să coopereze în formula celor două sisteme separate care interacționează. Însă, în mod regretabil, Rusia a ales să stopeze cooperarea cu NATO încă din octombrie 2013, anterior crizei din Crimeea şi deciziei NATO de a suspenda relaţiile cu Rusia ca urmare a anexării ilegale a peninsulei şi a acţiunilor în sprijinul separatiştilor din estul Ucrainei.

Există și argumente de ordin legal şi tehnic în susţinerea caracterului pur defensiv al capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. Acordul pe care l-am negociat în 2011 prevede foarte clar, în câteva rânduri în textul său, că utilizarea sistemului se va efectua doar în conformitate cu prevederile Cartei ONU, în scop de legitimă apărare. În acelaşi timp, mai există o prevedere, la care eu am ținut mult să fie inclusă în timpul negocierilor, și anume aceea că interceptorii amplasaţi în România sunt non-nucleari și că tipul acestora nu poate fi modificat. Mai mult decât atât, din punct de vedere tehnic, interceptorii distrug racheta ostilă prin forţa contactului cinetic, prin forța impactului, neavând încărcătură explozivă. Iarăși, viteza acestora nu permite interceptarea rachetelor intercontinentale sofisticate pe care le are Rusia.

În esenţă, cred că este important să comunicăm transparent că obiectivul apărării antirachetă este securitatea şi stabilitatea Alianţei, că apărarea antirachetă nu înseamnă confruntare, că dorim să ne protejăm populaţiile, forţele şi teritoriile - ceea ce este un obiectiv legitim - și că respectăm Carta ONU şi dreptul internaţional atunci când facem acest lucru. Vom continua să avem deschidere pentru cooperarea cu statele terţe, în deplină transparenţă, vom promova creşterea încrederii şi securităţii, pe baza unei abordări nu doar pragmatice, cât şi principiale – adică respectul pentru dreptul internaţional, care este esenţial.

Câteva cuvinte despre planurile până la Summit-ul Aliat din iulie 2016. Odată operaționalizată, Facilitatea de la Deveselu devine ultima piesă și cea mai importantă care permite sistemului NATO să atingă capacitatea operațională inițială. Vom susține alături de ceilalți aliați ai noștri acest aspect în perspectiva deciziilor care vor fi discutate la Varșovia. De asemenea, vom accentua că realizările din acest an pe dimensiunea apărării împotriva rachetelor balistice reconfirmă legătura transatlantică indestructibilă.

Mă opresc aici. Vă mulţumesc pentru atenţie!

 

Alte articole pe aceeaşi temă