Prima Pagina

Hotărârea Curţii în cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU, Pál Aranyosi şi Robert Căldăraru

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat marţi, 5 aprilie 2016, hotărârea în cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU, Pál Aranyosi şi Robert Căldăraru, privind cererile de decizie preliminară formulate de o instanţă din Republica Federală Germania în legătură cu interpretarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (Decizia-cadru).


Situaţia de fapt şi întrebările adresate CJUE

Litigiile aflate pe rolul instanţei de trimitere au ca obiect executarea unor mandate europene de arestare emise de instanţe din Ungaria (C-404/15) şi România (C-659/15 PPU), pe numele unor resortisanţi ai statelor emitente, în vederea efectuării urmăririi penale, respectiv în scopul executării unei pedepse privative de libertate.

Instanţa de trimitere consideră că, în caz de predare către autorităţile statelor emitente, persoanele solicitate ar putea fi supuse unor condiții de detenție care ar încălca drepturile fundamentale. În acest sens, are în vedere hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că suprapopularea carcerală din penitenciarele din România şi Ungaria nu este compatibilă cu interdicţia tratamentelor inumane şi degradante.

În acest context, instanţa de trimitere a decis să suspende judecata şi să adreseze CJUE, în baza articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, două întrebări preliminare, prin care doreşte să afle, în esenţă:

  • dacă articolul 1 alineatul (3) din Decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că, atunci când există indicii temeinice potrivit cărora condițiile de detenție din statul emitent încalcă drepturile fundamentale, îndeosebi interdicţia tratamentelor inumane sau degradante, autoritatea de executare poate sau trebuie să refuze executarea mandatului ori dacă poate sau trebuie să condiționeze decizia privind predarea de obţinerea unor informaţii din partea statului emitent care să îi permită să se asigure de compatibilitatea condiţiilor de detenţie cu drepturile fundamentale;
  • dacă articolele 5 şi 6 alineatul (1) din Decizia-cadru trebuie interpretate în sensul că furnizarea respectivelor informaţii incumbă autorităţii emitente sau ţine de regulile naţionale de competenţă.


Hotărârea CJUE

Curtea a reamintit importanţa principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce pentru cooperarea judiciară în materie penală şi crearea unui spaţiu fără frontiere interioare, precum şi jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia executarea unui mandat european de arestare nu poate fi refuzată şi nici supusă unor condiţii decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de Decizia-cadru.

Totodată, a reamintit că, în situaţii excepţionale, se pot aduce limitări principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce, iar Decizia-cadru nu poate conduce la modificarea obligaţiei statelor membre de a respecta drepturile fundamentale.

Or, interdicția absolută a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante face parte dintre drepturile fundamentale protejate de dreptul Uniunii.

Astfel, atunci când autoritatea de executare a unui mandat european de arestare dispune de elemente care atestă un risc real ca persoanele deținute în statul membru emitent să fie supuse unor tratamente inumane sau degradante, ea trebuie să evalueze acest risc înainte de a decide predarea persoanei solicitate.

În acest scop, autoritatea de executare va avea în vedere informaţii obiective, fiabile, precise şi actualizate referitoare la condiţiile de detenţie din statul emitent, care demonstrează deficienţe sistemice sau generalizate ori cu privire la anumite grupuri de persoane sau la anumite penitenciare.

Cu toate acestea, constatarea unui risc ce decurge din condițiile generale de detenție din statul membru emitent nu poate conduce, în sine, la refuzul executării mandatului.

Pentru aceasta este necesar să se demonstreze că există motive serioase și temeinice de a crede că persoana solicitată va fi expusă efectiv unui asemenea risc din cauza condițiilor concrete de detenție preconizate în cazul său.

Pentru a putea aprecia existența acestui risc în privința persoanei solicitate, autoritatea de executare trebuie să solicite autorității emitente să furnizeze de urgență toate informațiile necesare cu privire la condițiile de detenție concrete la care va fi supusă persoana în cauză.

Autoritatea emitentă e obligată să răspundă, iar în acest scop poate conlucra cu autorităţile centrale competente.

Dacă, în lumina informațiilor furnizate de autoritatea emitentă şi a tuturor celorlalte informații de care dispune, autoritatea de executare constată că există, în privința persoanei solicitate, un risc real de tratamente inumane sau degradante, executarea mandatului trebuie amânată până la obținerea de informații complementare care permit înlăturarea existenței unui asemenea risc.

Între timp, persoana solicitată poate fi ţinută în arest, dar numai cu respectarea exigenţelor privind privarea de libertate (durată rezonabilă, proporţionalitatea măsurii etc), iar dacă se decide să fie pusă în libertate, se pot lua măsuri alternative care să asigure că nu se va sustrage astfel încât să nu devină imposibilă executarea mandatului.

Dacă existența riscului nu poate fi înlăturată într-un termen rezonabil, autoritatea de executare trebuie să decidă dacă este cazul să se pună capăt procedurii de predare.

Concluzia Curţii este în linia observaţiilor formulate de Guvernul României.