Prima Pagina

Hotărârea CJUE în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Judeţul Neamţ şi Judeţul Bacău

Tip: 
Ştire
Data: 
08.06.2016

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat joi, 26 mai 2016, hotărârea în cauzele conexate C-260/14, Judeţul Neamţ şi C-261/14 PPU, Judeţul Bacău, privind cererile de decizie preliminară formulate de Curtea de Apel Bacău în legătură cu interpretarea Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, precum și a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999.


Situaţia de fapt şi întrebările adresate CJUE

Cele două cereri au fost formulate în cadrul a două litigii, între Județul Neamț și, respectiv, Județul Bacău, pe de o parte, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea a două acte administrative emise de acesta din urmă (aplicarea unei corecţii financiare de 5% din valoarea fiecărui contract), privind rambursarea unei părţi din subvenţiile de care au beneficiat, în calitatea de autoritate contractantă care a organizat proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice privind operațiuni subvenționate.

Instanţa de trimitere sesizată de Județul Neamț și Județul Bacău pentru obţinerea anulării celor două decizii a adresat CJUE, în baza articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cele două cereri preliminare, urmărind să afle, în esenţă, următoarele

1. Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea unor dispoziții naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18 poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o „abatere” în sensul articolului 1 alineatul (2) menționat, respectiv o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 amintit?

2. Articolul 98 alineatul (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt “măsuri administrative” în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95 sau, dimpotrivă, este vorba despre “sancțiuni administrative”, în sensul articolului 5 litera (c)?

3. În a doua ipoteză, devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe prevăzut de articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95?

4. În împrejurările din cauza principală, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice?


Hotărârea CJUE

1. Cu privire la prima întrebare, Curtea a arătat că cele două regulamente fac parte din același dispozitiv care garantează buna gestionare a fondurilor Uniunii, astfel încât noțiunile „abatere” [articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95] și „neregularitate” [articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006] impun o interpretare uniformă. Deși din formularea celor două norme rezultă că o încălcare a dreptului UE constituie o abatere sau neregularitate, nu se poate exclude ca o asemenea abatere sau neregularitate să rezulte și dintr‑o încălcare a dreptului național.

Aşadar, cele două noţiuni trebuie considerate ca vizând și încălcarea dispozițiilor naționale care contribuie la asigurarea bunei aplicări a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanțate din fondurile UE.

În acest context, le revine în primul rând statelor membre să efectueze corecțiile financiare necesare, asigurând că operațiunile sunt conforme cu normele naționale şi europene.

O interpretare contrară ar putea repune în discuție eficacitatea fondurilor.

În consecință, nerespectarea dispozițiilor naționale în contextul descris mai sus poate constitui, cu ocazia atribuirii contractului, o „abatere” sau „neregularitate”, în măsura în care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

2. Potrivit articolului 98 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006, corecțiile financiare la care trebuie să procedeze statele membre când constată neregularități (anularea totală/parțială a participării publice pentru programul operațional) au ca scop retragerea unui avantaj dobândit în mod nejustificat de operatorii economici. Curtea şi-a invocat jurisprudenţa constantă potrivit căreia obligația de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat este simpla consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea acestuia - chiar dacă se poate ca valoarea absolută care trebuie restituită, într‑un caz concret, să nu coincidă perfect cu pierderea efectiv suferită de fondurile structurale -, corecțiile efectuate în contextul descris fiind măsuri administrative, nu sancţiuni.

3. Nefiind vorba despre sancţiuni administrative, a treia întrebare a rămas fără obiect.

4. CJUE a arătat că, potrivit jurisprudenței constante, statele membre au obligația de a respecta principiile securității juridice și protecției încrederii legitime la adoptarea de măsuri prin care pun în aplicare dreptul UE.

Principiul securității juridice impune ca orice situație de fapt să fie, în mod normal, apreciată în lumina normelor în vigoare la data producerii - dar, deși legea nouă produce efecte numai pentru viitor, ea se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi. Potrivit aceleiaşi jurisprudențe, nici aplicarea principiului încrederii legitime nu poate împiedica, la modul general, ca o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare. Verificarea acestui aspect este de competența instanței de trimitere.

Concluziile Curţii sunt în linia observaţiilor formulate de Guvernul României.