Centrul de presă

Întrevederea ministrului Lazăr Comănescu cu viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al Sloveniei, Karl Erjavec, în marja Forumului Strategic de la Bled

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
05.09.2016

În contextul participării la cea de-a XI-a ediție a Forumului Strategic de la Bled, Slovenia, ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu a avut, la 5 septembrie 2016, o întrevedere cu viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al țării gazdă, Karl Erjavec.

Discuțiile celor doi demnitari s-au axat pe relația bilaterală și cooperarea la nivel UE, fiind trecute în revistă dosare de actualitate pe agenda europeană. 

Cei doi miniștri au apreciat că România și Slovenia se bucură de o relație bilaterală foarte bună, convenind intensificarea cooperării româno-slovene la toate nivelele, atât în plan politic, cât și sectorial, în special în ceea ce privește consolidarea şi diversificarea în continuare a cooperării în domeniul economic.

Şefii celor două diplomaţii au avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de actualitate la nivel european, precum viitorul Uniunii Europene, inclusiv în contextul evoluțiilor legate de referendum-ul britanic/Brexit, perspectivele economice și bugetare la nivel UE, criza migrației, politica europeană de extindere și cooperarea regională, cu accent pe Balcanii de Vest și relația Turcia-UE etc. Convorbirile celor doi oficiali au evidențiat un grad ridicat de convergență a pozițiilor celor două țări pe multiple dosare europene, fiind astfel identificată o premisă solidă pentru o coordonare mai strânsă la nivel european între România și Slovenia.

Demnitarul sloven a reiterat sprijinul Sloveniei pentru aderarea României la Spațiul Schengen, subliniind că apartenența țării noastre la această zonă va reprezenta o valoare adăugată certă pentru apărarea frontierelor externe ale UE și implicit pentru consolidarea securității europene.

 

Alte articole pe aceeaşi temă

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice