Centrul de presă

Primirea de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a ambasadorului Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
17.02.2017

Ana Birchall: România mizează pe aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe dimensiunea economică, și cred că este foarte important să găsim modalitățile optime de a ne sprijini reciproc în fața provocărilor ce se profilează la orizont

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, l-a primit vineri, 17 februarie 2017, pe ambasadorul Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a reiterat că Turcia a fost și rămâne un partener important al României, atât în plan politic, cât şi economic, realități confirmate inclusiv de soliditatea parteneriatului strategic dintre țările noastre. De asemenea, oficialul român a exprimat satisfacția pentru dinamica relației bilaterale, care are la bază o relație de prietenie tradițională strânsă.

“România mizează pe aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe dimensiunea economică, și cred că este foarte important să găsim modalitățile optime de a ne sprijini reciproc în fața provocărilor ce se profilează la orizont”, a declarat ministrul delegat Ana Birchall.

În cadrul întâlnirii, ministrul delegat a reconfirmat sprijinul României pentru dezvoltarea relațiilor dintre Turcia și Uniunea Europeană, subliniind faptul că procesul de aderare, în conformitate cu acquis-ul UE și pe baza îndeplinirii angajamentelor asumate, rămâne un element central al relației UE-Turcia.

Ministrul delegat Ana Birchall a subliniat necesitatea continuării punerii în aplicare a Acordului UE-Turcia în domeniul migrației și a apreciat eforturile Turciei în gestionarea migrației, prin găzduirea pe teritoriul său a unui număr mare de refugiați.

Ambasadorul turc a adresat mulțumiri pentru sprijinul consecvent al României în favoarea aderării Turciei la Uniunea Europeană.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice