Centrul de presă

Vizita secretarului de stat pentru afaceri strategice și bilaterale în spațiul euroatlantic, George Ciamba, la Ankara

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
21.04.2017

Secretarul de stat pentru afaceri strategice și bilaterale în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a efectuat, în perioada 20-21 aprilie 2017, o vizită de lucru la Ankara, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Ahmet Yıldız, adjunct al ministrului afacerilor externe, și consultări cu Mehmet Kemal Bozay, adjunct al subsecretarului de stat pentru afaceri europene.

Discuțiile s-au încadrat în seria consultărilor politice regulate dintre Bucureşti şi Ankara, cu scopul consolidării relațiilor bilaterale, pe baza Parteneriatului Strategic dintre România şi Turcia, precum și în vederea dezvoltării cooperării în domenii de interes comun, cu accent pe cooperarea în regiune și la nivel aliat.

Consultările cu partea turcă au oferit prilejul efectuării unui schimb aprofundat de opinii, evidențiind dorința reciprocă de a consolida cooperarea celor două părți, pornind de la opiniile convergente asupra dosarelor de actualitate în plan regional și global.

O atenţie prioritară a fost acordată relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, cu accent pe stadiul și perspectivele dialogului politico-diplomatic, cooperarea economică şi cea sectorială. Secretarul de stat George Ciamba a relevat importanța Turciei, ca partener-cheie, cu rol major în securitatea regiunii și a exprimat interesul părții române pentru aprofundarea relațiilor, în special în domeniul economic, reliefând faptul că Turcia este primul partener comercial al României din afara UE, ceea ce demonstrează potenţialul deosebit de dezvoltare, în continuare, a cooperării între cele două ţări.

În contextul excelentei cooperări bilaterale și dat fiind interesul tot mai mare al companiilor din Turcia pentru România, a fost solicitat sprijinul Ankarei pentru aderarea României la OCDE, partea română arătând că este pregătită să își asume contribuțiile financiare și să susțină cadrul instituțional necesar pentru a-și îndeplini responsabilitățile în calitate de membru.

Interlocutorii turci au trecut în revistă evoluțiile politice recente pe plan intern, din perspectiva viitoarei arhitecturi constituționale, evidențiind menținerea obiectivelor și angajamentelor circumscrise politicii externe, inclusiv în relația cu UE. 

Partea română a luat notă de rezultatele preliminare ale referendumului din Turcia privind modificarea Constituției, derulat la 16 aprilie a.c. și a exprimat speranța că, în deplin respect față de dreptul cetățenilor turci de a decide asupra cadrului constituțional propriu, procesul de implementare a rezultatelor referendumului se va desfășura prin dialog și consens la nivelul tuturor forțelor politice și al reprezentanților societății civile din Turcia.

Secretarul de stat George Ciamba a exprimat solidaritatea cu Turcia, sprijinul ferm pentru lupta împotriva terorismului și condamnarea tuturor formelor de manifestare ale acestuia, subliniind, totodată, contribuția României la efortul internațional în această privință.

Un interes aparte a fost acordat Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv în contextul viitorul Summit NATO, care va avea loc la Bruxelles la 25 mai a.c., ambele părți apreciind stadiul cooperării bilaterale la nivel aliat. Ambele părți s-au pronunțat pentru coordonarea în cadrul NATO și pentru consolidarea relației transatlantice, ca pilon al securității europene.

Secretarul de stat român a reiterat necesitatea implementării concluziilor Summit-ului NATO de la Varșovia, din 2016, și a subliniat importanța  specială  acordată de România consolidării cooperării cu Turcia în cadrul NATO, îndeosebi în privința reconfirmării abordării unitare și coerente a NATO privind flancul estic, inclusiv în zona Mării Negre, având în vedere provocările în creștere la adresa securității în regiune.

În context, a fost discutată cooperarea celor două părți în materie de securitate, în perspectiva trilateralei pe probleme strategice România–Polonia-Turcia la nivelul miniștrilor afacerilor externe, care va fi găzduită la București în perioada următoare, stabilindu-se intensificarea dialogului politico-militar pentru identificarea obiectivelor prioritare și a modalităților de coordonare în acest domeniu.

Cu privire la relațiile UE-Turcia, secretarul de stat pentru afaceri strategice și bilaterale în spațiul euroatlantic a exprimat sprijinul constant al României pentru continuarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, pe baza criteriilor stabilite, proces ce este în beneficiul ambelor părți. A arătat, totodată, că provocările comune necesită un răspuns comun, pledând pentru continuarea cooperării UE-Turcia în privința gestionării migrației și evidențiind, în context, contribuția României la Facilitatea pentru refugiații sirieni din Turcia.

Ambele părți s-au pronunțat în favoarea continuării procesului de integrare europeană și euro-atlantică în Balcanii de Vest, ca mijloc de asigurare a securității și stabilității în regiune, exprimând interesul pentru dezvoltarea relațiilor economice cu statele din regiune și promovarea de proiecte comune.

Partea română a salutat organizarea, de către Turcia, a Summit-ului aniversar la 25 de ani de la crearea Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și a reconfirmat angajamentul României pentru consolidarea palierului economic al cooperării inter-guvernamentale regionale la Marea Neagră, precum şi disponibilitatea de a continua sprijinirea activă a continuării procesului de eficientizare a Organizaţiei.

Consultările cu oficialii turci au vizat și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii, cu accent pe situaţia din Republica Moldova, Ucraina şi relaţiile cu Federaţia Rusă, fiind subliniat impactul pe care evenimentele din regiune îl generează asupra securităţii europene în ansamblul său. În context, secretarul de stat George Ciamba a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova şi a afirmat susținerea părții române pentru autorităţilor de la Chişinău în procesul de implementare a angajamentelor ce decurg din asocierea la UE.

Ambele părți au evidențiat necesitatea unui răspuns coordonat, comprehensiv și urgent al comunității internaționale la criza din Siria, exprimând sprijinul pentru o soluție politică, cu respectarea unității, suveranității, integrității teritoriale și independenței Siriei, cu implicarea tuturor actorilor regionali și internaționali relevanți.

Programul consultărilor de la Ankara a inclus și o masă rotundă organizată în cooperare cu think-tank-ul AVIM (Center for Eurasian Studies), pe tema regiunii extinse a Mării Negre – mize actuale și perspective.

Oficialul român a evidențiat importanța strategică a Mării Negre și necesitatea de a aborda regiunea din perspectiva impactului asupra securității euro-atlantice în ansamblul său. Totodată, reliefând legătura directă dintre securitate, stabilitate și dezvoltare economică, secretarul de stat George Ciamba a subliniat faptul că, în prezent, „abordarea narativă nu mai este suficientă, iar strategiile cu privire la zona extinsă a Mării Negre necesită o reevaluare, pornind atât de la realitățile din teren, cât și de la noile tipuri de provocări și amenințări la adresa securității”.
 

Informații suplimentare:

Fondat în 2009 în Ankara, AVIM este un think-tank independent, non-profit, care își desfășoară activitatea sub coordonarea Fundației de Cooperare și Cultură Turkmeneli. AVIM își propune să furnizeze o perspectivă comprehensivă și aprofundată asupra evoluțiilor politico-securitare din regiunile de importanță strategică pentru Turcia, îndeosebi Europa, Balcani, zona extinsă a Mării Negre, Caucaz și Asia Centrală. 

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice