Centrul de presă

Întrevederea ministrului delegat Ana Birchall cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene din Grecia, Georgios Katrougkalos

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
25.05.2017

Ana Birchall, după întâlnirea cu omologul elen: România în Schengen – un câștig pentru Uniunea Europeană

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut o întâlnire, astăzi, 25 mai a.c., la Atena, cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene din Grecia, Georgios Katrougkalos, în cadrul căreia au fost abordate aspecte prioritare în domeniul afacerilor europene, precum și în cadrul formatelor de cooperare regională din care fac parte cele două state.

„Discuțiile de astăzi au evidențiat încă o dată că avem opinii convergente  pe subiectele majore ale agendei europene. Am concluzionat că, în contextul provocărilor cu care se confruntă UE, este necesar ca procesul actual de reflecție privind viitorul UE să fie centrat pe o abordare incluzivă și să conducă la o Uniune Europeană puternică și prosperă, mai aproape de cetățeni”, a declarat Ana Birchall.

Referindu-se la dimensiunea socială a Europei, miniștrii delegați pentru afaceri europene au agreat că „este necesară asigurarea unei abordări echitabile și unitare la nivelul UE în ceea ce privește creșterea bunăstării sociale și combaterea eficientă a posibilelor limitări, directe sau indirecte, ale liberei circulații a lucrătorilor”.

În cadrul întâlnirii, a fost reafirmată importanța contribuției pe care aderarea grabnică a României la Schengen o va aduce regiunii și coerenței spațiului european.

Cei doi interlocutori au salutat progresul înregistrat la nivelul UE în ceea ce privește elaborarea și adoptarea cadrului de negociere UE 27-Marea Britanie, în contextul deciziei de retragere a Marii Britanii din UE. Totodată, au evidențiat interesul ambelor părți pentru asigurarea continuității și reciprocității drepturilor de securitate socială de care beneficiază în prezent cetățenii europeni aflați în UK, respectiv cei britanici aflați în UE, și pentru garantarea efectivă a acestora de o manieră nediscriminatorie.

Ministrul delegat Ana Birchall a reiterat faptul că negocierile privind viitorul cadru bugetar multianual trebuie să se concentreze pe menținerea și consolidarea instrumentelor deja create – politica de coeziune și politica agricolă comună – care și-au demonstrat deja valoarea adăugată la dezvoltarea întregii Uniuni.

Referindu-se la migrație, Ana Birchall a evidențiat că „este important să continuăm eforturile la nivelul UE pentru a gestiona cauzele profunde ale migrației, ca element cheie al unei soluții durabile la acest fenomen. Am oferit asigurări că România va continua să își îndeplinească angajamentele în materie, participând la implementarea tuturor măsurilor adoptate până în prezent”.

În perspectiva preluării mandatului de Președinție a Consiliului UE, ministrul delegat Ana Birchall a transmis întreaga disponibilitate a părții române pentru un dialog aprofundat cu partea elenă, care să permită promovarea subiectelor convergente.

Miniștrii delegați pentru afaceri europene au avut, de asemenea, discuții cu privire la Politica Europeană de Vecinătate, partea română evidențiind susținerea fermă pe care o acordă integrării europene a Republicii Moldova, printre cele mai recente acțiuni numărându-se și desfășurarea, la 19 mai 2017, a Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova pentru integrare europeană. Cei doi oficiali au subliniat importanța menținerii credibilității procesului de extindere, cu atât mai mult cu cât Declarația aniversară de la Roma din 25 martie 2017 consemnează beneficiile unei Europe lărgite care a permis depășirea diviziunilor pe continentul european.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice