Centrul de presă

Participarea secretarului de stat pentru Afaceri Bilaterale Globale la reuniunea ministerială a Coaliției globale anti-ISIL/Daesh

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
13.02.2018

Secretarul de stat pentru Afaceri Bilaterale Globale, Monica Dorina Gheorghiță, a participat, la 13 februarie 2018, la reuniunea ministerială a Coaliției globale anti-ISIL/Daesh, desfășurată în Statul Kuweit.

Evenimentul a inclus o sesiune de informare și două sesiuni plenare, dedicate campaniei militare anti-ISIL/Daesh din Siria și Irak și campaniei contra rețelei globale a grupării teroriste.

Secretarul de stat a subliniat angajamentul țării noastre în cadrul eforturilor internaționale de eliminare a organizației teroriste sus-amintite, precum și necesitatea soluționării politice a stărilor conflictuale din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, pentru asigurarea păcii și stabilității și combaterea grupărilor teroriste. Cu acest prilej, oficialul român a evidențiat importanța unei abordări cuprinzătoare, care să ia în considerare cauzele socio-economice și politice ce conduc la radicalizare și apariția grupărilor teroriste, sens în care a prezentat contribuția României la eforturile destinate combaterii ISIL/Daesh.

Totodată, demnitarul român a transmis preocuparea României față de creșterea riscurilor și amenințărilor teroriste în regiunea extinsă - incluzând Asia Centrală și de Sud-Est, context în care a subliniat importanța cooperării susținute și a menținerii sprijinului internațional pentru statele din această regiune. 

În marja reuniunii, secretarul de stat a avut întrevederi de tip pull aside cu miniștrii afacerilor externe din Malaysia, Dato'Sri Anifah Aman, și Libia, Mohammed Taher Hamouda Siala, precum și cu secretarul de stat din ministerul afacerilor externe tunisian, Sabri Bachjobji.

Dialogul cu partea libiană a prilejuit un schimb de opinii asupra stadiului relațiilor bilaterale, în perspectiva vizitei oficiale la București a șefului diplomației libiene (14-15 februarie 2018).

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice