Centrul de presă

Teodor Meleșcanu, la Gymnich: Continuarea politicii de extindere și sprijin pentru regiunea Balcanilor de Vest, o prioritate pentru România

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.02.2018

Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleşcanu, a participat în perioada 15-16 februarie 2018, la Sofia, la reuniunea informală (Gymnich) a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.

În cadrul reuniunii au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană și internațională, precum Siria, Balcanii de Vest și Coreea de Nord.

În cadrul discuțiilor privind Siria, miniștrii au analizat evoluțiile recente, cu accent pe abordările în plan politic și umanitar. Schimbul de opinii s-a axat pe modalitățile suplimentare prin care eforturile Uniunii Europene pot contribui la procesul politic derulat sub auspiciile ONU, în pregătirea Conferinței Bruxelles II, anticipând parametrii care ar face posibil sprijinul și pe dimensiunea de stabilizare și reconstrucție post-conflict.

Ministrul Teodor Meleșcanu a salutat inițiativa organizării unei noi conferințe privind Siria la Bruxelles și a reiterat importanța ca UE să joace un rol pro-activ în avansarea procesului politic sub egida ONU și apoi în procesul de reconstrucție post-conflict.

Discuția principală a fost alocată Balcanilor de Vest, prioritate a Președinției bulgare a Consiliului UE. Schimbul de opinii a avut loc în contextul publicării, de către Comisia Europeană, la 6 februarie 2018, a Comunicării sale privind O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest și un angajament sporit al UE în regiune (A credible enlargement perspective for and enhanced EU engagement with the Western Balkans). A fost exprimat sprijinul general pentru perspectiva europeană a regiunii, văzută ca un angajament ferm din partea Uniunii în favoarea sprijinirii substanțiale a procesului de reforme, vizând în principal consolidarea statului de drept, cooperarea consolidată în materie de securitate și migrație, dezvoltarea economică şi socială, conectivitatea în domeniile transporturilor și energiei, agenda digitală, reconcilierea și relațiile de bună vecinătate. Au fost abordate și aspecte legate de organizarea summit-ului informal privind Balcanii de Vest, ce va avea loc la Sofia, la 17 mai 2018.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a salutat publicarea Comunicării Comisiei Europene, precum și obiectivele acesteia menite să asigure o prezență mai vizibilă a UE în regiune, vizând în ultimă instanță consolidarea stabilității, securității și prosperității Balcanilor de Vest. Oficialul român a evidențiat interesul țării noastre pentru continuarea politicii de extindere, obiectiv ce va fi urmărit cu perseverență în perioada următoare, având în vedere că figurează printre prioritățile pe care România le va promova în cadrul primului mandat în calitate de Președinție a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019. Teodor Meleșcanu a exprimat speranța că anii următori vor marca un avans substanțial în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate și continuarea proceselor de reformă în statele din Balcanii de Vest, asigurând astfel o apropiere progresivă de Uniunea Europeană bazată exclusiv pe propriile merite, îndeplinirea criteriilor de aderare și conformarea la prevederile Tratatului Uniunii Europene.

În cadrul discuției privind Coreea de Nord, miniștrii de externe europeni au analizat evoluțiile recente, precum și politica UE în acest dosar.

Discuțiile informale cu miniștrii de externe din statele candidate au vizat cooperarea și parteneriatul în domeniul securității și apărării, cu accent pe prevenirea radicalizării și combaterea terorismului și a extremismului violent, dar și gestionarea împreună a amenințărilor hibride și comunicarea strategică în regiune.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice