Prima Pagina

Hotărârea CJUE în cauzele conexate C-133/17 și C-134/17, Podilă și alții

Tip: 
Ştire
Data: 
26.03.2018


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”) a pronunţat miercuri, 21 martie 2018, hotărârea în cauzele conexate C-133/17 și C-134/17, Podilă și alții, ca urmare a cererilor de decizie preliminară formulate, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), de Curtea de Apel Cluj, cu privire la interpretarea articolelor 114 alineatul (3), 151 și 153 TFUE, precum și a dispozițiilor Directivei 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, îndeosebi a articolului 9 din aceasta.

 

Situaţia de fapt în litigiile principale şi întrebările adresate CJUE

Activitatea desfăşurată de reclamanţii din litigiul principal în cauza C-133/17 a fost încadrată, până la data de 1 aprilie 2001, în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare. După schimbarea legislaţiei, locurile de muncă ale reclamanţilor au fost încadrate în condiţii normale.

Activitatea desfăşurată de reclamantul din litigiul principal în cauza C-134/17 a fost încadrată în grupa I de muncă în perioada 15 iulie 1981 – 1 aprilie 2001. În perioadele ulterioare, conform noii legislaţii, locurile de muncă ocupate de reclamant în societatea pârâtă au fost încadrate în condiţii deosebite, respectiv normale.

Reclamanţii din cele două acţiuni au solicitat obligarea pe cale judiciară a angajatorilor la recunoaşterea încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă pe care le-au ocupat.

Instanţele de fond au respins cererile ca inadmisibile. Împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, reclamanţii au formulat apeluri.

În vederea soluţionării litigiilor, Curtea de Apel Cluj (instanța de trimitere) a formulat următoarele întrebări preliminare:

„l) Dacă articolele 114 alin[eatul] (3) [și articolele] 151 și 153 TFUE, precum și prevederile Directivei [89/391] și ale directivelor individuale subsecvente trebuie interpretate ca opunându‑se instituirii de către un stat membru [al Uniunii] a unor termene și proceduri ce limitează accesul la justiție pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, cu consecința împiedicării lucrătorilor de a le fi recunoscute drepturile la securitate și sănătate în muncă ce derivă din stabilirea acestor condiții, conform reglementarilor interne enumerate în cuprinsul sesizării.

2) Dacă art[icolul] 9 [litera] (a) din Directiva [89/391] se opune unei legislații interne care nu sancționează pasivitatea angajatorului în obținerea unei evaluări a riscurilor privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.”

 

Hotărârea CJUE

Cu titlu introductiv, Curtea a amintit că este competentă să interpreteze o directivă numai în ceea ce privește aplicarea acesteia într‑un nou stat membru începând de la data aderării statului respectiv la UE, astfel încât, în speță, are competența să răspundă întrebărilor preliminare în măsura în care se referă la perioade de muncă ulterioare datei de 1 ianuarie 2007.

În continuare, CJUE a arătat că, prin întrebările preliminare formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 114 alineatul (3), 151 și 153 TFUE și Directiva 89/391 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care instituie termene stricte și proceduri ce nu permit instanțelor naționale să reexamineze/să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.

În primul rând, Curtea a constatat că articolul 114 alineatul (3) TFUE nu cuprinde nicio obligație specifică în sarcina statelor membre, iar articolele 151 și 153 TFUE nu conțin obligații directe pentru statele membre în materie de calculare și de limitare a drepturilor la pensie sau la securitate socială. În plus, până în prezent, UE nu a exercitat nicio competență în respectivul domeniu în temeiul articolului 153 alineatul (1) litera (c) TFUE, întrucât aceasta le revine în primul rând statelor membre. Totodată, în mod cert litigiile principale nu privesc domeniile prevăzute la articolul 153 alineatul (1) literele (g) și (i) TFUE.

În al doilea rând, Curtea a constatat că Directiva 89/391 are ca obiect punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

CJUE a amintit că, în speță, cererile de decizie preliminară privesc încadrarea locurilor de muncă în scopul stabilirii pensiilor pentru limită de vârstă. Reclamanții nu urmăresc să se constate că angajatorii lor nu își îndeplinesc obligațiile privind securitatea și sănătatea la locul de muncă ori că își desfășoară activitatea în condiții neconforme cu cerințele privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.

Curtea a precizat că nu se poate exclude de la început ca un sistem de încadrare a activităților lucrătorilor în diferite categorii, în scopul calculării pensiilor de limită de vârstă, conform unor proceduri administrative specifice și cu termene stricte, să poată avea un impact asupra respectării obligațiilor ce revin angajatorilor în temeiul Directivei 89/391 – verificarea acestui aspect revine instanței naționale.

Cu toate acestea, CJUE a constatat că directiva menționată a fost transpusă în legislația română prin Legea nr. 319/2006, care prevede inclusiv sancțiuni în cazul nerespectării de către angajator a obligațiilor respective.

Curtea a constatat că, în absența oricărei indicații în cererile de decizie preliminară potrivit căreia transpunerea Directivei 89/391 ar fi incompletă sau legislația română ar fi aplicată de autoritățile competente într‑un mod care nu este conform cu cerințele directivei, o situație precum cea în discuție în litigiile principale nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor Directivei 89/391.

În acest context, CJUE a stabilit că „articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și dispozițiile Directivei 89/391 trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători”.

Hotărârea Curţii este în linia observaţiilor formulate de Guvernul României.