Centrul de presă

Prima zi a vizitei oficiale a ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în Algeria

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
02.04.2018

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, efectuează în perioada 31 martie - 2 aprilie 2018, o vizită oficială în Republica Algeriană Democratică și Populară. În prima zi a vizitei, șeful diplomației române a avut întrevederi cu omologul său, Abdelkader Messahel, ministrul industriei, Youcef Yousfi, președintele Consiliului Constituțional, Mourad Medelci, și președintele Adunării Naționale Populare, Said Boudhaja.

Ministrul român al afacerilor externe a evidențiat faptul că impulsionarea dialogului politic și extinderea cooperării cu țările din afara Uniunii Europene reprezintă o componentă importantă în ansamblul măsurilor de relansare a relațiilor bilaterale ale României cu parteneri tradiționali, inclusiv cu Algeria, obiectivul fiind inclus în Programul de Guvernare 2017-2020. Totodată, vizita se înscrie în demersurile de pregătire a președinției Consiliului UE, pe care România o va prelua în primul semestru al anului 2019.

Ministrul afacerilor externe a arătat că România și Algeria se află, în prezent, într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de deschiderea și voința politică fermă de a impulsiona dialogul și cooperarea în toate domeniile de interes, cu accent pe sectoarele economic, educațional, securitate și afaceri interne.

S-a agreat realizarea unei foi de parcurs prin care să fie analizat ansamblul relațiilor bilaterale și să fie identificate prioritățile și proiectele concrete pe termen scurt și mediu. Obiectivul prioritar îl reprezintă stimularea și facilitarea interesului comunităților de afaceri din cele două state în vederea unei mai bune fructificări a potențialului economic existent.  

Ministrul Teodor Meleșcanu a salutat eforturile susținute ale autorităților algeriene pentru crearea unei zone de stabilitate în vecinătatea sudică a Uniunii Europene, îndeosebi pentru combaterea terorismului și a islamismului radical.

Șeful diplomației române a afirmat interesul României de a coopera strâns în domeniile de combatere și prevenire a radicalizării. Totodată, a avut loc un schimb de vederi pe temele internaționale și regionale de actualitate, în special cu privire la zona Sahelului, Libia, Siria, Irak.

În cadrul convorbirilor a fost evocată importanța diplomației parlamentare și s-a convenit o mai strânsă cooperare bilaterală și în forurile multilaterale pe acest palier. De asemenea, s-a efectuat un schimb de opinii asupra modului de funcționare a mecanismelor de control constituțional din cele două țări.  

În aceeași zi, a avut loc ceremonia de semnare a Programului de cooperare în domeniul formării profesionale între Ministerul Educației Naționale din România şi Ministerul Formării şi Învățământului Profesional din Republica Algeriană Democratică şi Populară. Din partea algeriană a semnat ministrul educației și formării profesionale, Dr. Mohammed Mubaraki. La eveniment au participat, de asemenea, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, și ministrul pentru învățământul superior, Tahar Hadjar, din Algeria.


Informații suplimentare:

Programul de cooperare în domeniul formării profesionale între Ministerul Educației Naționale din România şi Ministerul Formării şi Învățământului Profesional din Republica Algeriană Democratică şi Populară asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-algeriene în domeniul resurselor umane și transferului de cunoștințe în sprijinul programului de modernizare algerian de adaptare la evoluțiile tehnologice actuale și necesare pentru a răspunde solicitărilor din cadrul cooperării economice dintre cele două state.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice