Centrul de presă

Întrevederea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore cu ambasadorul Georgiei acreditat la București, Nikoloz Nikolozishvili

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
03.11.2018

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore l-a primit ieri, 2 noiembrie 2018, pe ambasadorul Georgiei acreditat la București, Nikoloz Nikolozishvili. Discuțiile au vizat stadiul actual și perspectivele relațiilor româno-georgiene în domeniul diplomației economice, cu accent asupra cooperării în cadrul proiectelor bilaterale și regionale în sfera conectivității, precum și posibilitățile de colaborare în procesul de elaborare a viitoarei Agende Comune la Marea Neagră.

Oficialul român a arătat că promovarea problematicii regiunii Mării Negre pe agenda UE va reprezenta o prioritate a Președinției române a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019. A informat că partea română își propune o abordare pragmatică în definirea Agendei Comune de cooperare la Marea Neagră, cu articularea unor proiecte concrete de cooperare între țările din regiune și obținerea de fonduri europene pentru transpunerea lor în realitate. A îndemnat partea georgiană să propună potențiale proiecte de interes regional sau bilateral în domenii precum transporturile, protecția mediului, dezvoltarea sustenabilă, crearea de locuri de muncă. A informat, de asemenea, cu privire la rezultatele reuniunii derulate la Ashgabat (Turkmenistan) la 22 octombrie 2018, pe tema Coridorului de transport mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică. A propus examinarea oportunităților de cooperare între portul Constanța și noul port de mare adâncime de la Anaklia (Georgia), ce se preconizează că va deveni operațional în anul 2020.

Partea georgiană s-a interesat cu privire la posibilitatea creării unui mecanism bilateral de cooperare în domeniul migrației forței de muncă, menționând interesul în creștere al cetățenilor georgieni de a își găsi locuri de muncă în România. A propus editarea, în anul 2019, a unui volum comun de fotografii reprezentative din România și Georgia, sub patronajul celor două ministere de externe. A luat notă de propunerile părții române în contextul definirii Agendei Comune de cooperare la Marea Neagră și a asigurat că va reveni cu elemente concrete în privința oportunităților de cooperare dintre porturile Constanța și Anaklia. 

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice