Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la Conferința internațională privind combaterea antisemitismului în spațiul OSCE, Bratislava

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
05.02.2019

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat, marți, 5 februarie 2019, la deschiderea Conferinței internaționale privind combaterea antisemitismului în spațiul OSCE, organizată de Slovacia, în calitate de președinție în exercițiu a OSCE, la Bratislava. 

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a avut o intervenție prin care a subliniat necesitatea continuării angajamentelor Statelor Participante OSCE în a combate antisemitismul. În context, a relevat oportunitatea congruenței politicilor în domeniul promovării educației, cercetării academice și memoriei cu scopul de a contribui la combaterea antisemitismului și a păstrării memoriei Holocaustului.

În intervenția sa, oficialul român s-a referit la consecințele pozitive ale adoptării definiției de lucru a antisemitismului în 2016, pe durata exercitării de către România a președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului/IHRA. Astfel, tot mai multe state, dar și organizații, precum UE și OSCE, utilizează definiția de lucru a IHRA privind antisemitismul în sensul în care aceasta a fost creată: de a oferi un set de exemple care să clarifice când o acțiune, un gest sau o fotografie are caracter antisemit.

Apreciind sinergia agendelor președinției slovace a OSCE și române la Consiliul UE, secretarul de stat din MAE român a informat despre organizarea în contextul Președinției române la Consiliul UE a unui eveniment la nivel înalt, la Bruxelles, la 7 februarie 2019, pe tema combaterii antisemitismului, în prezența Prim-ministrului al României.  


Informații suplimentare

În perioada 5-6 februarie 2019, președinția slovacă a OSCE, în coordonare cu Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), organizează Conferința internațională privind combaterea antisemitismului în spațiul OSCE.

Evenimentul de la Bratislava are la bază mai multe Decizii și Declarații ale Consiliilor Ministeriale ale OSCE în domeniul combaterii antisemitismului, cu scopul de a crea un set de măsuri cuprinzătoare pentru a răspunde corespunzător manifestărilor violente ale antisemitismului în spațiul OSCE, dar și pentru a atrage atenția asupra implementării unor politici educaționale pentru a conștientiza pericolul antisemitismului și a promova memoria Holocaustului.