Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore la deschiderea conferinței “Dezvoltare sustenabilă la Marea Neagră”

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
08.05.2019

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a participat, la 8 mai 2019, la deschiderea conferinței “Dezvoltare sustenabilă la Marea Neagră” (SustBlack), co-organizată de Ministerul Cercetării și Inovării și Institutul GeoEcoMar, cu sprijinul Comisiei Europene.

Cu prilejul conferinței a fost lansată Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare la Marea Neagră (SRIA) – document elaborat de cercetătorii din statele litorale și Republica Moldova, cu participarea unor experți din institutele de cercetare ale altor state membre UE și cu sprijinul Comisiei Europene.

SRIA reprezintă o premieră pentru regiunea Mării Negre, fiind cea mai recentă dintr-o serie de inițiative similare care vizează alte bazine maritime ale UE (de exemplu, Marea Mediterană). Documentul reflectă prioritățile comune ale statelor litorale și Republica Moldova privind cercetarea și inovarea în domenii subsumate economiei albastre, aspecte relevate şi în Declaraţia de la Bucureşti privind lansarea Agendei Strategice pentru Cercetare şi Inovare la Marea Neagră.

De asemenea, SRIA va ghida acțiunile actorilor relevanți din comunitatea științifică, mediul public și privat din regiune și va reprezenta o bază pentru implementarea, în formule variabile și pe baze voluntare, de proiecte comune în domeniul cercetării și inovării. Agenda Strategică va facilita atragerea de investiții și fonduri europene, inclusiv în contextul viitorului program-cadru al UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021-2027 (Horizon Europe).

În intervenția sa, cu prilejul lansării oficiale a SRIA, secretarul de stat a amintit faptul că unul dintre principalele obiective ale Președinției române a Consiliului UE este intensificarea cooperării regionale la Marea Neagră, cu implicarea mai activă a UE şi a reliefat contribuția pe care lansarea SRIA o aduce la atingerea acestui obiectiv. A salutat eforturile comunității științifice din regiune şi a transmis aprecierea României pentru sprijinul acordat de Comisia Europeană acestui proces. A subliniat, totodată, rolul major pe care cercetarea și inovarea îl pot juca în valorificarea resurselor Mării Negre și în dezvoltarea economiei albastre, concomitent cu protejarea ecosistemului.

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a amintit sprijinul acordat de Ministerul Afacerilor Externe instituțiilor de resort pe parcursul procesului de elaborare și negociere a Agendei Strategice pentru Cercetare și Inovare, reafirmând disponibilitatea MAE de a susține procesul de implementare a acesteia în anii viitori.


Informații suplimentare:

Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare la Marea Neagră (SRIA) a fost elaborată în urma unui proces care s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, reunind cercetători din statele litorale și Republica Moldova, experți din institutele de cercetare ale altor state membre UE și reprezentanți ai Comisiei Europene. Principalul punct de reper în cadrul acestui proces a fost adoptarea, la Burgas, în mai 2018, sub Președinția bulgară a Consiliului UE, a unui Document-viziune care a definit obiectivele viitoarei SRIA. Procesul a fost permanent sprijinit de Comisia Europeană şi a beneficiat de fonduri europene din cadrul programuluiHorizon 2020. Coordonatorul ştiinţific al proiectului a fost Institutul pentru Ştiinţe Marine al Universităţii METU din Turcia. În România, un rol important a revenit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (GeoEcoMar).

Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare beneficiază de sprijinul autorităților de resort din țările din regiune, inclusiv al Ministerului Cercetării și Inovării din România.

SRIA este un instrument de ghidare a inițiativelor naționale, regionale și europene în domeniul cercetării și inovării, fiind structurată pe patru piloni: gestionarea provocărilor fundamentale în domeniul cercetării în regiunea Mării Negre; dezvoltarea de produse, soluții și clustere pentru creșterea albastră; construirea de infrastructuri-cheie în domeniul cercetării; educație și dezvoltarea de capabilități. Agenda are la bază o orientare pragmatică, flexibilă și orientată spre implementarea de proiecte.

Procesul de elaborare a SRIA și lansarea acestei Agende reprezintă, totodată, o nouă etapă în implementarea Sinergiei Mării Negre, fapt evidențiat şi în cel mai recent raport de evaluare pe această temă, publicat de Serviciul European de Acțiune Externă şi Comisia Europeană, la 5 martie 2019 (https://eeas.europa.eu/diplomatic).

Declaraţia de la Bucureşti privind lansarea Agendei Strategice pentru Cercetare şi Inovare poate fi accesată AICI.

Agenda Strategică pentru Cercetare și Inovare poate fi consultată AICI.

Importanţa SRIA este prezentată şi în videoclipul oficial.