Centrul de presă

Comunicat privind prezentarea, la 19 iunie 2019, a noi rezultate în cadrul anchetei penale cu privire la prăbușirea zborului MH-17

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
19.06.2019

Ministerul Afacerilor Externe salută progresele semnificative realizate în ancheta coordonată de Echipa Comună de Anchetă (Joint Investigation Team/JIT) cu privire la doborârea zborului MH17, concretizate prin anunțarea, la 19 iunie, de către Parchetul General olandez a demarării acțiunii penale împotriva a patru suspecți.

Aceste dezvoltări marchează o nouă etapă în instrumentalizarea unui caz extrem de dificil și cu puternic impact emoțional. Ministerul Afacerilor Externe subliniază importanța cooperării pentru clarificarea circumstanţelor prăbuşirii aeronavei MH-17 și aducerea în fața justiției a celor responsabili, în conformitate cu prevederile rezoluţiei Consiliului de Securitate 2166 din 2014.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează, de asemenea, susţinerea pentru desfăşurarea procedurilor penale pe teritoriul Olandei și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile în conformitate cu legislaţia olandeză.
 

Informaţii suplimentare:

La 17 iulie 2014, aeronava MH-17 aparţinând companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur. La bord se aflau 298 de persoane care şi-au pierdut viaţa (283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului).  În acest tragic incident aviatic şi-a pierdut viaţa şi un cetăţean care deţinea şi cetăţenia română. Ancheta penală este coordonată de o echipă comună de anchetă (JIT) formată din reprezentanţi ai autorităţilor judiciare şi poliţieneşti din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia şi Malaysia. Membrii JIT au decis cu privire la desfășurarea procedurilor penale și judecarea persoanelor responsabile de prăbuşirea aeronavei MH-17 în Olanda, în conformitate cu legislația acestui stat și în baza valorificării rezultatelor anchetei JIT.