Centrul de presă

Perspectivele politicii externe la Reuniunea Anuală a Diplomației Române

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
27.08.2019

Desfășurată sub tema „Diplomația României: repere și noi perspective”, ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române a inclus șase sesiuni plenare în cadrul cărora au fost dezbătute subiecte de interes privind rolul global al Uniunii Europene, vecinătatea estică, asistență pentru dezvoltare, pacea și securitatea.

În prima zi, seria panelurilor a debutat cu dezbaterea „Vecini, parteneri, aliați: împreună pentru o Uniune Europeană mai bună”, la care au participat Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, alături de Viceprim-ministru și Ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva. Sesiunea a fost moderată de secretarul de stat Alexandru-Victor Micula. Temele abordate au fost consolidarea parteneriatului dintre România și Bulgaria, cu accent pe încheierea cu succes a deținerii de către cele două țări a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul celui de-al doilea panel, „Nexus umanitar – dezvoltare – pace și securitate”, invitații oficiali care au oferit scurte prezentări au fost: asistentul Secretarului General și directorul biroului regional PNUD pentru Europa și Comunitatea Statelor Independente, Mirjana Spoljaric Egger, șeful de cabinet al Secretarului General UNOCT, Sevil Alirzayeva, șeful Reprezentanței UNHCR în România, Nisreen Rubaian și consilierul politic în cadrul DAC/OCDE, Dan Schreiber. Moderatorul sesiunii, Secretarul de stat pentru Relații Interinstituționale, Maria Magdalena Grigore, a declarat: „Evoluțiile pe plan mondial sunt extrem de rapide. Trebuie să ne adaptăm în permanență și să avem o abordare holistică a triplului nexus: ajutor umanitar - asistență pentru dezvoltare – pace și securitate. Conceptul de asistență pentru dezvoltare în special, dar și legătura acestuia cu pacea și securitatea nu sunt întotdeauna înțelese. Sunt însă instrumente puternice de politică externă și, bine utilizate, ne permit nu numai să rămânem în centrul evoluțiilor lumii de astăzi, dar și să devenim, pe viitor, un actor și mai important pe plan mondial. Contribuția pe care o putem aduce la prevenirea crizelor și conflictelor sau la instaurarea păcii și securității este esențială inclusiv pentru propria noastră securitate”. În contextul RADR și al participării oficialului PNUD, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere dintre Ministerul Afacerilor Externe din România și PNUD.  

În continuare, Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat, alături de Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, la sesiunea „Noi perspective pentru politica UE în vecinătatea estică – contribuția României și a Republicii Moldova”, moderată de secretarul de stat Dan Neculăescu. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea acțiunii UE în vecinătatea estică, precum și pe așteptările și obiectivele Republicii Moldova în relația cu UE și în contextul Parteneriatului Estic, cu accent asupra rolului pe care România îl poate juca.

Cea de-a doua zi a debutat cu panelul „UE ca actor global și partener puternic: coerență, convergență, credibilitate” care a oferit prilejul unui schimb de opinii al șefilor de misiune cu Ambasadorul Wolfgang Ischinger, Președintele Conferinței de Securitate de la Munchen și Ambasadorul Mircea Geoană, Președintele Institutului Aspen România și viitor Secretar General adjunct al NATO cu privire la situația internațională și contribuția Uniunii la gestionarea  provocărilor și a riscurilor actuale. A fost evocat angajamentul României de a continua să participe activ la consolidarea capacității UE de a acționa ca un actor credibil, în parteneriat cu SUA și în sinergie cu NATO, în beneficiul securității europene și internaționale.

În cea de-a doua parte a zilei, Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a coordonat două sesiuni dedicate afacerilor europene cu accent pe rezultatele mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Sesiunile i-au avut ca invitați pe Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor externe din Republica Croația, Andreja Metelko-Zgombic, consilierul prezidențial pentru afaceri europene, Leonard Orban și pe Steven Erlanger, corespondent șef Europa, New York Times.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române continuă cu o vizită de lucru în Județul Constanța care va cuprinde întâlniri cu autoritățile locale și vizite la obiective de interes economic.

 

Alte articole pe aceeaşi temă